„Lucruri mărunte” rătăcite printre gânduri mari

 

Emoticonul acesta arată exact STAREA mea de acum, din acest moment, adică nu simbolizează STAREA ZILEI, care-i destul de „în regulă” (ca să nu mai folosesc mereu americanismul O.K.). Și „statul pe gânduri” este pentru că am căutat un citat legat de „lucrurile mărunte”, despre care aveam de gând să scriu azi, și am găsit două, dar care sunt ușor în opoziție. Iată-le:

„Bucură-te de lucrurile mărunte. Pentru că, într-o zi, ai putea să privești înapoi şi să-ți dai seama că erau lucruri mari.” (Robert Brault)

„Lucrurile mărunte au importanța lor, dar aproape întotdeauna din cauza lucrurilor mărunte le pierdem din vedere pe cele importante.” (Feodor Dostoievski)

... ?!? (Vă las pe domniile voastre să puneți întrebările adecvate și să scoateți exclamațiile de uimire ce se cuvin). Eu mă voi scutura din starea de incertitudine și am să scriu ceea ce-mi pusesem de gând. E vorba despre un obicei pisicesc, pe care l-am observat și pe vremea când eram posesoarea a doi motănei (pe nume „Mitsotakis” și „Pătuță”), și care obicei se repetă acum, cu două pisici din vecini, cărora le mai dau câteodată  de mâncare, căci se înființează la trepte exact la ora mesei și așteaptă, răbdătoare, să le hrănesc. Ei bine, în schimbul meselor mele, îmi aduc „în dar” șoricei morți, pe care mi-i lasă în dreptul treptelor. N-am știut, nici în cazul celor doi motani ai mei, și nu știu nici acum, în ce fel pot să fac pisicile să renunțe la „cadoul” lor, fără să le supăr, căci pentru ele acest gest înseamnă probabil mult. Cum să le explic, în modul cel mai diplomatic cu putință, că pentru mine șoriceii (vii sau morți) sunt „câh” și că eforturile mele de a-i lua și a-i da la gunoi sunt prea extenuante?!

P. S. Gândurile mari care mi-au trecut azi prin minte vi le voi spune altădată, domniile voastre, pentru că, modestă cum mă știți, am impresia că nu sunt chiar așa de mari, așa că aștept să mai „crească”...