Duminici metaforice în gândurile mele

 (7*)      MOTTO: „Știu că sunt prost. Dar când privesc în jur prind curaj.” (Ion Creangă)

Azi, mi-am dat singură nota șapte (așa cum am promis, îmi notez, cât pot eu de obiectiv, postările), pentru că, sincer, nu mă simt prea inspirată, dar am avut, totuși, impulsul de a scrie. Am o ușoară durere de ceea ce convențional se numește „cap”, plus un fel de lehamite căreia nu-i percep încă motivul. De vreo câteva zile, afară e nor, ceață, umezeală sâcâitoare, dar nu, nu o să dau vina pe asta. Atât imaginea de la început, cât și hazliile (?) cuvinte puse ca motto sunt azi din categoria „ca-nuca-n-perete”. Sau, poate, nu. Dar nu despre asta vreau să fac vorbire în continuare, căci nu e cazul să mă apuc de pseudo-filozofări. Oricum, am pus vioaie, dis-de-dimineață, pe pagina mea de Facebook, câteva glume și o poezioară de Ion Pribeagu, în speranța că mă voi înveseli oleacă și din dorința de a-i înveseli și pe alții. E duminică și vreau, din tot sufletul, să mă simt bine și să mă bucur de orice, de vreme, de flori, de citate, de nimicuri frumoase. Nu las pe nimeni și nimic să-mi ia asta. Apropo, Albert Schweitzer scria: „Nu lăsa să-ți fie furată duminica. Dacă sufletul tău nu are duminici, el devine orfan”. Q.E.D.

Niște gânduri ce ar vrea să spună: „Ho!”

(9*)  MOTTO: „Rugăciunea unui copil: „Doamne, ai grijă de mine, de mama, de tata, de bunici... dar, mai ales, ai grija de Tine, Doamne, că dacă Ţi se întâmplă Ție ceva, va fi vai de noi toți!”

Gândurile de astăzi ar vrea să spună „Ho!” și nu „Ho, ho, ho!”, pentru că mi se pare muuult prea devreme pentru a doua strigare. Acum, credeți-mă, nu vreau să joc iar rolul de „Gică Contra”, dar să începi să numeri zilele până la Crăciun de pe la începutul lui noiembrie, cred că e un fel de grabă nejustificată. De ce să nu trăim nostalgia acestei toamne târzii, de ce trebuie să anticipăm deja un moment care, oricum, vine?! Te uiți pe Internet, e plin de reclame, de invitații prin magazine, de oferte de cazare pentru vacanța de iarnă și pentru Sărbători. Pe ei îi înțeleg, face parte din strategia lor de a face bani (pardon, de a scoate banii din buzunarele noastre). La televizor, unul dintre posturile specializate (și nu numai el) a început, voios, de vreo două săptămâni, să dea filme cu Moș Crăciun. Filme care au mai fost și anul trecut, și acum doi ani, dar ce mai contează! Eu am spus, domniile voastre, și o să tot spun până voi răguși, că îmi plac Sărbătorile de iarnă, mai ales Crăciunul, plin de omăt și de bucuria Nașterii Domnului. Însă la vremea lor, nu cu două luni înainte. Dar, așa cum mi-am propus de multă vreme, nu mă mai mir și nu mă mai indignez de nimic, o să-l las pe fiecare să aștepte cum vrea, să numere cât vrea, să cumpere ce-i poftește sufletul până la Crăciun, și eu îmi voi vedea de ale mele. Căci dacă mă indignez și devin virulentă, ce câștig? Așa că o să-mi șoptesc rugăciunea pusă ca motto, absolut fabuloasă (găsită pe Facebook, scrisă de un autor anonim) și o să închei rândulețele astea cu sufletul plin de liniște. Nu le închei înainte de a spune ce e cu „Ho” ăsta:
HO, interjecție 1. Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! Stai! Oprește-te! ♦ (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. 2. (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element -  Exclamație prin care se întăresc spusele cuiva. Onomatopee. (Sursa: DEX '09) Mai aflu ceva, și anume că „Ho” mai înseamnă și Holmiu - un element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. Nu știam asta, pentru că, așa cum am mai mărturisit cu mare jenă, eu și matematica, fizica, chimia nu prea ne-am avut bine în școală...

Protipendada gândurilor trecute...

