GÂNDURI AVANT LA LETTRE

 
8 (opt)*
„Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: suntem de la Guvern și am venit să vă ajutăm! (Ronald Reagan)
...Și, aș completa eu, și din limba română. Numai că la noi, din ceea ce știm cu toții, nici măcar în vis n-o să auzim vorbele astea. Dar nu critică socială vreau să fac eu în rândurile care urmează. Nici să mă plâng (iar!) că afară e un cer gri și că norii sunt amenințător de jos, unindu-se cu ceața, din care se scurge o ploaie măruntă și rece. Mi-am zis, încurajator, că e toamnă târzie, la ce să mă aștept?! Da, dar tot mă simt un pic „tristuță” (cum zicea Teodor Mazilu) și cam fără chef. Așa că azi, „medicamentele” pentru ridicarea moralului meu sunt: imaginea cu soarele care iese de după nori (căci trebuie să se-ntâmple și asta cândva), un motto amuzant și care, ca la majoritatea postărilor mele, n-are nicio legătură cu conținutul (sau poate că are?!), apoi o linguriță de poezie și trei pilule dulci și aducătoare de zâmbet. Ah, da, titlul de astăzi este tot gen „tabloid” pentru că gândurile mele de aici (și aproape din orice altă scriere a mea) nu o iau înaintea timpului meu, ci, vorba personajelor lui Caragiale, „la din contra”, se întorc cu un secol în urmă, un timp în care cred eu că m-aș fi simțit mai „acasă” decât acum. Dar, passons...

Iată poezia:

„N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,
Încap într-un flaut, într-o vioară.

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez şi margini de foc are şi soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeți în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Și-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc.”
(Zaharia Stancu, „N-am să vă spun”)
***
Și iată și glumele:

Un tip avea un papagal care înjura. Într-o zi, exasperat, îl închide într-o cameră. Nimic, numai porcării îi ieșeau pe cioc papagalului. Îl închide în șifonier. Și mai rău. Îl închide în congelator. După un minut, pasărea tace. Deschide omul ușa congelatorului și papagalul zice:
- Vă rog să acceptați scuzele mele pentru neplăcerile provocate, vă asigur că nu se vor mai repeta!
Omul, să cadă pe spate, nu-i venea să creadă. Papagalul adaugă:
- Apropo, doar așa, de curiozitate: găina cu ce-a greșit?
***
- Ce are motanul tău, dragă? Toată după-masa a alergat de pe un acoperiș pe altul. Doar n-a înnebunit?!
- Nu, draga mea, de ce să fi înnebunit?! Azi dimineață l-am castrat, iar acum umblă să-și anuleze întâlnirile.
***
Doi polițiști merg pe stradă.
La un moment dat, lângă ei, oprește o mașină străină, din care coboară un tip:
- Parlez-vous francais?
Polițiștii, nimic.
- Gavariti pa ruski ?
Polițiștii, nimic.
- Do you speak English?
Polițiștii, tot nimic...
Supărat, străinul se urcă în mașină și pleacă în viteză.
- Ai văzut, băi, câte limbi știa tipul? zice unul.
- Și, la ce i-a folosit? răspunde celalalt.