Alfabetul Morse printre gândurile mele

  Oameni buni, trebuie să găsesc, cumva, puterea de a nu mai face din orice lucru minor și, pentru alții, insignifiant, ceva care ia, în mintea mea, proporții aproape apocaliptice. Exagerez și aici, ca de obicei. Dar ăsta e, totuși, adevărul adevărat. Sunt conștientă că vorbesc prea mult, pun prea mult suflet în toate și, ca să revin la tema zilei, mă frământ prea mult pentru orice fleac. Ieri, când am scris pe blog o poezie foooarte frumoasă, scrisă de braziliana Martha Medeiros (am mai căutat apoi și altele dar nu mai sunt postate pe Internet, poate prin librării se mai găsesc...), am făcut o greșeală în titlu, impardonabilă pentru un profesor de română. Ei, atât m-am zbuciumat pentru asta, de ziceai că-i sfârșitul lumii. Deh, asta sunt, dar cred că ar trebui să iau ceva măsuri. Drastice. În fine, termin cu subiectul, pun S.O.S. în loc de motto și vă arăt ce zice Wikipedia despre codul Morse:

  „Codul Morse sau alfabetul Morse este o metodă de transmitere a informației folosind secvențe standardizate de semne sau pulsații scurte și lungi - cunoscute în mod comun ca „puncte” și „linii” - pentru litere, cifre și caracterele speciale specifice oricărui mesaj. (...) Creat inițial de către Samuel Morse pe la mijlocul anilor 1830 pentru a fi folosit la transmiterea informației cu ajutorul telegrafului electric, al cărui inventator a fost, alfabetul Morse a fost folosit pe scară largă începând cu perioada timpurie a comunicațiilor radio (anii 1890). În ultimul timp, există un număr tot mai mare de dovezi ce indică faptul că adevăratul inventator al alfabetului Morse, cel puțin în varianta sa de început, a fost asistentul lui Morse, Alfred Vail. Acesta a murit sărac și aproape uitat. Vail a avut, de asemenea, și contribuții importante la realizarea tehnologică a primului telegraf și a variantelor sale ulterioare. Morse și urmașii săi au susținut și continuă să susțină contrariul”. 

   Ei bine, și aici, în textul rece și impersonal de mai sus, eu am văzut (printre rânduri) o dramă, multă suferință, nedreptate și neșansă. Dar despre asta, cu altă ocazie. Vreau să încep zilele astea să-mi revăd scrierile de pe blog, poate să le mai corectez, poate să le mai șterg, poate să le mai laud (căci unele chiar sunt de lăudat, aș zice eu, cu modestie...) și, bineînțeles, să văd cum mă tot repet, conform „bancului cu MARGARETA”. 

   Ah, și mai am ceva de scris azi. Am întâlnit în rebusuri trei cuvinte care mi-au atras atenția. Unul pentru că nu-mi mai aminteam ce înseamnă (și, daaa, încerc să par că nu-mi pasă de asta, argumentând că e livresc), celelalte două pentru că sună ușor argotic și sunt simpatice (ca formă, nu ca înțeles, să fim bine înțeleși). Iată-le: 

CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis.
ȘNAPÁN, șnapani, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș, escroc, potlogar. – Din fr. chenapan.
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.