MOTTO: „Dacă nu îți place ceva, schimbă acel lucru, dacă nu îl poți schimba, schimbă-ți atitudinea.” (Maya Angelou)
Serialul meu continuă. În regulă, v-am zis că nu-mi mai place titlul acela format de mine prin acronimie, așa că l-am schimbat. Nu sunt sigură că n-am mai folosit în trecut titlul ăsta (sau motto-ul), dar ce să fac, mă mai repet și eu. Imaginea, cum au priceput deja domniile voastre, este pur și simplu aiurea și un pic autoironică. Deci, voi continua un timp să caut, în fiecare postare, printr-un metaforic sertar, plin cu „gânduri-pentru-mai-târziu” și o să vă spun, vreți nu vreți, ce găsesc acolo. Apropo de sertar, asta nu are nicio legătură cu „literatura de sertar”, despre care Wikipedia ne spune: „Literatură de sertar – concept apărut în critica literară românească după 1989, cu privire la caracterul evaziv, subversiv al unor manuscrise care, nefiind agreate de ideologia oficială, odată publicate, ar fi pus în pericol profesia și chiar viața autorilor.” Un exemplu de „literatură de sertar” este „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, scriere pe care eu am pus-o la rubrica FAVORITE (la propriu și la figurat) și la care revin, când și când, pentru a învăța să păstrez proporțiile, să nu mai exagerez, să nu mă mai hlizesc fără rost, să iau viața așa cum este, pe scurt, pentru ca să mă mai înțelepțesc. Iată doar două citate din această scriere:
„De la anchetă mă întorc de cele mai multe ori terfelit. Locotenentul-major Onea, dintre „metodele de simplă securitate”, cu mine a preferat-o pe cea a îndelung repetatelor loviri cu capul de pereți; alteori sunt călcat în picioare (poartă cizme).”
„Prieteni dragi, de vreți să vă pregătiți pentru viață și să nu aveți surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria și mai bună meseria – brățară de aur – , bune-s tehnica dentară și sudura, bune sunt limbile străine și biblioteconomia, dar după cum cea mai rapidă cale pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi este de a studia sfârșitul imperiului roman – Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales Rostovțev –, tot așa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viață este studiul Calvarului și al Golgotei. Asta e școala practică și tehnică, asta e adevărată școală profesională a meseriei de om în lume.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu