Gânduri care n-au chef de zurbalâc

MOTTO: „O persoană inteligentă rezolvă o problemă. O persoană înțeleaptă o evită.” (Albert Einstein)

Acum, în acest moment, sunt convinsă că eu nu sunt o persoană inteligentă și, cu atât mai mult, una înțeleaptă. Sunt doar obosită. Taaaaare obosită. Ieri m-am odihnit toată ziua, dar n-am avut tragere de inimă să scriu ceva pe blog și iată că astăzi mă încăpățânez să înșir aici câteva rânduri, deși gândurile-mi sunt la fel de ostenite ca și mine. O să scriu așa: cuvântul aleatoriu de ieri, un fragment dintr-o postare de acum zece ani (pe care cred că am mai reluat-o cândva) și, poate o glumă. Adică, în afară de poză, care pe mine m-a amuzat un pic...

&
ZURBALÂC, zurbalâcuri, s. n. (Înv. și pop.) Luptă, harță. ♦ Revoltă, răscoală. Din tc. zorbalik. Sursa: DEX '09 (2009).

&
„Acum vreo oră, din cauza vremii mohorâte de afară şi pentru că am de lucru, am hotărât să beau un strop de cafea. În timp ce o savuram, nu știu ce mecanism al memoriei mele s-a declanșat, pentru că mi-am amintit bancul acela din perioada ceaușistă, cu grupul de oameni ce se întorcea de la unul dintre „celebrele” congrese ale P.C.R., nu contează al câtelea. Oamenii, osteniți şi destul de stresați, au urcat în compartimentul trenului şi, după câteva minute, au adormit buștean. Un ospătar de la vagonul-restaurant deschide ușa compartimentului şi întreabă, politicos: „Vrea cineva cafea?” La care oamenii sar imediat în picioare şi încep să aplaude, scandând: „Cafea! Cafea! Cafea!” Eu am trăit în vremurile acelea şi, chiar dacă primul impuls e să mă distrez când mai aud vreun banc de pe atunci, al doilea sentiment este acela că-mi pare rău că ajunsesem așa de îndobitociți, priviți ca niște automate ce trebuie să muncească şi, în plus, să mai şi aclame pe cei ajunși, samavolnic, la putere. După ce am terminat cafeaua, gândindu-mă la cele de mai sus, ca la fiecare început de zi, mi-am zis să las amintirile triste şi să aplic chestia aia foarte uzitată cu „gândirea pozitivă”. Ei bine, cel mai pozitiv gând la care m-am oprit e acesta: acum e şi mai rău! Marea Familie Mafiotă, formată din câteva partide de fațadă, ne sfidează şi ne umilește zilnic. Bine, eu nu-mi pot lua libertatea de a vorbi în numele întregului popor român, dar mie una mi-au luat ceva foarte de preț, vital chiar: speranța.”
P. S. Mă duc să beau o gură de cafea...

&

În loc de bancuri, o chestie întâlnită nu mai știu unde și, desigur, anonimă: 

„Tocmai am primit factura de energie electrică și cred că am fost taxat și pentru lumina Soarelui, lumina ochilor, lumina din Lumină și luminița de la capătul tunelului.”