Gânduri ce joacă tontoroiul

   „Viaţa este precum dansul. Dacă avem un ring de dans mare, mulți oameni vor dansa. Unii se enervează când ritmul se schimbă. Dar viața se schimbă tot timpul.” (Miguel Ruiz)

   Am mai recunoscut asta de multe ori, dezlegarea cuvintelor încrucișate îmi place la nebunie. De când eram mică. Nu sunt o mare specialistă, dar perseverez. Întâlnesc în aceste rebusuri jocuri de cuvinte surpinzătoare și încântătoare. Mai întâlnesc și cuvinte pe care nu le știu (helas!), dar și unele pe care le-am uitat. Unul dintre cuvintele știute și neuitate este „tontoroiul”. Mi-a plăcut întotdeauna cum sună și m-am gândit să scriu ceva despre felul în care, în ultimul timp, gândurile mele au jucat (și m-au jucat) tontoroiul. Și eu tot insist să dau vina pe căldura excesivă, urmată de furtuni destul de înfuriate, apoi de un frig ce nu-și are rostul în iulie. Deci, ca mai mereu, dau vina pe vreme. Și pe vremuri. Dar, uneori, dau vina și pe mine. Prea le las, pe aceste gânduri ale mele, să-și facă de cap. Și, culmea, mai și scriu despre ele. Iată cuvântul cu pricina:
   TONTORÓIUL s. n. art (în expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțoróiul s. n.] – Din magh. tántorogni.

   Bun, după ce mi-am lăsat un timp gândurile să joace tontoroiul pe diverse teme (imaginea pusă mai sus n-are de-a face cu asta, dar mi-a plăcut, ca ilustrare a verbului „a juca” sau „a dansa”), am căuta un citat (nici nu se putea altfel!) despre dans. Și mi-a plăcut acela pe care l-am pus motto. Apoi l-am întrebat pe domnul Google cine e Miguel Ruiz, și mi-a spus, prin intermediul atotștiutoarei Wikipedia, următoarele:

   „Don Miguel Ángel Ruiz [miˈgɛl ˈaŋhɛl ru̯is] (n. 1952) este un autor mexican, shaman (mă rog, aș zice că noi avem în română cuvântul „șaman”, oficiant de cult al șamanismului, dar passons!) și profesor. El a fost un recunoscut chirurg, până când a avut o experiență aproape de moarte care l-a făcut să caute răspunsuri în tradiții ancestrale toltece, mama lui fiind o mare vindecătoare și bunicul său un nahual (sau shaman) care după moarte a continuat să-l inițieze pe Don Ruiz prin intermediul viselor sale. A devenit cunoscut prin scrierea celor patru acorduri, care au fost publicate în 1997 și vândute mai mult de 4 milioane de exemplare. (...) În ele evocă dreptul la libertate personală și credințele care duc la limitări și nefericire în viețile noastre. De asemenea, vorbește despre visul colectiv și puterea lui de a ne distruge viețile. În cele din urmă, ne spune că în viață trebuie să ne găsim propria integritate, iubirea de sine și de pace în această realitate. Cele patru acorduri sunt:
Fii impecabil în ceea ce spui.
Nu lua nimic personal.
Nu face presupuneri.
Fii întotdeauna cel mai bun. 

(Nota mea: e tare greu să poți realiza, măcar în parte, aceste patru acorduri, dar măcar să încercăm...)
Miguel Ruiz a scris de asemenea, ca un supliment la cele patru acorduri, „Arta cunoașterii", „Arta transformării" și „Arta de a iubi". După ce a scris o serie de alte cărți, el a vorbit publicului printr-o serie de conferințe despre credința sa în existenta Atlantidei, nu ca legendă, ci ca popor mistic și sacru, unul din cele patru popoare sacre, precum și despre convingerea sa că soarele a intrat în cea de a șasea etapă în 11 ianuarie 1992, ceea ce ar trebui să conducă la o nouă eră pentru umanitate. De asemenea el vorbește și despre credința lui în puterea spirituală a Piramidei Soarelui din Teotihuacan. Vorbește fluent limba engleză. Deseori, oferă cursuri și ghidare spirituală în Statele Unite. Mulți cursanți sunt studenți americani dar în trecut a avut și reprezentanți de vază ai unor familii din Grecia și Romania. În 2002, a suferit un masiv atac de cord, dar a revenit la viață. El a predat conducerea ordinului toltec "Eagle King" fiului sau Don Jose Luis Ruiz.”

   După ce am citit despre don Miguel Ruiz, gândurile mele au început iar să țopăie și să vrea să vadă mai în amănunt ce-i cu șamanismul, cu toltecii, cu Atlantida, cu popoarele sacre sau cu cu Piramida Soarelui din Teotihuacan. Dar, ca să mă exprim cât mai academic, le-am „tăiat macaroana” frumușel și le-am trimis să se intereseze de lucruri muuult mai prozaice, cum ar fi, de exemplu, pregătirea prânzului. Punct.