luni, 28 august 2017

Gânduri despre greieri

MOTTO: 

„- Cri-cri-cri, Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârșit,
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!” 

(George Topîrceanu, „Balada unui greier mic”)

   În toate serile de vară, ca în niciun an parcă, se aud pe-afară greierii. În zilele trecute au fost însă adevărate concerte, căci în grădină fânul era cosit proaspăt (ah, miresma lui mereu mă binedispune) și, ascultând țârâitul lor, m-am gândit să aflu mai mult despre aceste interesante insecte. Mai întâi ceva mai „științific”, copiat de pe zooland.ro: „Alături de lăcuste, urechelnițe, șvabi și alte câteva grupuri de insecte, greierii au fost cuprinși, în trecut, în supraordinul Orthopteroidea. În prezent aceste specii sunt repartizate în doua supraordine separate, întrucât seria lor de strămoși duce, în parte, la șvabii primitivi (Protoblattoidea), în parte la ortopterele primitive (Protoptera), însă numai urmașii celor din urmă sunt considerați în sens strict ortopteroide. Greierii, lăcustele și cosașii fac parte din marea familie de „săritori” din lumea insectelor, fiind incluși în ordinul Saltatoria, care numără aproximativ 20.000 de rase, răspândite în zonele calde și temperate ale globului. Se diferențiază de celelalte insecte prin două caracteristici majore: în primul rând, preferă să sară, în loc să zboare, picioarele lor posterioare fiind foarte puternice. Cea de-a doua caracteristica este cântatul, greierii emițând un sunet specific, ascuțit și pătrunzător, produs prin frecarea elitrelor. Insecta freacă o nervură sonoră, prevăzută cu mai multe creste transversale, de pe partea inferioară a aripii drepte, de o creastă sonoră de pe suprafața superioară a aripii stângi. Picioarele din față sunt prevăzute cu o membrană de piele întinsă, care funcționează ca o ureche. Această membrană vibrează la sunete și, la rândul ei, stimulează niște receptori care trimit un mesaj sonor creierului insectei. În felul acesta, greierii pot auzi chemările potențialilor parteneri, ascunși în iarbă.” Hm, destul, că este cam plicticos. Mai departe. Am găsit ceva în libertatea.ro, adică vreo câteva curiozități despre greierași: „Greierii sunt insectele cele mai gălăgioase dar și cele mai muzicale. Până în prezent au fost descoperite peste 1.000 de feluri de greieri. Iată cinci curiozități despre greieri:
1. Greierii au trei perechi de picioare, acestea sunt foarte eficiente pentru sărituri.
2. „Cântecul” greierilor se produce prin frecarea aripilor groase.
3. Picioarele din faţă și de la mijloc sunt scurte, iar picioarele din spate sunt mai lungi decât întregul corp şi foarte puternice.
4. Ţârâitul greierului este un termometru prin care se poate calcula temperatura în grade Fahrenheit, calculând numărul de ţârâituri pe o durată de 15 secunde şi adăugând 40.
5. Chinezii sunt cei care consideră greierele o creatură care prevestește binele.
” În regulă, cred că știu acum destul despre insectele astea. Îmi sunt simpatici greierii, dar cu moderație, pentru că în viață eu am ales modelul furnicuței: muncă, muncă, muncă, responsabilități, bla-bla-bla. Mă simt un pic greierașă (nu, nu există cuvântul, dar îmi place la nebunie!) doar atunci când scriu, ca acum...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...