Duminici metaforice în gândurile mele

 (7*)      MOTTO: „Știu că sunt prost. Dar când privesc în jur prind curaj.” (Ion Creangă)

Azi, mi-am dat singură nota șapte (așa cum am promis, îmi notez, cât pot eu de obiectiv, postările), pentru că, sincer, nu mă simt prea inspirată, dar am avut, totuși, impulsul de a scrie. Am o ușoară durere de ceea ce convențional se numește „cap”, plus un fel de lehamite căreia nu-i percep încă motivul. De vreo câteva zile, afară e nor, ceață, umezeală sâcâitoare, dar nu, nu o să dau vina pe asta. Atât imaginea de la început, cât și hazliile (?) cuvinte puse ca motto sunt azi din categoria „ca-nuca-n-perete”. Sau, poate, nu. Dar nu despre asta vreau să fac vorbire în continuare, căci nu e cazul să mă apuc de pseudo-filozofări. Oricum, am pus vioaie, dis-de-dimineață, pe pagina mea de Facebook, câteva glume și o poezioară de Ion Pribeagu, în speranța că mă voi înveseli oleacă și din dorința de a-i înveseli și pe alții. E duminică și vreau, din tot sufletul, să mă simt bine și să mă bucur de orice, de vreme, de flori, de citate, de nimicuri frumoase. Nu las pe nimeni și nimic să-mi ia asta. Apropo, Albert Schweitzer scria: „Nu lăsa să-ți fie furată duminica. Dacă sufletul tău nu are duminici, el devine orfan”. Q.E.D.