Bilanț în gânduri

„La sfârșitul anului, la bilanț, nu adun sume, matematica nu a fost, niciodată, punctul meu forte, sper doar să rămân în inima cuiva.” (Henry Charles Bukowski) Am început cu această zicere a autorului american (de origine germană) Bukowski, pentru că este exact ce gândesc eu acum. E adevărat că, la sfârșitul unui an, suntem tentați să ne gândim la ce a fost bun sau rău în acest timp scurs din viața noastră. Ei bine, eu nu mai vreau să mă gândesc la ceea ce a fost anul trecut și, mai ales, nu am cum să „adun sume”. Și asta pentru că 2016 a fost un an prost. Și, uneori, am fost și eu la fel de proastă. Și nu, nu o să-l mai citez pe Ion Creangă și să spun că atunci „când mă uit în jur prind curaj”, pentru că, dacă mă uit în jur, moralul meu e la pământ și încrederea mea în oameni, la fel. Sau puteam, în loc de „proastă”, să spun „naivă” sau „prea încrezătoare”, dar vreau să mă autoflagelez un pic. În anul acesta, care s-a dus, am plâns moartea unui om drag, am avut parte de multe, cum să le zic eu, oare, cred că aș putea scrie „daune materiale”, rate, agitație, nervi, alergături, muncă, oameni care nu se țin de cuvânt, vreme ciudată și capricioasă și vremuri de care, uneori, mi-a fost silă. Deci, pun punct și zic din toată inima: „ducă-se!” O să închei cu niște glume (îmi sunt necesare!), dar nu înainte de a vă ura, domniile voastre, să aveți un An Nou 2017 așa cum vi-l doriți! 

La mulți ani frumoși!

Un tip îi spune colegului, la birou: „Am un respect deosebit pentru pisici. Mi-am dus pisica în alt oraș, am lăsat-o la groapa de gunoi, printre boschetari, fără nicio posibilitate de supraviețuire. Dar s-a întors acasă. Fără urlete, fără amenințări, fără reclamații la Poliție. Nu ca soacră-mea!”

Era imediat după Crăciun. Două sarmale stăteau liniștite, întinse într-un stomac. La un moment dat, de undeva, de sus, se aude: „Hai, să trăiești Costică!” Și peste ele vine o cantitate mare de vin. Vizibil iritate, sarmalele se ridică un pic, se trag mai într-o parte și își văd de discuția lor. Nu mai durează prea mult și iar se aude: „Hai, să fim sănătoși, Costică!” Și iar vine vin peste ele. Și tot așa vreo oră, până când una dintre sarmale, nemaiputând să suporte, îi spune celeilalte: „Fată, nu se mai poate așa! Ia, hai să vedem noi cine dracu` e Costică asta?!”

De ce nu au fost trimise niciodată femeile pe Lună:

- Houston, avem o problemă!

- Ce este?

- Nimic, nu contează...

- Care este problema?

- Nimic...

- Spune-mi, te rog, care este problema?

- Știi foarte bine care este problema!