(8*)    Zilele trecute, am asistat la o foarte antrenantă relatare a unei discuții, făcută de către o prietenă (aceeași de la care am auzit și de „forfol”), iar unul dintre protagoniștii discuției folosise cuvântul „litrosit”. (De care, ca să mă exprim în versuri, eu una n-am auzit). Am purces deci să-l caut și căutarea mi-a folosit, deși m-a lăsat, la început, un pic confuză:
LITROSÍ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, salva, scăpa, sfărâma, zdrobi, zvânta. (Sursa: Sinonime (2002)
Litrosí (-sésc, -ít), vb. – 1. A pune în libertate. – 2. A face să dispară. – 3. A separa, a despărți, a scutura pămîntul de pe o rădăcină. Ngr. λυτρώνω (sursa: DER (1958-1966)
Litrosí, litrosésc, vb. IV (pop.) 1. a elibera, a salva. 2. (fig.) a fura, a mătrăși. (Sursa: DAR 2002)
Bun, până nu mă litrosiți și domniile voastre, o să explic de ce am pus în titlul de azi un alt cuvânt mai puțin folosit, și anume, PROTIPENDÁDĂ (s. f. - Marea boierime, care se bucura, în Evul Mediu, de privilegii speciale; p. ext. elită socială. Din ngr.próti pendádha.). Pentru că azi o să vă înșir mai jos câteva fragmențele care fac parte dintr-o protipendadă a scrierilor mele (de mai demult...). Dacă le-ați mai citit cândva, scuze! Iar principiul dominoului pus ca ilustrație se referă la cum se leagă gândurile mele unele de altele (și, mă rog, uneori, la cum se dărâmă unele după altele...)

***
SIRTAKI
Pentru mine, dacă închid ochii şi mă las purtată pe aripile imaginaţiei (subiectivă, ca orice ţine de suflet, de simţire), Grecia înseamnă lumină multă, miros de leandru şi portocali în floare, o mănăstire cocoţată pe un vârf stâncos de munte, muzică, apa albastră a mării, coloanele Parthenonului, bătrâni stând la o cafenea şi vorbind tare şi pătimaş, un cer mereu senin, veselie, flori de toate culorile şi nişte peisaje superbe, cu casele acelea vopsite în alb–albastru. Şi, mai ales, înseamnă o plajă întinsă, aurie şi pustie, pe nisipul căreia, un grec mai în vârstă îl învaţă pe un tânăr englez să danseze sirtaki – cred că aţi recunoscut celebra scenă din filmul „Zorba Grecul” al lui Fotopoulos şi Kakoyannis. De câte ori aud melodia aceea, mă simt fericită şi în minte îmi vine, odată cu scena asta din film, atmosfera din sătucul acela grecesc, dar, totodată mă gândesc şi la cum au descris alții şederea lor în Grecia, John Fowles sau Lordul Byron, și la cum mi-a rămas mie întipărită imaginea insulelor greceşti, din alte cărţi şi din alte filme. Şi sunt sigură că, atunci când voi vedea Grecia, adică o voi vedea cu adevărat, nu am să fiu dezamăgită, poate chiar voi fi şi mai încântată, căci ceea ce simt acum, recunosc, este influențat de livresc. Dar şi dacă nu voi reuşi să văd „pe viu” ceea ce am vizitat acum cu gândul, eu tot sunt mulţumită de călătoriile mele imaginare, pe ritm de sirtaki, printre case alb–albastre şi printre vestigii ale unei civilizaţii vechi şi glorioase. Şi acum vă las, domniile voastre, şi vă spun „αντίο”, adică la revedere!
***
D`ale politichiei
Marin Preda, un autor drag sufletului meu, descrie undeva o scenă cu nişte candidaţi ai diverselor partide din vremea aceea, (anii ’30–’40) veniţi în satul lui Moromete să-i convingă pe ţărani să voteze cu ei. Candidatul liberal, elegant, cu mănuşi şi eşarfă de mătase, le zice graseiat: „Fhraţi ţehrani, am vohrbit iehri cu ministrhul aghriculturii...”, şi tot aşa, cu accent franţuzesc, le înşiră ceva de neînţeles. Conservatorul încearcă şi el, dar e la fel, de neînţeles. Vine apoi candidatul partidului ţărănist, îmbrăcat cu cioareci şi cămaşă, încălţat cu opinci, mă rog, tot tacâmul, se urcă ţanţoş la tribună şi le zice ţăranilor: „Bă, cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, boii se pun în faţa căruţei şi dacă ne votaţi pe noi, vă umplem de caş!” Comentariul lui Ilie Moromete, după ce i-a ascultat pe toţi, a fost: „Auzi, mă Cocoşilă, dintre toţi de vorbiră, ăsta, ultimul, fu ăl mai prost!”, o vorbă înţeleaptă, cu care toţi ceilalţi au fost de acord. Şi aşa e, trebuie să te porţi cum ţi-e portul, să vorbeşti cum ţi-e vorba şi, mai ales, să nu subestimezi pe nimeni dacă nu ai argumente serioase. Nu bag mâna în foc că frazele sunt exact ca în romanul lui Preda, pentru că am citat din memorie, dar cam asta ar fi, zic eu, ideea principală.
***
SAKURA
Astăzi este un timp tare urât, aşa că o să-mi înseninez gândurile şi o să-mi încălzesc sufletul cu ceva amintiri. Frumoase. De câte ori văd cireşii înfloriţi (ceea ce nu-i cazul acum, că e cam devreme...) mă gândesc la japonezi, la a lor Sărbătoare-a-florii-de-cireş (Sakura) şi îmi imaginez ce grozav trebuie să fie să te plimbi pe sub sute de cireşi abia dați în floare. Ei, bonusul divin ar fi să te plimbi pe sub sutele de cireşi în floare alături de persoana iubită, de sufletul tău pereche, dar nu este mereu posibil, nu? Important este însă visul şi păstrarea speranţei. Dar, înaintea cireşilor, se grăbeşte să dea în floare zarzărul. Iar asta îmi aminteşte un mic fragment dintr-o carte, intitulată „Al cincilea as”, scrisă de Rodica Ojog-Braşoveanu (o autoare pe care pur şi simplu o ador). Ei, povesteşte unul dintre personajele principale din acest roman cum, într-un amfiteatru plin ochi cu doamne şi domnişorici, prin anii '30, urma să ţină o prelegere vestitul scriitor și avocat Ionel Teodoreanu. A întârziat puţin, dar când a venit grăbit, îmbrăcat cu cămaşa aceea a lui gen rubaşcă şi cu părul ondulat căzându-i rebel pe frunte, a zâmbit, s-a înclinat cu eleganţă şi le-a spus celor din sală: „Doamnelor şi domnişoarelor, mă iertaţi că am întârziat, dar am aşteptat, în grădină, să văd cum înfloreşte zarzărul...” Cred că nu mai trebuie să vă spun ce a urmat: aplauze, suflete înduioşate şi o sală în delir. Maestrul metaforelor cucerise iar inimile tuturor.

GÂNDURI AVANT LA LETTRE

 
8 (opt)*
„Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: suntem de la Guvern și am venit să vă ajutăm! (Ronald Reagan)
...Și, aș completa eu, și din limba română. Numai că la noi, din ceea ce știm cu toții, nici măcar în vis n-o să auzim vorbele astea. Dar nu critică socială vreau să fac eu în rândurile care urmează. Nici să mă plâng (iar!) că afară e un cer gri și că norii sunt amenințător de jos, unindu-se cu ceața, din care se scurge o ploaie măruntă și rece. Mi-am zis, încurajator, că e toamnă târzie, la ce să mă aștept?! Da, dar tot mă simt un pic „tristuță” (cum zicea Teodor Mazilu) și cam fără chef. Așa că azi, „medicamentele” pentru ridicarea moralului meu sunt: imaginea cu soarele care iese de după nori (căci trebuie să se-ntâmple și asta cândva), un motto amuzant și care, ca la majoritatea postărilor mele, n-are nicio legătură cu conținutul (sau poate că are?!), apoi o linguriță de poezie și trei pilule dulci și aducătoare de zâmbet. Ah, da, titlul de astăzi este tot gen „tabloid” pentru că gândurile mele de aici (și aproape din orice altă scriere a mea) nu o iau înaintea timpului meu, ci, vorba personajelor lui Caragiale, „la din contra”, se întorc cu un secol în urmă, un timp în care cred eu că m-aș fi simțit mai „acasă” decât acum. Dar, passons...

Iată poezia:

„N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,
Încap într-un flaut, într-o vioară.

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez şi margini de foc are şi soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeți în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Și-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc.”
(Zaharia Stancu, „N-am să vă spun”)
***
Și iată și glumele:

Un tip avea un papagal care înjura. Într-o zi, exasperat, îl închide într-o cameră. Nimic, numai porcării îi ieșeau pe cioc papagalului. Îl închide în șifonier. Și mai rău. Îl închide în congelator. După un minut, pasărea tace. Deschide omul ușa congelatorului și papagalul zice:
- Vă rog să acceptați scuzele mele pentru neplăcerile provocate, vă asigur că nu se vor mai repeta!
Omul, să cadă pe spate, nu-i venea să creadă. Papagalul adaugă:
- Apropo, doar așa, de curiozitate: găina cu ce-a greșit?
***
- Ce are motanul tău, dragă? Toată după-masa a alergat de pe un acoperiș pe altul. Doar n-a înnebunit?!
- Nu, draga mea, de ce să fi înnebunit?! Azi dimineață l-am castrat, iar acum umblă să-și anuleze întâlnirile.
***
Doi polițiști merg pe stradă.
La un moment dat, lângă ei, oprește o mașină străină, din care coboară un tip:
- Parlez-vous francais?
Polițiștii, nimic.
- Gavariti pa ruski ?
Polițiștii, nimic.
- Do you speak English?
Polițiștii, tot nimic...
Supărat, străinul se urcă în mașină și pleacă în viteză.
- Ai văzut, băi, câte limbi știa tipul? zice unul.
- Și, la ce i-a folosit? răspunde celalalt.

Gânduri cu asterisc

   MOTTO: „Cel mai sigur semn că există viață inteligentă în Univers este că niciodată nu au încercat să ne contacteze.” - Bill Watterson.

M-am uitat peste cele scrise ieri (sau alaltăieri?!) pe blog și mi-am făcut singură morală: „Nu e ceva interesant, Lavinia, pentru că nu e nici muncit, nici gândit de tine, te-ai mulțumit să iei de pe Internet tot felul de știri și de glume...” Bun, și după ce m-am certat singură, mi-am zis că de-acum încolo o să vă previn pe domniile voastre, cei zece cititori ai „scrierilor” mele, și o să notez, la început, cu steluțe (în loc de note) fiecare postare nouă de pe blog. Sigur, recunosc că nu sunt întotdeauna obiectivă, dar sper să mă descurc. Așa că, dacă vedeți o cifră (sau un numeral) cu asterisc și e mai mic de  5 (cinci), feriți-vă! Astăzi postarea mea e doar despre această promisiune ce mi-o (și v-o) fac de a nota cu de la unul până la zece asteriscuri ceea ce voi scrie. Sper să nu uit. Oricum, notarea o fac de data viitoare, căci acum închei. Dar înainte, așa cum v-am obișnuit, iată ce e cu asteriscul ăsta:
„Asteriscul (*) (din latină „asteriscum”, „steluță”, greacă ἀστερίσκος) este un semn tipografic convențional, în formă de steluță (cu șase brațe, nu cu cinci, ca steaua rusească). În lingvistică este folosit înaintea cuvintelor neatestate, și deci reconstruite. Când este folosit după un cuvânt, arată că la subsolul paginii este o notă explicativă. În lexicologie, un asterisc după un cuvânt poate însemna că acel cuvânt este tratat într-un articol independent în dicționar. Este deseori folosit la alcătuirea unei liste.” (Wikipedia)

Potop de „breaking news” peste gândurile mele

Imaginea zilei (adevărul.ro)

Citatul zilei (www.agerpres.ro):

„Un om cu frumoase calități nu poate trăi niciodată numai pentru dânsul, cum o rază nu-și poate da numai ei lumina'' - Nicolae Iorga ('„Reflecții și maxime', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989)

Știrile zilei (sau, mă rog, breaking news):

Unul dintre cele mai vechi ziare din România, Jurnalul Național, fondat în anul 1993, a intrat în faliment. Decizia a fost emisă de Tribunalul București care „dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului”.

&&&

Scene şocante în Capitală. Un bărbat a murit în braţele celor care trebuiau să îl salveze. Medicii nu au ştiut cum să-i acorde primul ajutor.

&&&

BREAKING NEWS: Legile justiției scot din nou românii ÎN STRADĂ!          „Continuăm ce am început iarna trecută", „Nu vrem să fim o nație de hoți”- asta spun românii care se pregătesc să iasă din nou în stradă, duminică seară, pentru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Oamenii cred că doar prin solidaritate vor putea învinge. Sunt nemulțumiți de planul de modificare a legilor justiției și de faptul că, spun ei, „parchetul devine subordonat intereselor politice”. 

