miercuri, 4 iunie 2025

Niște gânduri ohmice...


Vai, vai, vai, nu am mai avut deloc vreme să trec pe la blog. Acum am, dar... Niciun „dar”, tot am venit aici, voi spune, pe scurt, cu ce cuvinte m-am mai „întâlnit” pe Dexonline, dintre care două total necunoscute și două deja știute. Unul mi-a adus aminte de poanta aia ce circula pe FB, „Legea lui Ohm - Ohm trăi și Ohm vedea”. Apoi, am să zic că e cald tare, că sunt cam dată peste cap (din diverse pricini) și, clar, că-mi trebuie câteva glume...
Cuvântul aleatoriu (ieri):
ALMEE, almee, s.f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée. Sursa: DEX '09 (2009).
Cuvântul zilei (ieri):
OBVERSIUNE, obversiuni, s.f. Operație logică prin care dintr-o judecată, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă judecată echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. Cheia alegerii: Pe 3 iunie 1800, John Adams, al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, a mutat capitala de la Philadelphia la Washington, pe malul Râului Potomac, în Districtul Columbia (DC).
Cuvântul aleatoriu (azi):
OHMMETRU, ohmmetre, s.n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-tru] – Din fr. ohmmètre.
👇
OHM, ohmi, s.m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pronunție: om] – Din fr. ohm.
Sursa: DEX '09 (2009).

Cuvântul zilei:
FLOTILĂ, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului; mare unitate militară navală. 2. (Înv.; adesea determinat prin „de aviație”) Unitate în aviația militară, corespunzând regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottille. Cheia alegerii: În anul 1940, britanicii finalizează Evacuarea de la Dunkerque/Dunkirk, cunoscută și sub numele de Miracolul de la Dunkirk, o operațiune de evacuare a 338.226 de soldați aliați din Franța cu ajutorul unei flotile de peste 800 de nave, inclusiv distrugătoare ale Marinei Regale, ambarcațiuni comerciale, ambarcațiuni de pescuit, ambarcațiuni de agrement și chiar bărci de salvare.

Bulă, în clasa a treia, la ora de franceză. Inspecție. Vin doi inspectori şi se așază în ultima bancă, în spatele lui Bulă. Profesoara e foarte tânără, arată bine şi poartă fustă mini. Scrie ceva în franceză şi întreabă:
– Hai, dragi elevi, cine vrea să traducă?
Nimeni.
– Hai, copii, curaj, spuneți-mi ce scrie pe tablă.
Bulă ridică mâna brusc.
– Ia zi, Bulă!
– Pe tablă scrie: „Mamă, ce picioare mișto are profa!”
– Măgarule! Stai jos, ai nota doi!
Bulă se aşază şi apoi se întoarce încruntat către cei doi inspectori din spatele lui:
– După ce că habar n-aveți de limba franceză, mai și suflați!

Soția, destul de nervoasă, către soț:
– Dragă, mai ții tu minte știucile ălea pe care le-ai prins astă vară, când ai fost la pescuit cu prietenul tău Vasile?
– Sigur că da, iubito.
– Ei bine, una dintre ele a telefonat să te anunțe că ai devenit tată!

O blondă, o brunetă și o roșcată intră într-un magazin. Blonda era la volan...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri ascunse după un nor

MOTTO: „ Nu-ți fie frică să faci un pas mare. Nu poți trece o prăpastie din două sărituri mici. ” (David Lloyd George) Așaa... Deci, cred as...