Gânduri în trecere...

    MOTTO: „Stările sufletești care par a nu avea niciun motiv, au motivele cele mai adânci.” (Lucian Blaga)
  Astăzi, cu voia domniilor voastre, o să-mi încep ziua-mea-de-răsfăț cu câteva rânduri scrise aici, pe blogul meu. M-am hotărât să fie o miercuri în regimul „de voie” (sau, ca la teatru, „relache”), deși muuulte treburi mă așteaptă, atât în casă, cât și pe-afară. Dar azi împlinesc o frumoasă vârstă (hm, îmi fac și eu curaj singură), adică vreo șaizeci și cinci de primăveri și, deși mă așteptam să cad pe (niște) gânduri despre cum trece timpul, despre obișnuitul bla-bla-bla cu „ai vârsta pe care o are sufletul tău”, despre regrete, nostalgii și alte bâzdâganii, văd că sunt suspect de liniștită în gânduri și în suflet. Doamne-ajută! M-am uitat un pic prin „biblioteca” lui Google și am aflat că, practic, trec în grupa persoanelor de vârsta a treia. Ia citiți aici:
„Vârsta a treia poate fi împărțită, după tipul fundamental de activitate și după tipul de relații, în trei subperioade:
* subperioada de trecere la bătrânețe (65-75 de ani);
* subperioada bătrâneții medii (75-85 de ani);
* subperioada marii bătrâneți sau a longevivilor (după 85 de ani).”
(Așa spune www.rasfoiesc.com.)
  Deci, sunt în trecere spre bătrânețe. Hm! Musai trebuie să iau ceva hotărâri pentru a-mi adapta ținuta, gândurile și comportamentul la această „trecere”. Ha, ha, ha! N-ai să vezi! Orice hotărâri abisale și „definitive” aș lua azi, știu sigur că vor fi minunate, în sensul că vor ține trei zile, ca orice minune. Am să adopt deci zicerea „văzând și făcând”. Nu vă spun cum am de gând să mă răsfăț, e plictisitor și neinteresant. Și prea personal. Oricum, ce vreau să vă mai spun, în final, e un banc pe tema zilei. Deci:
  Doi pensionari stau de vorbă:
– Băi, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată ca să nu ne stea mintea numai la femei?
– Da. Ce-i cu ele?
– Cred că la mine au început să-și facă efectul.

Gânduri despre veri indiene

   „Toute la vie

   Sera pareille à ce matin

   Aux couleurs de l'été indien.”

                        (Joe Dassin, „L'Été indien)

 

   Azi, din clipa când m-am trezit, tot timpul cât am robotit prin casă sau prin grădină, mi-a zumzăit prin minte (și, asigurându-mă că nu-i nimeni în jur, chiar am îndrăznit să-l lălăi un pic) cântecul lui Joe Dassin despre vara indiană. Am mai scris despre asta, dar așa sunt eu, repetitivă. Pe aici, prin Domneștii de Muscel, este într-adevăr o vară indiană. Frumos tare. Și acum, că am mai terminat cu treburile „presante”, chiar am vreme să mă bucur de tabloul calm, colorat și un pic tristuț al mijlocului  toamnei. O toamnă cu temperaturi văratece în timpul zilei, o toamnă bogată în fructe, o toamnă pe care mi-o doresc (și v-o doresc tuturor) liniștită, calmă, plină cu mici bucurii. 

   Alt lucru ce mi-a venit în gând, tot dis-de-dimineață, a fost Barbizon. V-am mai spus, domniile voastre, pur și simplu nu pot (și poate nici nu vreau) să-mi explic cum de-mi vin în minte niște cuvinte, fraze, nume, cântece la care nu m-am gândit deloc, sau nu m-am mai gândit de o groază de timp. Poate că visez despre ele și a doua zi, îmi rămân în minte. Iată câteva vorbe despre Barbizon. Îmi mai amintesc că acolo a studiat și Nicolae Grigorescu, iar dacă vreți să vedeți imagini de acolo, faceți ca mine, întrebați-l pe Google...

   „Barbizon este o comună din Franța, situată în departamentul Seine-et-Marne, în regiunea Île-de-France. Localitatea este cunoscută datorită Școlii de la Barbizon, o mișcare artistică datorată unui grup de artiști instalați în localitate. De asemenea, localitatea se află în apropierea Pădurii Fontainebleau.” (Wikipedia)

  Păi, cam atât pe ziua de azi...

Harababură printre gânduri

„Dacă dorești să simulezi dezordinea pentru a atrage un inamic, trebuie să fii, tu însuți, foarte disciplinat. Numai atunci poți simula învălmășeala.” (Sun Tzu, „Arta războiului”) 

Am vrut să pun, în titlu, în loc de „harababură”, mai pitorescul „bulibășeală”, dar am renunțat. Nu știu de ce. În schimb, citatul din celebrul general chinez l-am ales „din prima”, căci se potrivește ca o mănușă la STAREA DE AZI. După o vară întreagă de mici lucrări pe la casă, sunt la momentul (care mi se părea de neajuns) când trebuie să mai fac mici retușuri, să mai vopsesc niște uși, să mai  agăț un tablou pe perete, să mai pun câte ceva la locul lui etc. Șmotrul cel mare l-am terminat. Cât timp șmotruiam, m-am gândit mult cum s-a făcut că acest verb a căpătat sensul de „a face curățenie”, plecând de la sensul lui inițial de „a instrui” (în armată), sau de „a mustra”. Pe urmă, gândindu-mă la anii cât am făcut instrucție militară în timpul facultății, mi-am dat seama. Tot acest timp în care casa mea a arătat ca după un taifun (sau, mă rog, o tornadă, că taifunuri nu prea sunt pe la noi), gândurile mele au fost așa de învălmășite, încât nici nu am mai îndrăznit să le deranjez, mai ales pe cele „responsabile” cu inspirația, le-am lăsat să se liniștească singure. Dar și acum ele aleargă cam bezmetice. Mi-am notat în fugă câte ceva, cuvinte care pe urmă nu mi-au mai spus nimic, dar tot o să aleg eu ceva care merită scris aici. Iată că azi am vorbit despre „șmotru” și am mai făcut și o descoperire „epocală”, dis-de-dimineață: fără să-l fi citit pe Sun Tzu, am ajuns la aceeași concluzie. Nu în legătură cu inamicul, ci în legătură cu mine: cu cât mă disciplinez mai mult, cu cât ambientul în care-mi desfășor insignifiantele mele activități este mai ordonat, cu atât și gândurile mele devin mai calme, nu mai încearcă să intre câte trei printr-o „ușă” doar pentru unul singur, sunt mai de înțeles și chiar dau semne că ar deveni cât de cât creative. Aștept.

Gânduri oscilante și oscilatorii

În loc de motto:

„Octombrie e vremea când
copacii revelează
culori pe care le-au ascuns tot anul.
Oamenii au
și ei
un octombrie al lor.”
(J. M. Storm, „Octombrie”)

  Da, este octombrie, luna în care eu mă simt „cea mai Balanță”, și în ceea ce privește calitățile, dar și când e vorba de defectele zodiei mele. Dar nu asta voiam să „revelez”, vreau doar să vă arăt și domniilor voastre ce spun astrele (și, vorba bancului, cum se tăvălesc ele de râs pe seama mea) despre luna care începe azi și despre celelalte care urmează, precum și despre impactul lor (al astrelor, adică) asupra mea, ca Balanță:

 Balanțele (23 septembrie – 22 octombrie), în 2018, au multe satisfacții financiare, totul le merge bine din acest punct de vedere. Nodul Nord vă este și el aliat până în noiembrie, fiind plasat în casa a X-a, a profesiei. Cea mai bună veste din horoscop vine în 2018 din partea lui Uranus, care părăsește pentru Balanță semnul Berbecului, casa căsătoriei, și va intra în casa a VIII-a (a banilor veniți de la ceilalți). Cum se traduce această mișcare? Veți întâlni parteneri mult mai serioși, dornici de a avea o relație cu voi, care nu vor mai fi atât de schimbători financiar, și care chiar vor oficializarea relațiilor. Guvernatoarea voastră, Venus, în 2018 va retrograda tocmai în casa banilor. Acest aspect nu reprezintă o veste bună pentru nativii Balanță, pentru că va predispune la investiții nefaste, datorii și chiar pierderea bunurilor prin partaj, acolo unde va exista un divorț. În octombrie, pe 5, (Venus retrogradează în Scorpion) apar unele probleme financiare, întârzieri în plata unor facturi. Finele anului 2018 va face câteva mutări foarte importante pentru voi: Karma va intra în Rac, iar Jupiter în domiciliu, în Săgetător etc. Acestea vor deschide noi oportunități de a călători în străinătate, de a vă fi recunoscut talentul de către cineva de acolo, iar în 2019 chiar să mergeți și să onorați cu prezența acolo. 

 Buuun, cred că am atins gradul cel mai înalt de confuzie și mai cred că m-am și distrat destul. Întotdeauna horoscopul are asupra mea acest efect. Ha, ha! Și, ca o adeverire a faptului că starea de spirit e influențată de vreme (vai, tare bine ar fi să se poată și invers!), până mai adineauri ploua și era un timp morocănos, iar acum a ieșit soarele și totul pare mai vesel și frumos.

 

Un oximoron rătăcit printre gânduri

 

MOTTO: „Nu există armonie fără existența contrariilor.” (Heraclit)

   Am, în sfârșit, timp să trec pe la blogul meu și să înșir aici câteva vorbe, mai întâi pentru mine, pentru că, după cum am mai spus, mă simt tare bine când scriu, și apoi pentru cei (câțiva) dintre domniile voastre, care consideră că cititul rândulețelor mele nu-i pierdere de vreme. Da, cum am spus, am timp, am și dorința de a scrie, dar peste gândurile mele (influențate, cred, de fizicul meu obosiiiit peste măsură) s-a așternut o stare pe care aș putea-o caracteriza ca „liniște zgomotoasă”. De aici și ideea cu oximoronul. Și, ca să fiu sinceră, chiar voiam să-mi amintesc mai în amănunt ce-i cu dumnealui. 

   Deci, dicționarul (MDN 2000) spune așa: „OXIMORÓN s. n. - figură de stil constând în a îmbina două cuvinte în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturător. (< fr., gr. oxymoron)”.
   Wikipedia spune așa:
  „Prin oximoron (plural oximoroane, din greacă ὀξύς (oxus) și μωρός (mōros)) se înțelege o figură de stil care combină doi termeni contradictorii. Cuvântul „oximoron” este oximoronic în sine, fiind compus din doi termeni care se opun ca semnificații: oxus - (ascuțit, pătrunzător; deștept; fig.) și moros -  (tocit, prost). Se aseamănă cu antiteza și paradoxul, însă poate fi considerat sinonim doar cu paradoxismul. (...) De exemplu, Lucian Blaga utilizează această figură de stil în poezia „Izvorul nopții”, „Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea”. Alte exemple: splendoare invizibilă (A. Rimbaud), piticii uriași (V. Hugo), suferință dureros de dulce (Mihai Eminescu), dulci otrăvuri (Lucian Blaga), luminoasa umbră (Eminescu), micul om mare (T. Berger), bucurie crudă (Racine), soare negru (Baudelaire), minunată nefericire (Cyrulnik), tăcere asurzitoare (Camus), plasă caldă de răcoare (Tudor Arghezi).”
   Și, în încheiere, o să dau și eu un exemplu, inspirat din nefericita stare a politicii și a guvernării țării noastre. Și anume, un titlu oximoronic, găsit de mine pe historia.ro: VIORICA DĂNCILĂ, PRIMA FEMEIE PRIM-MINISTRU DIN ISTORIA ROMÂNIEI. Nu mă refer aici la faptul că doamna Dăncilă nu e femeie, căci este, ci la imensa contradicție dintre prestația domniei sale și ceea ce implică a fi prim-ministrul unei țări. Nefericită țară, nefericită alegere!
   Bun, nu vreau să sfârșesc în acestă notă de dezamăgire, indignare și obidă, așa că am să caut un banc (fără nicio legătură cu oximoronul, sau poate doar un pic, dacă despicăm firul în patru...) și o să-l „atașez” aici:

   Un musulman devotat se urcă într-un taxi. Foarte politicos, îi spune șoferului să închidă radioul pentru că este împotriva religiei lui să asculte muzică.
- Cum așa, zice șoferul, dar și voi aveți muzică!
- Da, zice musulmanul, dar pe vremea Profetului, nu era muzică vestică. Asta este muzica necredincioșilor...
Șoferul, politicos, îl ascultă și închide radioul, după care trage mașina pe stânga (pentru că erau în Londra!), se dă jos, deschide ușa pasagerului și îi spune:
- Atunci, dă-te jos și așteaptă o cămilă, căci pe vremea Profetului tău nu erau nici taxiuri...

