MOTTO: „Tot atât depinde economia de economiști, cât depinde clima de meteorologi.” (Aldo Cammarota)
Bun, să purcedem la o nouă căutare printre gândurile mele din sertar. Îmi făcusem, încă de duminică, un fel de „calendar al lucrărilor” pe care urma să le desfășor săptămâna aceasta prin casă și grădină. Dar, conform înțeleptei zicale „Omul propune și Dumnezeu dispune”, iată că azi a nins (deh!), așa că pe-afară nu mai pot face nimic, iar prin casă, sincer vorbind, nu prea am vreun mare chef. Poate mai târziu. Așa că m-am îndreptat spre „sertarul” cu gânduri și am scos câteva, le-am scuturat de praf și le prezint acum, în câteva cuvinte. Am găsit pe www.eustiu.ro o scriere intitulată „Nimeni nu datorează nimic nimănui”: De unde provine și de ce nu e nici pe departe adevărat!” (nu i-am găsit autorul, dar să trecem...), articol care a intrat la categoria „bunicel”. În final, după ce se demonstrează ideea din titlu, autorul ne spune: „Iar ideologia implantată a individualismului duce la distrugerea relațiilor. În loc de un prieten – un psihanalist, în loc de iubire – sex, în loc de intimitate – 148 de canale de televiziune și Internet. Atunci când nimeni nu datorează nimic nimănui este mai simplu de trăit. Datoria și responsabilitatea necesită muncă spirituală.” Deci, trebuie să gândim, să ne asumăm responsabilitățile și să fim buni unii cu alții. În zilele astea pe care le trăim, asta seamănă foarte mult a SF.
Apoi, pe ziare.com am găsit, ca să zic așa, un „semn de carte” la articolul „Țuțea: "Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui!”, unde sunt câteva date biografice și citate ale acestui filosof original, denumit și „geniu al oralității”. Am ales citatul ce urmează, pentru că îmi dă curaj și mă face să mai am un pic de speranță cu privire la noi, ca popor: „În principiu, am certitudinea invincibilității poporului român; și că, așa cum a ieșit din impas cu Ceaușescu, va ieși din orice impas. Așa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă și rusă, și a făcut unitatea înaintea Unității Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuțile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinței mele că poporul român nu poate fi înfrânt.” Frumoase, încurajatoare, vibrante cuvinte! Eu sper din toată inima ca viitorul să-i dea dreptate lui Petre Țuțea, pentru că, acum, în prezent, cele spuse în acest citat mi se par doar un vis frumos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu