Mici vinovății pitite printre gânduri

    „Am hotărât că nu mai dau vina pe nimeni de când am observat că sfârșesc întotdeauna prin a semăna cu ultimul meu dușman.” (Emil Cioran în „Despre neajunsul de a te fi născut”)

       Cu vremea asta de-afară, am uneori senzația că mă aflu în plină acțiune a unui film SF despre universuri paralele. Acum trei zile a fost o căldură ca în toiul verii, apoi a plouat, apoi iar a dat soarele. Deci, aseară era cam răcoare, dar era destul de senin, iar azi de dimineață m-am trezit într-o atmosferă cețoasă, prin care alergau vreo opt grade Celsius zgribulite și apoi a urmat o burniță enervantă, ce a ținut toată ziua. Toamnă.  Foarte toamnă. Prin alte locuri din țară au fost însă furtuni cumplite, tornade, chiar ninsori. Deci la mine, la Domneștii de Muscel, e chiar bine. Așa că mantra mea în zilele astea (când, de fapt, îmi vine să mă urc pe pereți) este: e biiine, totul e biiine, sunt biiine, universul îmi trimite doar mesaje pozitive...

      Nu prea cred nici eu ce spun, deci trec grațios mai departe. Unde mă duc eu când aș vrea să mai uit gândurile apăsătoare și am chef să mă distrez un pic? Păi, mă duc să-mi citesc horoscopul. De preferință citând mai multe „surse”. Deci: 

* „Te confrunți cu probleme financiare din ce în ce mai serioase și nu ai pe nimeni alături la care să apelezi. Chiar și așa, dispui de suficiente resurse pentru a ieși rapid din această situație. Nu e vorba de nimic ilegal, ci de valorificarea unor creanțe pe care le deții în favoarea mai multor persoane fizice.

* „Este o zi bună pentru a face schimbări importante în plan profesional sau în afaceri, pe care le pregătiți de ceva timp. Aveți șanse să vă afirmați pe plan social. De asemenea, sunt favorizate studiile și călătoriile. Vă sfătuim să vă exprimați clar față de partenerul de viață, ca să nu fiți înțeles greșit.

* „Se poate să primiți un cadou, să vă scoată cineva în oraş sau să plecaţi într-o aventură turistică la malul mării, la munte. O să vă bucuraţi de prezenţa unor oameni, de veştile care or să vă dea alt chef de viaţă şi poate veţi pune în aplicare o idee care-o să v-aducă bani, sau o recunoaştere profesională.”

* „Nu poți continua o poveste de iubire în același mod ca până acum, ci se cere o viziune nouă asupra relației voastre. Poate s-a instalat monotonia și plictiseala, poate simți un blocaj în comunicarea cu persoana iubită, deci ar fi nevoie de aer proaspăt în cuplu. O inițiativă venită de la unul din parteneri ar fi de bun augur, ca atare propune-i ceva partenerului care să vă scoată pe amândoi din zona ternă în care nimic interesant nu se mai întâmplă. Veți vedea că relația poate căpăta un tonus nou, un ritm mai alert, descoperind cât de multă nevoie era de o schimbare! Fii tu primul care se schimbă.”

    O.K. Cred că e de-ajuns. M-am lămurit asupra zilei de azi, o aștept cu nerăbdare pe cea de mâine. După ce am aplicat românescul „pune-n ciur și alege”, cred că nu am altă soluție decât să mă întorc la ce mormăiam mai înainte: e biiine, totul e biiine...

Țop-țop printre gânduri

Buuun, încerc să-mi ordonez un pic gândurile, pentru că în zilele (deh, aș zice chiar în săptămânile) din urmă, tendința lor a fost să țopăie agitate de colo-colo, dându-mi o ușoară stare de disconfort. Asta ca să mă exprim elegant. De fapt, aruncându-mă într-un fel de montagne-russe și amețindu-mă și mai mult decât eram de obicei. Deci, titlul. Păi, l-am ales pentru că așa percep eu această veșnică agitație de prin gândurile mele. M-am uitat școlărește în DEX și mi-a zis, cu franchețe: „nicio definiție pentru țop-țop” (ca, de altfel, nici pentru „țup-țup”). Fac o paranteză: trebuie să mă mai uit la titlurile puse în trecut la postări, pentru că am, așa, o vagă impresie că mă repet. Dar să revin. Am perseverat în căutări, eu voiam ceva care să vină de la verbul „a țopăi”. Da, aici am găsit mai multe: țop, țopăială, țopăire, țopăit, țopăitură etc. Totul legat, mai mult sau mai puțin, de lumea iepurească. Și aici e timpul să explic imaginea de mai sus, pe care nu am ales-o la întâmplare: asta e STAREA mea actuală, așa mă simt de un timp, prinsă într-un fel de cușcă (de fapt, cușca e construită tot de mine, prin tot felul gânduri țopăite și iepurești). Voiam să scriu azi, de fapt, despre subconștient, dar am să las pe altă dată, acum, ca să parafrazez un banc, „am să lucrez cu inconștientul”. Închei abrupt, pentru că și inspirația mea e molipsită de țopăială și se pregătește să dispară în decor. Și aici am găsit ceva care să se potrivească, o zicală: „Mâna care nu știe să scrie dă vina pe creion”.

Fulgurări de amintiri, nostalgii și gânduri

„Copilăria nu este de la naștere până la o anumită vârstă, iar la o anumită vârstă copilul a crescut și ia toate lucrurile copilărești și le pune la o parte. Copilăria este regatul unde nu moare nimeni.” (Stephanie Meyer)

    Mi-am cumpărat azi o sticlă cu sirop de vișine (la noi, anul ăsta, nu s-a făcut mai nimic prin grădină, deci „borcaniada” mea autumnală este destul de sărăcuță) și, stând pe terasă și sorbind din pahar, am fost brusc „aruncată” în copilărie, atunci când beam o limonadă care mi se părea cum nu-i alta mai bună, pe care nenea Costică Hiru o vindea în niște sticle ce aveau o bilă, și avea un gust băutura asta, mmm, un deliciu! Alături de alvițele cumpărate din bâlci, băutura asta era printre preferințele mele (și asta nu numai când eram mică-mică...) Și nu, n-am să mă lansez în povestiri despre copilăria mea (sunt lucruri prea personale), nici să repet toate bla-bla-bla-urile cu sufletul rămas ca de copil (pentru că fiecare dintre noi are momentele lui de „copilăreală”), nu, am să spun doar că această întoarcere cu gândul într-un trecut (oh, și nici prin cap nu-mi trece să vă spun cât de) îndepărtat, mi-a făcut așa de bine, încât nici nu mai am chef să scriu...

   Așa că am căutat prin imensitatea Internetului, ajutată de „nenea Google”, poezii despre copilărie și am găsit una al cărei titlu m-a amuzat copios (și despre care, mărturisesc sincer, nu știam că există, și anume, „Bimbirițichel” de George Topîrceanu. Deci vă poftesc, domniile voastre, să lăsați telefoanele, facturile, grijile, necazurile, invidiile, toate ostenelile și greutățile vieții și amuzați-vă un pic:

I

Fraţii lui, băieţi şi fete,

Au crescut mai pe-ndelete,

Toţi plângoci şi dolofani.

Cel mai tânăr dintre şapte

Se numeşte Papă-lapte

Şi-a-mplinit abia doi ani.

Toată ziulica ţipă –

Nu stă locului o clipă,

(Cere lapte), vrei-nu vrei.

Biata mă-sa la tot pasul

Trebuie să-i şteargă nasul

Şi să-l aibă-n grija ei.

N-au nici capră, n-au nici vacă.

Mama-i văduvă săracă.

Numai Bimbiriţichel

O ajută câteodată

Când o vede supărată…

Ce s-ar face fără el?

II

Într-o seară, o vecină

Zice: „Vin de la grădină,

Dintr-o margine de sat.

Mă dusesem, eu cu fata,

Şi-am luat şi pe cumnata,

Să culegem zarzavat.

Dar nici nu intrasem bine:

De sub gard, de lângă mine

Ţâşt! un iepure şoldan!

Arză-l focul să mi-l arză,

Mi-a mâncat un car de varză,

Toată munca dintr-un an!…”

Bimbiriţichel deoparte

Stă uitându-se-ntr-o carte,

Parcă nici n-ar auzi

Chestia cu zarzavatul…

Dar a doua zi, băiatul

S-a sculat în zori de zi.

Unde pleacă? La grădina

Unde ieri a fost vecina,

Într-o margine de sat, –

Că-şi făcuse noaptea planul

Cum să prindă el şoldanul

Care fură zarzavat.

POST SCRIPTUM LA NIȘTE GÂNDURI...

           „Pune-te la treabă din toată inima şi vei reuși. Competiția este atât de mică...” (Elbert Hubbard)

   Mai zilele trecute scriam, făcând haz de necaz, despre dublul rol jucat de mine în acțiunea „epopeică” de a pune la adăpost lemnele aduse pentru la iarnă (adică personajele Fefeleaga și, în travesti, Bator). Ei bine, între timp a mai plouat o dată peste lemne, le-am lăsat să se usuce și apoi ieri, când ne amenința o altă răpăială, am reușit (cu oarece caznă) să le duc în magazia destinată lor. Ei bine, azi-noapte a plouat zdravăn, acum cerul e plin de nori urâți și e frig de-a dreptul. Dar eu, cu satisfacția muncii duse la bun sfârșit, nu iau în seamă aceste mici amănunte. Sau, mă rog, încerc să nu le iau în seamă. Fac eforturi să nu le iau în seamă. Deci astăzi, cu dureri fiecare oscior și mușchi din trupul ce-l am în dotare, plus cu o dispoziție la fel de mohorâtă ca vremea de afară, m-am apucat de scris, căutând frenetic inspirația fugită în lume sau, măcar, un mic motiv de înveselire. În fine, am căutat degeaba, a se vedea emoticonul, citatul pus drept motto, precum și glumele de mai jos. Sper să-mi revină inspirația zilele astea, căci am mare nevoie de ea...

* O tipă suferea de nevroză și tot timpul își rodea unghiile, făcându-le să arate, hai să spunem, inestetic. Prietena ei, văzând acest lucru, îi spune:

– Fată, trebuie să te apuci de yoga. Este eficientă și ajută la ameliorarea stresului.

Două luni mai târziu se întâlnesc din nou și, văzând că tipa are unghiile lungi și îngrijite, prietena îi spune:

– Judecând după unghiile tale superbe, yoga te-a ajutat!

– Bineînțeles. Acum îmi rod unghiile de la picioare!

* Bulă la școală, la ora de engleza. Vine profa’ și zice:

– Copii, cine-mi spune cum se zice la „pisică” în engleză are nota zece!

Se ridică unul și spune:

– ZĂ CAT!

– Bravooo, ai un zece! Dar cine știe cum se zice la „cățel” în engleză îi voi da doi de 10.

– ZĂ DOG, răspunde un altul.

– Bravo, ai doi de zece. Da’, măi copii, cine știe cum se zice la „căldură” are media 10 pe anul ăsta.

Bulă se ridica și, falnic, spune:

– ZĂ DUF! 

Gânduri despre greieri

MOTTO: 

„- Cri-cri-cri, Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârșit,
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!” 

(George Topîrceanu, „Balada unui greier mic”)

   În toate serile de vară, ca în niciun an parcă, se aud pe-afară greierii. În zilele trecute au fost însă adevărate concerte, căci în grădină fânul era cosit proaspăt (ah, miresma lui mereu mă binedispune) și, ascultând țârâitul lor, m-am gândit să aflu mai mult despre aceste interesante insecte. Mai întâi ceva mai „științific”, copiat de pe zooland.ro: „Alături de lăcuste, urechelnițe, șvabi și alte câteva grupuri de insecte, greierii au fost cuprinși, în trecut, în supraordinul Orthopteroidea. În prezent aceste specii sunt repartizate în doua supraordine separate, întrucât seria lor de strămoși duce, în parte, la șvabii primitivi (Protoblattoidea), în parte la ortopterele primitive (Protoptera), însă numai urmașii celor din urmă sunt considerați în sens strict ortopteroide. Greierii, lăcustele și cosașii fac parte din marea familie de „săritori” din lumea insectelor, fiind incluși în ordinul Saltatoria, care numără aproximativ 20.000 de rase, răspândite în zonele calde și temperate ale globului. Se diferențiază de celelalte insecte prin două caracteristici majore: în primul rând, preferă să sară, în loc să zboare, picioarele lor posterioare fiind foarte puternice. Cea de-a doua caracteristica este cântatul, greierii emițând un sunet specific, ascuțit și pătrunzător, produs prin frecarea elitrelor. Insecta freacă o nervură sonoră, prevăzută cu mai multe creste transversale, de pe partea inferioară a aripii drepte, de o creastă sonoră de pe suprafața superioară a aripii stângi. Picioarele din față sunt prevăzute cu o membrană de piele întinsă, care funcționează ca o ureche. Această membrană vibrează la sunete și, la rândul ei, stimulează niște receptori care trimit un mesaj sonor creierului insectei. În felul acesta, greierii pot auzi chemările potențialilor parteneri, ascunși în iarbă.” Hm, destul, că este cam plicticos. Mai departe. Am găsit ceva în libertatea.ro, adică vreo câteva curiozități despre greierași: „Greierii sunt insectele cele mai gălăgioase dar și cele mai muzicale. Până în prezent au fost descoperite peste 1.000 de feluri de greieri. Iată cinci curiozități despre greieri:
1. Greierii au trei perechi de picioare, acestea sunt foarte eficiente pentru sărituri.
2. „Cântecul” greierilor se produce prin frecarea aripilor groase.
3. Picioarele din faţă și de la mijloc sunt scurte, iar picioarele din spate sunt mai lungi decât întregul corp şi foarte puternice.
4. Ţârâitul greierului este un termometru prin care se poate calcula temperatura în grade Fahrenheit, calculând numărul de ţârâituri pe o durată de 15 secunde şi adăugând 40.
5. Chinezii sunt cei care consideră greierele o creatură care prevestește binele.” În regulă, cred că știu acum destul despre insectele astea. Îmi sunt simpatici greierii, dar cu moderație, pentru că în viață eu am ales modelul furnicuței: muncă, muncă, muncă, responsabilități, bla-bla-bla. Mă simt un pic greierașă (nu, nu există cuvântul, dar îmi place la nebunie!) doar atunci când scriu, ca acum...

Gânduri care au dreptate

                                                                                   
   MOTTO:
   „Sic transit gloria mundi” (Proverb latin)

Mi-am adus aminte azi de nenumăratele festivități la care am participat în viața mea de dinainte de așa-zisa revoluție din 1989, ca pionieră, utecistă, în studenție, și apoi în cariera de dascăl. Cine n-a trecut prin asta, chiar nu are cum să înțeleagă, e ceva ireal (sau, mai degrabă, suprarealist), parcă nici mie nu-mi vine să cred că a fost adevărat și că a trecut (vezi și expresia de la începutul scrierii). Nu neg că în acele timpuri s-au făcut și ceva lucruri bune, dar festivismul acela deșănțat îmi dă și acum fiori pe șira spinării. Noroc că unii dintre noi aveau umorul la purtător, făceam haz de necaz, dar cu grijă, să nu fim auziți de cine nu trebuia. (Festivísm s.n. (peior.) Tendința de a conferi caracter festiv unor manifestări banale ◊ „Când festivismul dă mâna cu mulțumirea de sine.” Sc. 13 X 65 p. 2. ◊ „Festivismul diminuează eficiența muncii politice de masă.” Sc. 31 VII 73 p. 2; v. și R.l. 8 I 75 p. 1, Săpt. 11 V 79 p. 7 - din festiv + -ism; DEX-S). Sursa: DCR2, 1997). Nu luați în seamă paranteza, pur și simplu nu mă pot abține. Și mă mai gândesc și că festivismul ăsta a supraviețuit până azi, iar politicienii sunt parcă mai cutre decât cei de-atunci. Am zis „cutre” pentru că sunt delicată în vorbire și-n scris (despre ce gândesc, câteodată, la nervi, n-aș vrea să pomenesc...)

Deci astăzi, 23 august e doar o zi obișnuită de miercuri, zi în care eu bat câmpii despre manifestații, urale, steaguri, lozinci scrise cu trupurile lor de către ostași, sportivi, elevi, studenți și de atât de uzitații „oameni-ai-muncii”. Ce-mi doresc eu acum, din tot sufletul, e ca expresia pusă ca motto să se aplice la cât mai mulți dintre politicienii, parlamentarii și guvernanții de azi, care au multe în comun cu comuniștii, cum ar fi aroganța, lăcomia neînfrânată, lichelismul, disprețul pentru poporul român. Și, ca să nu supăr pe nimeni, aplic iar metoda rabinului din bancul de mai jos (care poate părea ușor cam „lasă-mă să te las” și cam plină de compromisuri, dar ascunde un fel de filosofie, căci oricum fiecare om este convins că deține adevărul absolut și e mai prudent să nu-l contrazici, cu excepția cazului când spune prostii prea gogonate):

„Un rabin, vestit pentru înțelepciunea sa, este pus în situația de a împărți dreptatea între doi împricinați. Îl ascultă cu atenție pe primul şi spune: „Ai dreptate”. Îl ascultă şi pe cel de-al doilea, iar răspunsul este identic: „Şi tu ai dreptate”. Aflat de faţă, Iţic îl întreabă, nedumerit, pe rabin: „Păi, cum vine asta, Rabi? Nu se poate să aibă amândoi dreptate!”. Iar rabinul cel înţelept îi răspunde: „Şi tu ai dreptate!”.

Păreri și gânduri (sau păreri de gânduri)

   „Am văzut și-mi dau seama că oamenii pot fi minunați și fericiți fără să piardă capacitatea de a trăi pe pământ. Nu vreau și nu pot să cred ca Răul este o stare normală a oamenilor, și totuși ei toți își bat joc de această credință a mea.” („Visul unui om ridicol” - Feodor Dostoievski) 

   Nu am vreme și nici mare chef să scriu aici, pe blog, dar mi-au trecut azi prin minte câteva idei și e musai să le trec „pe curat”, căci pe urmă le uit. Toată dimineața, până să vină ploaia-de-la-ora-treisprezece, am cărat niște lemne la adăpost, cu un cărucior vechi, meșterit de cineva (sau, mai modern, handmade) pentru a aduce buteliile cu el. În timp ce tot căram, mi-a trecut prin minte că aduc un pic cu Fefeleaga, doar că, din lipsă de „actori”, eu jucam și rolul calului. Gândul m-a făcut să râd cu gura până la urechi (căci v-am mai spus, domniile voastre, autoironia îmi face bine la moral). Da, dar pe urmă, gândindu-mă la nuvela lui Agârbiceanu, la viața chinuită a Măriei Dinului, zisă și Fefeleaga, la faptul că și-a pierdut bărbatul și copiii, la Bator, calul ei, am realizat că nu mai știam cum se sfârșește. Hélas, vârsta! Am dat fuga la inepuizabilul Google și am aflat: după ce i-a murit și ultimul copil, Păunița, Fefeleaga l-a vândut la târg pe Bator. Trist. Așa că viața mea mi se pare acum o dănțuială pe petale multicolore (dar predominant roz) de flori. Bun, altă idee pe care vreau s-o scriu aici (pentru mai târziu) este despre dorința de a reciti cărți care m-au impresionat (sau a revedea filme) și cum receptez ideile după o bună bucată de vreme. Ei, în sfârșit, o altă idee a mea rezonează cu ceea ce am pus drept motto, dar nici pe asta n-o dezvolt, căci nu vreau să-mi stric dispoziția. Am aplicat și astăzi metoda cu „strunirea” (ca să nu zic dresarea) gândurilor mele, care se îndreptau năvalnic spre locuri mai întunecate și mai cu semnul minus, și le-am administrat niște glume, dintre care trec mai jos una. Mai ales că, după ce m-am hlizit, m-am dus iar în vizită la Domnul Google, căci uitasem care-i chestia cu „team building”. Asta e deja o idee mai veche de-a mea (cam fixă), cum că împrumutăm cu toptanul și fără noimă cuvinte străine. Deci, să revin și să închei:

„Dacă într-un grup de 40 de persoane două se gândesc la sex și restul la mâncare, este nuntă.

Dacă într-un grup de 40 de persoane toate se gândesc la mâncare și niciuna la sex, este parastas.

Dacă într-un grup de 40 de persoane toate se gândesc la sex și niciuna la mâncare, este „team building”.

(TEAM BUILDING este procesul de motivare a grupului pentru a-şi atinge ţelul. Este o activitate organizată de o companie pentru îmbunatățirea relațiilor interpersonale din cadrul acelei companii.)