„Copilăria nu este de la naștere până la o anumită vârstă, iar la o anumită vârstă copilul a crescut și ia toate lucrurile copilărești și le pune la o parte. Copilăria este regatul unde nu moare nimeni.” (Stephanie Meyer)
Mi-am cumpărat azi o sticlă cu sirop de vișine (la noi, anul ăsta, nu s-a făcut mai nimic prin grădină, deci „borcaniada” mea autumnală este destul de sărăcuță) și, stând pe terasă și sorbind din pahar, am fost brusc „aruncată” în copilărie, atunci când beam o limonadă care mi se părea cum nu-i alta mai bună, pe care nenea Costică Hiru o vindea în niște sticle ce aveau o bilă, și avea un gust băutura asta, mmm, un deliciu! Alături de alvițele cumpărate din bâlci, băutura asta era printre preferințele mele (și asta nu numai când eram mică-mică...) Și nu, n-am să mă lansez în povestiri despre copilăria mea (sunt lucruri prea personale), nici să repet toate bla-bla-bla-urile cu sufletul rămas ca de copil (pentru că fiecare dintre noi are momentele lui de „copilăreală”), nu, am să spun doar că această întoarcere cu gândul într-un trecut (oh, și nici prin cap nu-mi trece să vă spun cât de) îndepărtat, mi-a făcut așa de bine, încât nici nu mai am chef să scriu...
Așa că am căutat prin imensitatea Internetului, ajutată de „nenea Google”, poezii despre copilărie și am găsit una al cărei titlu m-a amuzat copios (și despre care, mărturisesc sincer, nu știam că există, și anume, „Bimbirițichel” de George Topîrceanu. Deci vă poftesc, domniile voastre, să lăsați telefoanele, facturile, grijile, necazurile, invidiile, toate ostenelile și greutățile vieții și amuzați-vă un pic:
I
Fraţii lui, băieţi şi fete,
Au crescut mai pe-ndelete,
Toţi plângoci şi dolofani.
Cel mai tânăr dintre şapte
Se numeşte Papă-lapte
Şi-a-mplinit abia doi ani.
Toată ziulica ţipă –
Nu stă locului o clipă,
(Cere lapte), vrei-nu vrei.
Biata mă-sa la tot pasul
Trebuie să-i şteargă nasul
Şi să-l aibă-n grija ei.
N-au nici capră, n-au nici vacă.
Mama-i văduvă săracă.
Numai Bimbiriţichel
O ajută câteodată
Când o vede supărată…
Ce s-ar face fără el?
II
Într-o seară, o vecină
Zice: „Vin de la grădină,
Dintr-o margine de sat.
Mă dusesem, eu cu fata,
Şi-am luat şi pe cumnata,
Să culegem zarzavat.
Dar nici nu intrasem bine:
De sub gard, de lângă mine
Ţâşt! un iepure şoldan!
Arză-l focul să mi-l arză,
Mi-a mâncat un car de varză,
Toată munca dintr-un an!…”
Bimbiriţichel deoparte
Stă uitându-se-ntr-o carte,
Parcă nici n-ar auzi
Chestia cu zarzavatul…
Dar a doua zi, băiatul
S-a sculat în zori de zi.
Unde pleacă? La grădina
Unde ieri a fost vecina,
Într-o margine de sat, –
Că-şi făcuse noaptea planul
Cum să prindă el şoldanul
Care fură zarzavat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu