MOTTO:
„Sic transit gloria mundi” (Proverb latin)
Mi-am adus aminte azi de nenumăratele festivități la care am participat în viața mea de dinainte de așa-zisa revoluție din 1989, ca pionieră, utecistă, în studenție, și apoi în cariera de dascăl. Cine n-a trecut prin asta, chiar nu are cum să înțeleagă, e ceva ireal (sau, mai degrabă, suprarealist), parcă nici mie nu-mi vine să cred că a fost adevărat și că a trecut (vezi și expresia de la începutul scrierii). Nu neg că în acele timpuri s-au făcut și ceva lucruri bune, dar festivismul acela deșănțat îmi dă și acum fiori pe șira spinării. Noroc că unii dintre noi aveau umorul la purtător, făceam haz de necaz, dar cu grijă, să nu fim auziți de cine nu trebuia. (Festivísm s.n. (peior.) Tendința de a conferi caracter festiv unor manifestări banale ◊ „Când festivismul dă mâna cu mulțumirea de sine.” Sc. 13 X 65 p. 2. ◊ „Festivismul diminuează eficiența muncii politice de masă.” Sc. 31 VII 73 p. 2; v. și R.l. 8 I 75 p. 1, Săpt. 11 V 79 p. 7 - din festiv + -ism; DEX-S). Sursa: DCR2, 1997). Nu luați în seamă paranteza, pur și simplu nu mă pot abține. Și mă mai gândesc și că festivismul ăsta a supraviețuit până azi, iar politicienii sunt parcă mai cutre decât cei de-atunci. Am zis „cutre” pentru că sunt delicată în vorbire și-n scris (despre ce gândesc, câteodată, la nervi, n-aș vrea să pomenesc...)
Deci astăzi, 23 august e doar o zi obișnuită de miercuri, zi în care eu bat câmpii despre manifestații, urale, steaguri, lozinci scrise cu trupurile lor de către ostași, sportivi, elevi, studenți și de atât de uzitații „oameni-ai-muncii”. Ce-mi doresc eu acum, din tot sufletul, e ca expresia pusă ca motto să se aplice la cât mai mulți dintre politicienii, parlamentarii și guvernanții de azi, care au multe în comun cu comuniștii, cum ar fi aroganța, lăcomia neînfrânată, lichelismul, disprețul pentru poporul român. Și, ca să nu supăr pe nimeni, aplic iar metoda rabinului din bancul de mai jos (care poate părea ușor cam „lasă-mă să te las” și cam plină de compromisuri, dar ascunde un fel de filosofie, căci oricum fiecare om este convins că deține adevărul absolut și e mai prudent să nu-l contrazici, cu excepția cazului când spune prostii prea gogonate):
„Un rabin, vestit pentru înțelepciunea sa, este pus în situația de a împărți dreptatea între doi împricinați. Îl ascultă cu atenție pe primul şi spune: „Ai dreptate”. Îl ascultă şi pe cel de-al doilea, iar răspunsul este identic: „Şi tu ai dreptate”. Aflat de faţă, Iţic îl întreabă, nedumerit, pe rabin: „Păi, cum vine asta, Rabi? Nu se poate să aibă amândoi dreptate!”. Iar rabinul cel înţelept îi răspunde: „Şi tu ai dreptate!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu