Gânduri un pic confuze și mofluze

MOTTO:
„Să spuneți generațiilor următoare că independența ne-am câștigat-o în opinci și-n cămășile țesute de maicile noastre la plecarea pe front, și nu am fost târfele nimănui, niciodată, iar dacă am stat în genunchi, a fost doar în fața lui Dumnezeu sau ca să ochim inamicul.” (General în rezervă Radu Theodoru)

Zilele trecute am citit cuvintele astea frumoase (dar nu mai știu unde) spuse de Radu Theodoru, când a fost intervievat cu prilejul împlinirii a 97 de ani. Mi-au plăcut „la maxim” și, în mintea mea confuză, știam că e scriitor, dar m-am dus cu gândul la cărțile lui Radu Tudoran. Așa că voi corecta, cu ajutorul Internetului, această confuzie:

 

Radu Theodoru este un ofițer român cu o bogată carieră literară dezvoltată, în principal, înainte de anul 1990. Este considerat unul dintre cei mai de seama scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară. (...) După ce obține la Petroșani brevetul de pilotaj fără motor (1942), se orientează spre o carieră în aviație. Astfel, urmează cursurile Școlii Superioare de Aviație Militară București - Secția Naviganți de la Cotroceni (1943-1945) și ale Școlii Speciale de Aviație (1945-1946). După terminarea acestor școli, devine pilot de vânătoare în Flotila I Vânătoare, București (1946-1949), apoi comandant de escadrilă de vânătoare și instructor de zbor la Regimentul 3 Vânătoare „Târgșor" (1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de ofițeri tehnici de aviație Sibiu (1950-1951), după care este trecut în rezervă (1952) cu gradul de maior. Ulterior este avansat în retragere, până la gradul de general maior. A scris romane istorice (Brazdă și paloș, Strămoșii, Corsarul), Seria „Cărțile mării”, romane-document (România ca o pradă, Ardealul), romane științifico-fantastice (Regina de abanos, Călătorie neobișnuită), cărți de analiză politică, nuvele etc. (Wikipedia)

Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza) a fost un prozator român (frate al scriitorului Geo Bogza și al muzicianului Alexandru Bogza), autorul unor romane de mare succes: Un port la răsărit (1941) și (mai ales) Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și, de asemenea, traducător. (...) Renunță la cariera militară în anul 1938, an în care debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relație evidentă între demisia sa din armată și primele sale reușite literare. Tot acum, își schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său. În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace. În anul următor (1941) îi apare Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și portul Odessa, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist. Acest roman, scris cu eleganța firească a omului Radu Tudoran, analiza cu o luciditate necruțătoare lumea pan-slavistă aflată sub controlul rus-sovietic. (...) Radu Tudoran a trăit retras până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat numeroase best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depășea cu mult 1.500.000 de exemplare tipărite. (Wikipedia)

 Bun, am ieșit din labirintul confuziei, dar mă simt ușor mofluză, ca și gândurile mele... (MOFLÚZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: muflúz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz.) (DEX 2009)