Impromptu din gânduri

„La apa Vavilonului, acolo șezum și plânsem.” (Mitropolitul Dosoftei, „Psaltirea în versuri”)

   Pe lângă incursiunile pe care le-am început printre scrierile mele de pe blog (scrieri ce s-au tot adunat, vreme de vreo șase-șapte ani), căutând aici ceva care într-adevăr să-mi placă, găsind câte o postare, ici și colo, despre care chiar aș zice că m-a făcut mândră de mine însămi (ah, vanitatea asta...), zilele astea am tot căutat și după noi apariții pe la edituri, am citit postările de pe blogurile despre cărți și m-am găsit în postura fetiței acesteia din poză, rătăcită într-un labirint de cărți. Adevărul este că sunt în urmă cu lecturile, cu noile apariții, cu totul. Mă simt depășită. Mulțumesc lui Dumnezeu că, până acum vreo zece-cincisprezece ani, am citit în disperare, cărți multe sau, ca să citez o sursă „academică”, „fără număr, fără număr”. Ceea ce am pus ca motto reflectă clar ceea ce simt acum, în momentul când citesc muuult mai rar, și asta din lipsă de timp, din lipsă de bani și din pricina multor altor lipsuri pe care nu vreau să le expun aici. Bine, după acest „cuvânt introductiv”, am să arăt ce voiam, de fapt, să scriu astăzi. Ei bine, n-o să mai scriu, pentru că, brusc, mi-a pierit cheful. Voiam să scriu despre „literatura de nișă”. Altă dată. Jumătate din titlul de azi mi-a fost inspirat de un cuvânt găsit (fatalmente!) într-un rebus. Revista REBUS de pe august s-a întrecut pe sine (și, ca să rimeze, m-a incitat pe mine), căci am găsit în ea o mulțime de termeni rar folosiți, unele cuvinte făcându-mă să dau fuga la DEX. Nu vă dau decât cuvântul care, ca să zic așa, m-a inspirat și pe care l-am adaptat un pic, restul căutați-le și domniile voastre, dacă nu le știți, dacă vă interesează, și dacă credeți că merită efortul. Deci:
   IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pronunțare: empromtü] – Din fr. impromptu.

  Alte cuvinte rare și „misterioase” găsite prin rebusurile acestui număr ar fi: jasp, coruncă, prolegomene, galimatias, coperto, tale quale, jilip, metanoia, statu quo, șatrange etc. 

   Și apropo de căutările printre cele scrise (pe blogul meu, de astă dată), o să mai reiau din când în când câte una dintre postări, spre totala și iremediabila plictiseală a unora dintre domniile voastre, dar nu mă pot abține. Uite ce scriam în august 2013, în „Gânduri subliminale”:
   „Nu mai scriu, de o vreme, nici aici, nici prin alte locuri unde mai obișnuiesc să bat câmpii grațios. Şi asta din cauză că am multe altele de făcut, dar și pentru că nu mai consider demne de a fi cunoscute, de către alții, gândurile ce mă bântuie în ultima vreme. Fac abstracție de gândurile acelea zilnice, gen "ce mâncăm mâine, (vai, iar e cald!), ce mai trebuie cumpărat, trebuie să fac curat, (vai, iar plouă!), unde oi fi pus cartea aia, ia uite ce riduri noi am azi" , astea îmi trec prin cap, se duc și nu prea lasă urme. Şi nici de gândurile "abisale" nu o să vă "vorbesc" acum, domniile voastre (păi da, mai am, din când în când, și gânduri din astea ce țin de ontologie și filosofie, nu numai flecărelile mele obișnuite). Azi mă voi ocupa de gândurile subliminale. Deci, eu încerc cu obstinație să-mi impun o gândire cât mai optimistă, mai pozitivă, vreau să intuiesc ceva roz şi drăguț în orice imagine, să găsesc partea bună din toți oamenii din jurul meu, să văd partea plină a paharului (mda, mă opresc, sunt sigură c-ați prins ideea), şi undeva, în adâncul nesfârșit al gândurilor mele, se aude ca un zumzet, un mesaj subliminal cu tocmai OPUSUL a ceea ce VREAU eu să gândesc. Ei bine, din cauza acestei dualități, acum sunt în momentul acela comic şi confuz, în care stau și mă întreb, precum foștii mei elevi dintr-un sat vrâncean, pe la începuturile subsemnatei în ale profesoratului: „Da' di și?”