Talmeș-balmeș de gânduri

MOTTO: „Dacă vine muntele spre tine iar tu nu ești Mahomed, fuuugi, e alunecare de teren!” 

 

   Am găsit zicerea asta haioasă pe undeva și, pornind astăzi să scriu câte ceva, am pus-o ca motto. De fapt, iată ce ne spune „historia.ro” despre adevărata și inițiala expresie: „În anul 612 după Hristos, păgânii și idolatrii i-au cerut lui Mohamed, care începuse să predice Islamul, să facă o minune și să aducă muntele la el. Mohamed a cerut o clipă de răgaz, a început să se roage spre cer, apoi s-a închinat și a zis: „Mare este înțelepciunea ta, Allah, dacă ai fi dat ascultare rugii și ai fi urnit muntele, ne-ai fi omorât pe toți. Trebuie să mă duc eu la munte pentru a nu muri acești păgâni.”

    Ei, eu zic că e bine de știut. În zilele noastre, expresia se folosește în cazul celor care n-au altă cale decât să se plece în fața unei situații, chiar dacă astfel trebuie să înfrunte ironii și râsete. Oricum, presupune un efort și, bineînțeles, apel la răbdare și înțelepciune. Dar să vă spun de ce i-am zis postării „Talmeș-balmeș de gânduri” (și, pe urmă, gândindu-mă mai bine, de ce am pus poza asta cu „inspectarea” îngrijorată a căpățânii): pentru că, mai zilele trecute, am văzut la televizor cum, undeva la o stână, se pregătea un balmoș. Bineînțeles că am înghițit în sec (Doamne, iart-o pe Lavinia, că mai e și post!) și am purces să caut rețeta. Nu zic că o să-l și pregătesc, dar e bine s-o am. Iar controlul la cap e, zic eu, necesar, pentru că de la „balmoș” gândurile mele s-au la la „talmeș-balmeș”, deci nicio legătură logică, doar așa, niște conexiuni ciudate. Uite rețeta:

INGREDIENTE:

1 litru jintiță de oaie (produs lactat preparat prin încălzirea lentă a zerului provenit de la scurgerea cașului); 4-500 g faina de mălai; sare;

PREPARARE:

Se pune jintița la foc mic mic să fiarbă. Amestecăm continuu să nu se prindă de fund. Lăsăm să se umfle de două ori spuma, având grijă să nu dea în foc. Mai lăsăm să fiarbă vreo 10 minute. Adăugăm în ploaie mălaiul și sarea și amestecăm încet să nu se facă cocoloașe. (Eu am văzut în filmulețul ăla că se adăuga, spre sfârșit, și niște caș proaspăt!). Lăsăm să fiarbă (amestecând continuu) până când iese deasupra untul (grăsimea din jintiță și caș). Poftă mare !

Bun, acum o să termin. Transcriu mai jos încă o poezie de Ion Pribeagu, „Trei nasturi”:

„S-a oprit tramvaiul în piaţă

Lume multă şi pestriţă

Şi prin iureş se împinge

Şi-o frumoasă cuconiţă.

Cum avea rochiţa strâmtă

Şi cu nasturi mulţi pe spate

Vrea să urce, dar din cauza

Rochiei strânse-n trup, nu poate.

Trece mâna-i mititică

Roză ca un plasture

Înspre spate şi, gingașă,

Ea deschide-un nasture.

Imposibil să se urce

Dar ca orișice femeie

Își mai trece mânușița

Şi-încă-un nasture deschide.

Dar cum treapta-i înăltuţă

Şi-i aproape imposibil!

Ce să facă, ce să facă?

Vai, momentul e penibil!

Mai deschide încă unul.

Dar zadarnic îi e dorul

Nici acum nu poate doamna

Să ridice-n sus piciorul.

Dar un domn ce sta în urmă-i

Fără niciun fel de formă

O apucă de contururi

Şi o saltă pe platformă.

Doamna, roșie la faţă,

Fulgerând priviri haine

Se întoarce şi îi spune

Bombănind: „Nu ţi-e ruşine?!”

- N-ai dreptate, cuconiță,

Zice el cu anasâna –

Dumneata te superi fiindcă

Fără vrere am pus mâna,

Pe când eu tăcui din gură

Când nici nu mi-ai spus „pardon”

Şi mi-ai descheiat, în grabă,

Trei nasturi la pantalon!”