COLECȚIA DE GÂNDURI este un „locșor” aparte, unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri cu alții. Dar, ca să fiu sinceră, de cele mai multe ori, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec pe la blog pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu îl percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe un fel de „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
duminică, 23 ianuarie 2022
Scrânciob pentru gânduri
Fiind duminică, gândurile mele și-au găsit rapid motivul lenevelii ce le-a cuprins și mi-au zis, în cor: „Azi ne odihnim, să știi!”. În regulă, n-am nimic împotrivă, o să mă ocup doar de cuvintele din DEX.
P.S. Ar mai fi și „țonțonel”/„țonțonică” dar DEX-ul nu le știe.
Deci, gândurile mele se dau în SCRÂNCIÓB, ~[scrâncioburi, s.n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așază două persoane, pentru a se legăna]. De atât legănat, eu una sunt cam amețită, deci închei destul de abrupt cu o glumă (mai o mult fabulă, aș zice eu) despre cum merg treburile uneori:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Gânduri și cuvinte printre flori...
Am atât de multe gânduri astăzi, în marea lor majoritate bune, dar e o prea mare îmbulzeală din cauza asta printre neuronii mei destul de os...
-
MOTTO: „ Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm .” (George Bernard Shaw) Re...
-
Cuvântul zilei ( nu l-am scris pe Facebook, căci nu am dat pe-acolo și, oricum, mi-e prea drag ca să-l împart cu alții ): 👆👇 BRAMBUREALĂ...
-
💭 💫 😓 💁 😴 MOTTO: „ Puterea de a dărui este atât de intensă, încât entuziasmul și sentimentele pozitive sunt adesea mai mari pentru cel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu