Motto: „Ninge-mă, Mihai Eminescu,
lasă-mi pe gură fărâme de tine”
(„Sus și mai sus de sus” de Nichita Stănescu)
Știu că s-a spus aproape totul despre Eminescu, știu că uneori vorbele nu ne ajută să exprimăm exact ceea ce simțim, știu că puterile-mi sunt slabe când e vorba să scriu ceva despre care alții au scris așa de măiestru, așa că nu voi mai încerca, doar voi cita, mai jos, una dintre zicerile lui Nichita Stănescu despre Mihai Eminescu, precum și una dintre poeziile ce i le-a dedicat, intitulată „Către Eminescu”.
„De fapt, spunea Nichita într-un interviu, Eminescu, el de ce este cel mai iubit și cel mai drag și iată că nu trece o zi într-un fel sau altul să nu-i amintim numele?Pentru că el ne-a ajutat pe toți să ajungem la o înțelegere a „Luceafărului’’ și la înțelegerea tragică, dar olimpiană a acelui „Nu credeam să învăț a muri vreodată’’.
„Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăț a muri vreodată.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu