Aici este un „locșor” unde-mi place mie să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, din când în când, pe la blogul meu, și asta pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să îl percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
marți, 7 noiembrie 2017
Gânduri cu asterisc
M-am uitat peste cele scrise ieri (sau alaltăieri?!) pe blog și mi-am făcut singură morală: „Nu e ceva interesant, Lavinia, pentru că nu e nici muncit, nici gândit de tine, te-ai mulțumit să iei de pe Internet tot felul de știri și de glume...” Bun, și după ce m-am certat singură, mi-am zis că de-acum încolo o să vă previn pe domniile voastre, cei zece cititori ai „scrierilor” mele, și o să notez, la început, cu steluțe (în loc de note) fiecare postare nouă de pe blog. Sigur, recunosc că nu sunt întotdeauna obiectivă, dar sper să mă descurc. Așa că, dacă vedeți o cifră (sau un numeral) cu asterisc și e mai mic de 5 (cinci), feriți-vă! Astăzi postarea mea e doar despre această promisiune ce mi-o (și v-o) fac de a nota cu de la unul până la zece asteriscuri ceea ce voi scrie. Sper să nu uit. Oricum, notarea o fac de data viitoare, căci acum închei. Dar înainte, așa cum v-am obișnuit, iată ce e cu asteriscul ăsta:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niște gânduri ascunse după un nor
MOTTO: „ Nu-ți fie frică să faci un pas mare. Nu poți trece o prăpastie din două sărituri mici. ” (David Lloyd George) Așaa... Deci, cred as...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu