Gânduri din solitudine

„Ești singur numai atunci când nu mai ai să-ți spui nimic.” (Tudor Mușatescu)

Voi începe prin a da un citat, adică o parte dintr-n articol din „Dilema veche”, apărut în martie 2011:
„Există diferenţe uriaşe între solitudine şi singurătate, deşi cei doi termeni sînt folosiţi indistinct. Din afară, solitudinea şi singurătatea seamănă. Amîndouă sînt caracterizate de ideea de solitar.  

Dar asemănarea este doar la suprafaţă. Singurătatea este o stare negativă, marcată de sentimentul de izolare. Simţi că ceva îţi lipseşte. E posibil să fii cu oameni şi totuşi să te simţi singur - poate că aceasta este cea mai amară formă de singurătate. Solitudinea este starea de a fi singur fără a te simţi singur. Este o stare pozitivă şi constructivă, de acord cu tine însuţi.   

Solitudinea este dezirabilă, starea de a fi singur(ă) în care-ţi eşti ţie însuţi o companie minunată şi suficientă. Este starea care poate fi folosită pentru reflecţie, căutare interioară, creştere sau plăcere de un anumit fel. Lectura aplicată necesită solitudine, ca şi contemplarea frumuseţii naturii, ca şi gîndirea şi creativitatea. Solitudinea sugerează liniştea care vine dintr-o stare de bogăţie interioară. E un mod de a ne bucura de calmul care ne satisface şi din care ne tragem energia. E ceva ce cultivăm. Solitudinea te împrospătează, este o ocazie de a ne reînnoi. Cu alte cuvinte, ne îmbogăţeşte.  

Singurătatea, dimpotrivă, este aspră, o pedeapsă, o stare de lipsă şi de nemulţumire marcată de simţul înstrăinării, conştiinţa unei singureli excesive.Solitudinea e ceva ce alegi. Singurătatea este impusă asupra ta de ceilalţi.Solitudinea restabileşte trupul şi sufletul. Singurătatea le pustieşte.” (Hara Estroff MARANO , în Psychology Today, 25 aug. 2003)

Sunt de acord 100% cu cele spuse în acest articol. Și, hotărât lucru, starea mea este solitudinea (mă rog, cu foarte scurte și fugitive momente când mă simt rătăcită în singurătate). Acum, în acest moment al vieții, chiar mă simt bine eu cu mine, cu cărțile, florile și gândurile mele. Gânduri pe care încerc, zilnic, să le mențin sprințare și pozitive. Și asta cere ceva efort. Rugăciunile zilnice ajută. Dialogul cu mine însămi ajută. Discuțiile cu copilul care am fost ajută și ele.  

Cam atât pentru azi. Și, pentru că am început cu un aforism de-al lui Tudor Mușatescu, voi încheia tot așa:

„Era atât de zgârcit încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.”