GÂNDURI DE ÎNCURAJARE

 

Știți și domniile voastre ce mulțime de asemenea îndemnuri „motivaționale” bântuie prin cărți, ziare, emisiuni TV, pe Internet etc. Păi, nu știu ce să mai zic, eu fac eforturi de foarte multă vreme să gândesc pozitiv și-i trimit Universului doar gânduri bune (ei, hai să zicem că mai e și câte o cârcoteală, o mică bârfă, o smiorcăială, dar atât) și cu ce mă „răsplătește” el? De vreo trei luni, doar cu vești proaste, mârlănii, bârfe de cea mai joasă speță, nerecunoștință, indiferență, lipsă de bun simț, deci cu nervi. Dar eu voi persevera, îi transmit mereu Universului că-l iubesc și că, în câteva zile, o să revin la o stare mai plină de serenitate, la căutat de glume, la cât mai multe gânduri cu semnul +. 

Am văzut undeva, zilele trecute, un titlu de carte (al unui roman de Amy Tan), care m-a amuzat și m-a pus pe gânduri. Se numea „Salvând peștii de la înec” (2005, traducere din limba engleză și note de Ioana Miruna Voiculescu) Am căutat pe site-ul libris.ro și am aflat că „este o minunată aventură pe tărâmuri exotice. Bibi Chen, cunoscută în cercurile mondene din San Francisco drept o protectoare a artelor, organizează pentru unsprezece prieteni apropiați o călătorie de neuitat în China și Birmania, pentru a admira comorile de artă și cultură prezente pe traseu. Ghinionul face ca Bibi Chen să moară în circumstanțe bizare cu puțin timp înainte de călătorie. Însă asta nu o împiedică să-și însoțească prietenii în spirit, asumându-și astfel rolul de martor, pe alocuri indulgent, pe alocuri intransigent, al gafelor și prejudecăților culturale cu efecte mai mult sau mai puțin dezastruoase, al descoperirilor și evoluției relațiilor dintre membrii grupului. Cei unsprezece, plus naivul Bennie, noul conducător de grup, își încep expediția ca orice turiști în căutare de exotic și inedit, dar ajung să trăiască experiențe la limita miraculosului picaresc: intențiile se bat cap în cap cu rezultatele lor, superstițiile cu evidența și idealurile cu realitatea, într-o manieră pe cât de bizară, pe atât de amuzantă, sub privirea pătrunzătoare a spiritului lui Bibi Chen”. (...) „O farsă construită cu măiestrie și umor, parțial un roman de dragoste și partial unul de mister (...) Punându-și la bătaie remarcabilul talent de povestitoare, Amy Tan face din această carte o sursă de plăcere pură, mai ales prin comentariile sale spirituale și observațiile de un mare rafinament psihologic.”(San Francisco Chronicle) Până când am să găsesc romanul, mă mulțumesc cu ce-am aflat.
Mi-am amintit apoi că, prin 1990-1991, mi-a dat cineva o carte în engleză (din păcate, ca și atunci, am rămas și astăzi doar la stadiul de începător în cunoașterea acestei limbi, deși, cu calculatorul, cu filmele și cântecele în engleză, și datorită sârguinței mele de elevă conștiincioasă, aș zice că am mai făcut ceva progrese). Oricum, prima carte pe care am citit-o în engleză a fost „Clubul Joy Luck”, un roman din 1989 al lui... Amy Tan! M-am chinuit îngrozitor, cu dicționarul lângă mine, dar am reușit să termin cartea, chiar să și înțeleg ceva din ea. Era povestea a patru familii de imigranți chinezi americani din San Francisco, care puseseră bazele unui club, cunoscut sub numele de Clubul Joy Luck, jucând jocul chinezesc de mahjong (pe bani). N-aș zice că-mi mai amintesc multe amănunte, dar știu că stilul scriitoarei mi-a plăcut la nebunie și că, de atunci, am început să joc și eu mahjong...