GÂNDURI INCONGRUENTE

                       

     MOTTO: „Simțul umorului este o înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă.” („Mic dicționar enciclopedic”, 1972)

   Da, mărturisesc că gândurile mele arată în ultima vreme ca în figura de mai sus. Și ca în titlu, evident. Mă gândesc la atâtea lucruri din realitatea imediată  și banală (așezatul lemnelor, terminarea micilor lucrări de la casă, repararea acoperișului, curățenia generală, culesul merelor etc.), încât orice gând frumos și, zic eu, cât de cât inspirat, se face mic și se ascunde într-un ungher al minții mele, pentru că i se pare că eu, Marea Stăpână a gândurilor, le acord o prea mare importanță chestiunilor de zi cu zi, și nu le dau decât rar atenție și lor, gândurilor -ca-niște-vise, sau gândurilor-ce-merită-să-fie-așternute-pe-hârtie. Asta cam așa e, recunosc. Astăzi voiam să scriu despre aplicarea dialecticii (ha, ha, am glumit!) pentru a releva diferența dintre „simțuri” și „simțiri”. Ei bine, abandonez ideea, pentru că aș prefera să mă refer acum la simțuri, în general, și la cel mai important și mai „neoficial” dintre ele, la simțul umorului. S-o luăm metodic. Știu, deja vă plictisesc, dar nu am ce vă face. Știm cu toții că oamenii au cinci simțuri de bază: văzul, auzul, mirosul, gustul şi cel tactil. „Organele asociate fiecărui simț transmit informații către creierul nostru pentru a-l ajuta să perceapă mai bine lumea din jur.” Aici pot face niște digresiuni, dar mă abțin. Mai avem (sau nu!) simțul măsurii, bunul simț, simțul ridicolului, bunul gust etc. Dar am aflat (făcându-mi conștiincioasă „temele”) că există la noi și un simț spațial. Iată ce spune despre acesta Oana Bujor într-un articol publicat online pe „descoperă.ro”: 

   „Sensibilitatea proprioceptivă este cea care ne ajută să ne situăm în spaţiu, să ne simţim poziţia corpului, a fiecărui membru; datorită ei suntem în stare să ne mişcăm armonios, coordonat, în concordanţă cu scopul mişcării, o capacitate care apare de timpuriu şi se perfecţioneză pe măsură ce ne maturizăm. Medicii neurologi folosesc adesea un test simplu pentru a evalua sănătatea pacienţilor, controlând funcţionarea corectă a coordonării dintre creier şi membre prin intermediul sensibilităţii proprioceptive: ei cer pacientului ca, ţinând ochii închişi, să-şi atingă nasul cu degetul arătător. Cei mai mulţi oameni pot face asta, graţie propriocepţiei; absenţa acestei capacităţi semnalează medicului că este ceva în neregulă.  E un simţ care s-a dezvoltat mult de-a lungul evoluţiei şi care ne-a ajutat şi pe noi să evoluăm, fiind implicat, printre altele, în trecerea la bipedalism (mersul în două picioare), o remarcabilă trăsătură umană, cu un impact enorm asupra devenirii umanității. Există multe alte simţuri mai subtile pe care majoritatea oamenilor nu le percep, în general. De exemplu, există senzori neuronali care simt mişcarea pentru a controla echilibrul şi înclinaţia capului. Receptorii kinestetici specifici există doar pentru pentru detectarea întinderii muşchilor şi tendoanelor. Alţi receptori detectează nivelul de oxigen din anumite artere ale fluxului sanguin. Persoanele cu sinestezie pot vedea sunetele ca şi culori sau asociază anumite imagini cu anumite mirosuri.” 

   Trisha Stratford, medic neurolog și cercetător la Universitatea Tehnologică din Sydney, se pare că e pe cale să pună în evidență existența unui al șaselea simț. Ea a descoperit că „într-un moment de unitate între doi oameni sau într-o stare semiconștientă, cel mai incitant lucru este că o parte a creierului denumită lob parietal se acționează. (...) Atunci când acest eveniment are loc, spune ea, ne putem citi reciproc mințile și trupurile la un nivel mai profund - al șaselea simț.”

    Așaaa, dacă tot nu v-ați plictisit, vreau să trec la câteva păreri despre simțul umorului. Nu știu sigur dacă eu chiar am simțul umorului, deși mă laud pe toate drumurile cu asta. Știu doar că faptul că-i fac pe cei din jur să surâdă (sau chiar să râdă cu gura până la urechi) CU MINE, reacționând la ce spun sau la ce scriu, îmi umple sufletul de bucurie. Pentru că DE MINE sunt sigură că se distrează unii și alții pe ascuns, dar nu-mi pasă. Consider din capul locului că ori nu au umor, ori nu mă înțeleg, ori pur și simplu sunt răutăcioși. Hai că o să termin, căci vă văd cu ochii minții cum căscați, domniile voastre. Iată ce spun despre simțul umorului unii oameni celebri:

„Umorul este o afirmare a demnității, o declaraţie a superiorității omului faţă de tot ceea ce i se întâmplă.” (Romain Gary)

„Simțul umorului nu este altceva decât bunul simț, care dansează.” (Clive James)

„Umorul este arma oamenilor neînarmați; îi ajută pe cei oprimați să zâmbească atunci când situațiile sunt dureroase pentru ei.” (Simon Pegg)

„Umorul e un cocktail de revoltă şi disperare.” (Grigore Moisil)

„Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă din lume.” (George Bernard Shaw)

GATA!

Buchețel de gânduri și de margarete uituce

   MOTTO: „Uitarea e mai mult un noroc decât o artă.” (Baltasar Gracian)

    După vreo două luni de „munci și zile” mai grele ca de obicei, sunt frântă de oase și osteniiiiită tare, psihicul meu se resimte și el, iar gândurile mi-au cam „leșinat”, clătinându-se năuce. Azi, e sărbătoare, deci program mai de voie. Mi-am făcut ordine printre multele mele cărți (deh, mă laud, că nu sunt așa de multe, cam între opt sute și o mie două sute de exemplare) și am observat iar, cu aceeași stupoare, că nu prea îmi amintesc ce scrie în foarte multe dintre ele, deși le-am citit. A se vedea bancul cu „margareta”. În acest moment al zilei, sunt atât de supărată pe mine, aș putea spune că sunt chiar certată cu mine însămi,  încât în timpul cât mă dojenesc singură, o să sar, cu o grație elefantină, la alt subiect. Păi, tot azi, citind ceva, mi-am reamintit un nume de tavernă, pe care l-am întâlnit în câteva romane sau filme: „La cățeaua leșinată”.  Haios tare! O altă firmă, cu un nume mai mult decât surprinzător și la fel de plin de umor, este cea pe care am întâlnit-o într-unul dintre romanele Rodicăi Ojoc-Brașoveanu (pe care le ador!), la un birt aflat peste drum de Cimitirul Bellu, și care enunța ritos: „Mai bine-aici decât vizavi”. În continuare, am să dau un fragment dintr-un articol de Ion Bogdan (pe aceeași temă), publicat online de „Jurnalul Național”:

„Câtă imaginație trebuie să ai ca să-ți numești barul „Acolo”? Un asemenea bar există în Brașov, iar patronul s-a gândit că adverbul „acolo” este foarte bun, mai ales când faci o invitație unui prieten la o bere de față cu nevasta. „Unde mergem sa bem?” „Acolo…” Genial. Tot la capitolul baruri, în Onești există localurile „Cățeaua leșinată” și „Păsărica fără fulgi”, iar un patron din Târgu-Jiu a ales să își boteze cârciuma după modelul american: „Birt Drive”. În Piatra Neamț există o pizzerie care se numește (printr-o adresare foarte directă) „Ia-ți felia!”, tot aici existând un fast-food botezat de patron „McDobrea's” sau covrigăria „La covrigul fugărit de gogoașă”. La registrul comerțului din județul Prahova sunt înregistrate mai multe firme care își desfășoară activitatea tot în domeniul alimentar și care poartă nume precum „Orez Agreat”, „La Bibică”, „La Stârpici”, „Sâmburica”, „Lăbuș” sau … „Nabucodonosor”. Dar poate ca cea mai simpatică firmă este S.C. „Ajută-ne, Doamne!” SRL din județul Neamț. Aceasta nu este altceva decât o societate matrimonială pentru pensionari. Un patron hotărât din Constanta, care are probabil un cult deosebit al muncii, și-a denumit SRL-ul „Munca cu folos”, iar un patron din Brașov și-a numit compania (probabil în necunoștință de cauză) „Antrax Distribution”. În Sibiu, un patron s-a gândit la o abordare francă a clientului, deci și-a numit societatea „Dă-mi să-ți dau!” iar un patron din București a decis să se apere de comisarii Fiscului încă de la început, botezându-și firma „Falimentul SRL”.

Hm, destul pentru azi...