Gânduri privite cu lupa

   MOTTO: „Viața nu trebuie arătată așa cum este, ci așa cum o vezi în vis.”  (Anton Pavlovici Cehov)

   Ieri era cât pe ce să-mi depășesc recordul personal la „bătutul câmpilor pe blog” pentru că, mai spre seară, în timpul unei mici furtuni, dar cu fulgere și tunete foarte gălăgioase și mari, de urât, îmi venea să mă așez în fața calculatorului și să scriu despre „fricile mărunte”, după ce, câteva ore mai înainte, scrisesem despre „lucrurile mărunte”. Ei, iată că nodul gordian a fost tăiat de cei de la „Electrica” (sau cum s-or fi numind), căci ne-au „luat lumina”. Așa că, domniile voastre, ați scăpat. Ieri. Dar azi, pentru că frig, pentru că timp cu nori și ploi, pentru că trecere prea bruscă de la 35 la 15 grade Celsius, pentru că nu chef de alte „munci”, pentru că nu chef de nimic, azi chiar o să scriu un pic.

Cuvântul zilei de azi, în dexonline.ro este:

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: S-a născut în 1557 pictorul italian Agostino Carracci. „Lamentație” este unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale.

Cuvântul lunii este tot CARACAL. (De fapt cuvântul ăsta e peste tot, prin ziare, pe la emisiunile de televiziune, prin străinătate. Dar ascunde în el prea multe minciuni, mușamalizări, interese și manipulări ca să mai pot să-l văd altundeva decât în DEX)

Cuvântul aleatoriu de azi: Orheiáncă s. f., pl. orheiénce. Atât am găsit la explicarea cuvântului. Dar mă știți, domniile voastre, când e vorba de cuvinte, mă transform într-un soi de Sherlock Holmes și pornesc să fac cercetări. Am găsit și forma de masculin, „orheian”, dar tot fără explicații. M-am gândit eu că este vorba de locuitorii Orheiului, din Basarabia noastră, dar trebuia să și găsesc scris asta undeva. Și am găsit, în „Dicționarul universal al limbei române”, ediția a VI-a, 1929: „Orheiu, n. 1. Județ și oraș în Basarabia, lângă apa Răutului; lac lângă orașul cu acest nume; Orheian, locuitor al Orheiului”.

Și, ca să mă refer și la motto, că de-aia l-am pus, azi n-am nicio lamentare, nici în gânduri, nici în scris, pentru că nici nu sunt acasă, la Domnești, ci undeva, departe, foarte departe, pe o insulă pustie, cu vegetație luxuriantă și climă blândă și previzibilă. Pe cine și ce am luat cu mine acolo, asta mă privește personal, că doar e visul meu, nu?