De zece zile, ceea ce eu credeam că e un fel de echilibru în viața mea s-a dus de râpă. Și asta m-a pus serios pe gânduri. Acum zece zile am alunecat pe treptele casei și am făcut o entorsă de toată frumusețea. Ca urmare, trebuie să stau frumușel în pat, cu piciorul stâng bandajat și destul de „dodoloț”, fără prea mari dureri, dar, cum am spus, cu precarul meu echilibru de Balanță dat peste cap. Nu credeam că e așa fragil și încep să mă suspectez că încercam (cu oarece palide rezultate) să mă păcălesc singură. Și asta nu-i bine deloc. Îmi găsesc o singură scuză: chestia asta cu entorsa și „privarea de libertate” a venit exact în momentul când mă simțeam mai vulnerabilă, adică în perioada Sărbătorilor. Plus că suntem în al doilea an „pandemic” și așteptând al nu știu câtelea val „virusat”. De Crăciun, de Paște, la aniversări, mă simt într-adevăr SINGURĂ. Ei bine, cele câteva rânduri scrise (cu greu) aici sunt semnalul că încep să-mi revin. Doamne-ajută!
Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să fac popas și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blogul meu pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Matineu cu gânduri strângătoare
„Nimeni nu te poate înşela, te înşeli tu asupra celorlalţi”, parcă spusese Goethe. Toată viaţa e o păcăleală, de ce să intervin eu în păcăle...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
„Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abții să exprimi anumi...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu