duminică, 5 ianuarie 2020

Duminică în gânduri

MOTTO: „Cuvintele sunt la fel ca razele X: dacă le folosești așa cum trebuie, ele pot trece prin orice.” (Aldous Huxley)


Azi, e duminică și e Ajunul Bobotezei. Mă voi ocupa doar cele trei cuvinte găsite în dexonline.ro. Cu un mic comentariu la fiecare dintre ele. Deci:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa. Sursa: DEX '09 (2009). 

&&& Doar ca să „mă dau mare”, adaug că vine din verbul francez „étouffer” (a sufoca).

CUVÂNTUL LUNII: (Tot) LER.

&&& Apropo de „ler”, știți cam cât câștigă Hrușcă în obișnuitul lui turneu de Sărbători? Cancan.ro zice că, spre deosebire de celelalte luni ale anului (când câștigă în Canada cam 6.500 de euro), în decembrie el „leruiește” de 100.000!

CUVÂNTUL ZILEI:
TIRIACHÍU, -ÍE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: S-a născut, în 1975, actorul american Bradley Cooper. Printre filmele sale se numără comediile „Marea mahmureală”.

&&& Comentariul de aici este, normal, un banc cu bețivi:

La ora patru dimineața, un bărbat beat mangă sună la interfonul unui bloc. Răspunde o femeie: 

- Da? Cine e? 

- Auzi, soțul tău e acasă? 

- Da! 

Tipul închide şi sună la alt apartament. Răspunde altă femeie: 

- Da? Cine e? 

- Auzi, soțul tău e acasă? 

- Da! 

Închide iar tipul şi sună la alt apartament, unde îi răspunde tot o femeie: 

- Da? Cine e? 

- Auzi, soțul tău e acasă? 

- Nu! 

- Bun! Vino jos atunci, să vezi dacă nu sunt eu...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...