marți, 1 ianuarie 2019

Începuturi de gânduri

Imagini pentru 2019

MOTTO: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” (Evanghelia după Ioan, 1:1)


1 ianuarie 2019. Suntem la început de an. Iarăși. Mesaje, urări, speranțe. Facebook, telefoane, gânduri bune pentru cei dragi. Și, de ce nu, pentru toată lumea. Recunosc că sunt azi un pic apatică, dar nu renunț la obiceiul (foarte benefic) de a-mi face singură curaj și a încerca să mă înveselesc. Afară e un soare cam ca primăvara, zăpada căzută înainte de Crăciun s-a topit, dar sunt sigură că va veni alta. Ca și anul trecut, refuz să-mi mai fac planuri, mă rezum să visez și, cum se spune, destul de anost, „să trăiesc clipa”. Și, bineînțeles, să încerc cu disperare să-mi mențin metaforica bărcuță pe linia de plutire. Bine, nu mai am vreme să mai scriu și alte „panseuri de-ale lui Gâgă”, căci a început Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Închei brusc, cu trei bancuri:

   În scrierea de tipar, cifra șapte arată astfel: 7. Însă la scrisul de mână, îl tăiem cu o linie orizontală. De ce? E foarte simplu. După ce Dumnezeu l-a chemat pe Moise să-i dicteze cele zece porunci, acesta i-a adunat pe oameni să le vorbească despre ele. Când a ajuns la a șaptea poruncă, „Să nu râvnești la femeia altuia”, cei mai mulți dintre bărbați au început să strige: „Tăiați șaptele, tăiați șaptele!

***
   - Mami, tu ai vrut fată sau băiat?
   - Ca să fiu sinceră, am vrut să mă uit la un film...

***

   Un tip îi spune amicului său:
   - Când văd numele îndrăgostiților și inimioare sculptate pe copaci nu mi se pare totuși atât de romantic. Mă gândesc că este chiar ciudat cum de atât de mulți oameni pleacă la întâlnire cu cuțitul după ei...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...