Madeleines, amintiri, pricomigdale, nostalgii şi alte... gânduri

  De când eram micuţă şi până, hăt, în studenţie, printre prăjiturile mele preferate au fost şi pricomigdalele. Pe urmă, am început să mă gândesc la kilograme în plus, la scârbele ălea de calorii şi mi-a mai pierit cheful de dulciuri. Azi, în plină campanie de curăţenie (nu c-aş fi început de la 1 septembrie, sunt într-o continuă harababură de vreo două săptămâni, din cauza a oarece lucrări prin casă...), am dat de un caiet vechi de reţete, scrise caligrafic de mami, şi printre ele, bineînţeles, pricomigdalele. Nu mai bat câmpii cu Proust, madeleines, nostalgia după copilărie şi micile ei bucurii culinare, ci vă scriu, ad abruptum, reţeta: "Ingrediente: 3oo grame zahăr pudră, 250 grame migdale sau/şi nuci măcinate, 5 albuşuri de ou, un praf de vanilie, două linguri de făină. Se amestecă toate acestea, albuşurile spumă (cu un pic de zeamă de lămâie), la sfârşit făina. Se toarnă în tava îmbrăcată cu hârtie cu cornetul şi se dau la cuptorul cu foc potrivit. După ce s-au copt, se umezeşte pe dos hârtia şi se scot una câte una. Poftă bună!" Acestea fiind scrise, vă doresc, domniile voastre, o toamnă care să înceapă cu o vară indiană (şi aici, pentru ilustrare, putem îngâna din cântecul lui Joe Dassin: "Toute la vie/ Sera pareille a ce matin/ Au couleur de l'ete indien..."), spor în toate, recolte bogate, gânduri senine şi suflete împăcate. Numai de bine s-auzim!