&&&

LUARE DE OSTATICI în GERMANIA. Poliția negociază viața oamenilor cu criminalul.

&&&

Mihai Tudose: „Proiectul parteneriatului public-privat a fi adoptat prin OUG miercuri sau săptămâna viitoare”.

&&&

Starea generală de sănătate a Regelui Mihai (96 ani) s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o „scădere semnificativă a rezistenței”, anunță, luni dimineața, într-un comunicat de presă, biroul de presă al Casei Regale. 

Și, nu se putea altfel, bancurile zilei:

- Alo, pot vorbi cu domnul doctor Ionescu? 
- Nu puteți, zise fetița medicului, tăticul e la spital, efectuează o apendicectomie.
- O apendicectomie? Dar tu știi ce înseamnă asta?
- Sigur că da, cam 200 de euro...

&&&

Un european ajunge la un trib izolat din Africa şi șeful de trib îl ia să-i arate atracțiile locale. Într-o vale, mai la dos, era un scaun rotitor, împrejurul căruia stăteau pe pământ șase negrese frumușele.

– Asta, zice șeful de trib, este ruleta noastră africană.

– Adică?

– Va așezați pe scaunul rotitor, vă învârtiți şi fata în fața căreia vă opriţi vă oferă o partidă de amor.

– Şi care-i riscul?

– Una dintre ele e canibală...

&&&

 

Alo, poliția? Suntem prizonierii unor infractori!
- Păstrați-vă calmul și spuneți-mi unde vă găsiți și câte persoane sunteți.
- În România, aproximativ optsprezece milioane...

Gânduri din solitudine

„Ești singur numai atunci când nu mai ai să-ți spui nimic.” (Tudor Mușatescu)

Voi începe prin a da un citat, adică o parte dintr-n articol din „Dilema veche”, apărut în martie 2011:
„Există diferenţe uriaşe între solitudine şi singurătate, deşi cei doi termeni sînt folosiţi indistinct. Din afară, solitudinea şi singurătatea seamănă. Amîndouă sînt caracterizate de ideea de solitar.  

Dar asemănarea este doar la suprafaţă. Singurătatea este o stare negativă, marcată de sentimentul de izolare. Simţi că ceva îţi lipseşte. E posibil să fii cu oameni şi totuşi să te simţi singur - poate că aceasta este cea mai amară formă de singurătate. Solitudinea este starea de a fi singur fără a te simţi singur. Este o stare pozitivă şi constructivă, de acord cu tine însuţi.   

Solitudinea este dezirabilă, starea de a fi singur(ă) în care-ţi eşti ţie însuţi o companie minunată şi suficientă. Este starea care poate fi folosită pentru reflecţie, căutare interioară, creştere sau plăcere de un anumit fel. Lectura aplicată necesită solitudine, ca şi contemplarea frumuseţii naturii, ca şi gîndirea şi creativitatea. Solitudinea sugerează liniştea care vine dintr-o stare de bogăţie interioară. E un mod de a ne bucura de calmul care ne satisface şi din care ne tragem energia. E ceva ce cultivăm. Solitudinea te împrospătează, este o ocazie de a ne reînnoi. Cu alte cuvinte, ne îmbogăţeşte.  

Singurătatea, dimpotrivă, este aspră, o pedeapsă, o stare de lipsă şi de nemulţumire marcată de simţul înstrăinării, conştiinţa unei singureli excesive.Solitudinea e ceva ce alegi. Singurătatea este impusă asupra ta de ceilalţi.Solitudinea restabileşte trupul şi sufletul. Singurătatea le pustieşte.” (Hara Estroff MARANO , în Psychology Today, 25 aug. 2003)

Sunt de acord 100% cu cele spuse în acest articol. Și, hotărât lucru, starea mea este solitudinea (mă rog, cu foarte scurte și fugitive momente când mă simt rătăcită în singurătate). Acum, în acest moment al vieții, chiar mă simt bine eu cu mine, cu cărțile, florile și gândurile mele. Gânduri pe care încerc, zilnic, să le mențin sprințare și pozitive. Și asta cere ceva efort. Rugăciunile zilnice ajută. Dialogul cu mine însămi ajută. Discuțiile cu copilul care am fost ajută și ele.  

Cam atât pentru azi. Și, pentru că am început cu un aforism de-al lui Tudor Mușatescu, voi încheia tot așa:

„Era atât de zgârcit încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.”