Gânduri despre speranţă

    Iată-ne în anul 2010 şi, ca la orice început de an, în orice suflet îşi face apariţia speranţa. Nu contează ce-şi doreşte fiecare, nu contează dacă e conştient că-şi doreşte ceva sau lucrează doar subconştientul, nu contează cât de absurde sunt dorinţele fiecăruia, nimic nu contează, speranţa apare şi ne face mult mai încrezători şi mai optimişti. Asta nu ţine mult, pentru că viaţa cea de toate zilele ne readuce cu picioarele pe pământ  şi, încet, încet, speranţa dispare. Dar acum, acum suntem toţi plini de speranţă. Sperăm că totul va fi bine. Că nu va mai fi criză, deşi toţi spun că va fi, că nu vom avea de suferit, că nu ne vom despărţi (temporar sau definitiv) de persoane dragi, că vom fi sănătoşi, că ne vom pune planurile în aplicare, că măcar unul dintre vise ni se va îndeplini. Deci, acum, la începutul anului, văd şi eu, ca majoritatea oamenilor de pe planeta asta, partea plină a paharului, ignorând sărăcia care ne dă târcoale, starea de letargie în care zace ţara, politica mai mult decât absurdă pe care practică cu voluptate "aleşii" noştri, vremea ciudat de caldă pentru luna ianuarie, miile de veşti proaste primite, neîmplinirile personale (şi lista ar putea continua...) Ei bine, vorba francezilor, "je m'en fiche"! Nu-mi pasă de toate acestea şi de altele, uitate. Nu-mi pasă de ce se va întâmpla, importantă e starea aceasta de graţie, care trece uluitor de repede şi în care mă simt bine având speranţă. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să putem păstra această binecuvântată speranţă în suflete cât mai mult timp posibil, căci atunci totul ne va fi mult mai uşor.