GÂNDURI „EXPERIMENTALE”

MOTTO: „Dacă vrei să faci pe cineva bogat, nu-i spori puterea, ci ia-i din dorinte.” (EPICUR)

   Am experimentat, zilele trecute, acest nou tip de scriere (adică fontul numit „Mistral”). Îmi place. Se pare că, plictisindu-mă îngrozitor, caut orice mijloace de a scăpa de această stare execrabilă indusă de viroza (mă rog, bronsita, răceala, gripa) ce mă chinuie de la începutul anului. Asta nu înseamnă că am vreun succes în acest sens. Nu. Am început anul de gratie 2018 cu gânduri destul de gri, fără niciun chef, cu tuse, dureri de cap, de oase, frisoane, lehamite, nervi etc. Sper din toată inima ca un an început atât de prost (nu, nu mă refer aici numai la boală) să nu aibă de gând să „se comporte” astfel până la capăt. E timpul să iau ceva decizii care să mă scoată din această stare. Mai întâi de toate, o să am mai mare grijă de MINE, căci nimeni altcineva nu pare să aibă. Apoi, când îmi capăt umorul înapoi, o să râd de MINE ÎNSĂMI cu tot dinadinsul, căci îmi face bine. În fine, o să încetez să mai doresc ceva sau să mai fac planuri. Am încetat, pentru început, să mai vreau să ningă, după cum se cere imperios si cu umor în imaginea de mai sus : „ORICINE SE ROAGĂ SĂ FIE  ZĂPADĂ, ÎL RUGĂM SĂ ÎNCETEZE!”. Ups! Acum văd că imaginea nu vrea să apară, dar e vorba de multă nea si de un avizier unde e scrisă, în engleză, rugămintea cea haioasă. Ei bine, să nu ningă! M-am împăcat cu ideea că nu numai noi, oamenii, suntem „cu susul în jos”, ci si timpul. Deci, după niste Sărbători de iarnă fără pic de nea, petrecute într-un decor primăvăratic si bolnăvicios, după un ger al Bobotezei absolut nevolnic (adică cu temperaturi muuult peste 0 grade), voi arunca crengutele de brad, voi pune la locul lor beteala si globuletele, mă voi face bine, si voi relua totul cătinel sau, asa cum zic americanii prin filmele lor, „with baby steps”...

P.S. Acesta a fost un experiment. Nu-l luați în seamă!

Gânduri prozaice

MOTTO: „Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”(J. F. Kennedy) 

Suntem în a patra zi a lui 2018 și deja am foarte multe lucruri să-mi reproșez. Îmi promit mereu să fiu mai îngăduitoare cu mine însămi, dar mereu recidivez și îmi fac singură morală. Primul reproș (și singurul pe care-l „dau publicității”, celelalte nefiind așa de importante pentru alții) este că, „luându-mă” cu gripa, am uitat de Concertul de Anul Nou al Filarmonicii de la Viena, pe care-l urmăresc cu sfințenie în data de 1 ianuarie. Ieri mi-am adus aminte, m-am certat un pic, m-am pus chiar, figurat vorbind, la colț, și apoi am căutat concertul pe YouTube, l-am ascultat, m-a încântat ca de obicei, dar asta nu înseamnă că reproșul a fost uitat. Recunosc (înainte s-o spuneți domniile voastre) că proza mea de azi e prozaică, dar am motive. Bine, puteam să nu scriu nimic, dar trebuie să-mi fac de lucru, căci altfel mă gândesc la lucruri nu prea vesele. Citatul pus ca motto e pentru încurajare (poate pentru alții, la mine nu a avut efect) și, după ce voi scrie mai jos o glumă care sintetizează magistral STAREA DE AZI, o să închei abrupt.

- Cioc! Cioc! Cioc!
- Cine e?
- Zâna cea bună!
- Și, mă rog, de ce ai un topor?
- Nu sunt bine dispusă azi...

Gânduri care se urnesc greu

„Zâmbetul e ca ștergătorul de parbriz: nu oprește ploaia, dar îți permite să-ți vezi de drum.” (Jeanne Wasbro)  

Azi, ca și ieri, ca și în ultimele zile ale anului trecut, pe lângă dezamăgirea că nu e zăpadă la Domnești, pe lângă faptul că-mi reproșez că am exagerat un pic cu „gustatul” bucatelor de la mesele de Sărbători, am mai luat și un ticălos de virus, așa că tușesc și mi-e tare rău. Asta e scuza mea de astăzi pentru că nu am inspirație deloc. Scuză la fel de puerilă și rizibilă ca acelea ale foștilor mei elevi, atunci când nu-și făceau tema. Dar eu nu renunț, am să-mi găsesc în curând inspirația cea fugară și plină de capricii. Așa că, fatalmente, n-o să scriu mult azi. Am vrut doar să fac trecerea în anul ce abia a început. Fără prea multe comentarii. Fără prea multe planuri. Fără prea multe speranțe. Vor veni pe parcurs. Gândurile mi se urnesc greu, dar totul e să nu-mi pierd răbdarea, căci odată urnite... Imaginea chiar m-a făcut să zâmbesc. Mi-a plăcut și motto-ul, dar când am vrut să văd cine este doamna care l-a creat, ei bine, GOOGLE a ridicat neputincios din umeri. Nu le poate ști nici el pe toate, nu? Bun, îmi urez și vă urez toate cele bune în anul 2018 și închei. Punct.

Gânduri despre speranță

MOTTO: „Speranța este cea mai veche și cea mai indispensabilă virtute, inerentă vieții. Dacă ne dorim să trăim, speranța trebuie să rămână și ea, chiar dacă încrederea e rănită sau pierdută.” (Erik H. Erickson) 

Iată-ne ajunși în cea din urmă zi a anului 2017. Ca și în anii trecuți, primul impuls este să fac un fel de bilanț, dar nu, de data asta, nu! Am tot spus mereu aici acele obișnuite banalități despre noaptea dintre ani, despre sfârșit și început, despre dezamăgiri și mici bucurii, dar acum vreau să mă refer doar la SPERANȚĂ. Trecerea de la un an la altul este întotdeauna legată de speranțe. Toți sperăm că în anul ce vine vom fi mai sănătoși, mai bucuroși, mai bogați, mai deștepți, mă rog, o infinitate de speranțe, spuse cu voce tare sau în gând. Am căutat citate despre speranță și, ca în orice situație, erau păreri pro și contra. Eu cred că speranțele ne ajută, ne dau un imbold, chit că pe urmă suntem, de cele mai multe ori, dezamăgiți. Oricum, speranța și umorul sunt doi tovarăși de drum foarte necesari, eu zic că ne ajută. Am să închei acum. Vă urez tuturor să fiți sănătoși, să fiți iubiți, să aveți un An Nou 2018 plin de speranțe îndeplinite, plin de pace și de bucurii. Și, nu se putea altfel, iată și ultimul banc din acest an:

Un tip vine acasă după miezul nopții, beat mort și mânjit de ruj. Soția îl ia imediat la rost:

- Pe unde-ai umblat, mă? Și cu cine?

- N-o să-ți vină să crezi, dar m-am bătut cu un clovn!

GÂNDURI INCONGRUENTE

MOTTO: „Viața e ceva ce ți se întâmplă atunci când nu poți să dormi.” (Fran Lebowitz)

Nu știu dacă domniilor voastre vi s-a întâmplat vreodată ceva asemănător, dar azi dimineață, mintea mea îmi spunea foarte hotărâtă că „gata cu zilele de sărbătoare, ai o groază de treburi de făcut”, iar „fizicul” meu, ușor lenevos, zicea „ba”. Dar, culmea, nici chiar gândurile mele nu erau toate de acord. De aici și titlul. Ca să mă lămuresc de ce există în mine această „dispută”, m-am plimbat pe imensele „pajiști” ale lui Google și am aflat următoarele despre diferitele noastre corpuri. Unii susțin că sunt șapte, alții că patru. Așa că am ales:

Corpul Fizic reprezintă planul fizic, lumea în care trăim, în care trăim perspectiva noastră.

Corpul Eteric este în relație cu energiile şi informațiile ce susțin materia şi o ajuta să subziste, este dublura corpului fizic.

Corpul Astral reprezintă planul astral, al sentimentelor și al dorințelor noastre.

Corpul Mental reprezintă planul mental, al gândurilor noastre.

Buun, după ce corpul meu fizic și cel mental s-au pus de acord și am trebăluit un pic, m-am gândit să scriu câteva vorbe. Cam astea ar fi toate. A, mai am de explicat un cuvânt din titlu, adjectivul „incongruent”, despre care DEX-ul spune că e opusul acestuia de mai jos, de care îmi amintesc, vag, de la orele de matematică:

CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis.

Diminutive ale gândurilor

MOTTO: „Pregătirea înseamnă totul. Conopida nu este altceva decât o varză care a fost educată într-un colegiu.” (Mark Twain) 

Când îmi vine o idee ce ar merita să fie trecută aici, pe blog, și nu am vreme la acel moment să scriu, o notez undeva, cu gândul să o reiau. Ei bine, mare greșeală! Și nu am să dau vina pe uitare, nu, de vină este inefabilul ce caracterizează inspirația. Dacă nu-l „prinzi” în clipa când apare, puf, dispare ca măgarul în ceață. Poetică comparație, nu? Așa că azi mi-am pus semnul mirării la început de scriere (deși am început să nu mă mai mir de nimic) și acel motto amuzant, dar cu substrat, pe care l-am scris undeva cu gândul să dezvolt ideea necesității educației. Nu mai știu. Pe urmă am găsit următoarea zicere, căreia nu i-am dibuit autorul, deci zic că este din „înțelepciunea poporului”: „Lume multă, oameni puțini.” Aici îmi aduc aminte vag că voiam să mă revolt împotriva comportamentului unor anumite persoane. Gândul de astăzi, pe care îl și notez, de teamă că dispare și el, este că mi-am dat seama că acest cuvânt, „gând”, nu are diminutive. Nu poți zice „gânduleț”, „gânduț”, „gândușor”. Ei, bag seamă că trebuie inventate pentru mine, pentru că uneori îmi mai trec prin cap și asemenea flecuștețe. Dar promit că pe acelea nu le „trec pe curat”. Sunt la momentul când nu prea mă înțeleg, dar îmi trece. Apropo de asta, iată un banc ce se potrivește:

Un tip se plimba pe plajă și a dat peste o lampă fermecată. O ridică, o freacă, și apare Duhul-lămpii:

- Pot îndeplini numai o dorință. Sunt cam bătrân, știi...

- Vreau să fie pace în lume. Vezi harta asta? Vreau ca toate țările să înceteze să se mai războiască!

- Dar asta este întreaga lume! Aceste țări sunt în război de mii de ani! Sunt eu puternic, dar nici chiar așa... Pune-ți altă dorință!

- Bineee, atunci vreau să mă înveți cum să le înțeleg pe femei! 

 Duhul oftează adânc și spune:

- Ia mai dă-mi să vad harta aia încă o dată...

Gânduri în decembrie...

MOTTO: „La vârsta mea fac ceea ce făcea Mark Twain. Îmi iau ziarul meu zilnic și mă uit la pagina cu necrologuri. Dacă nu sunt acolo, fac ceea ce făceam de obicei.” (Patrick Moore)

Am ales azi acest motto pentru că și eu obișnuiam să citesc dimineața știrile (dar nu și necrologurile, cel puțin, nu încă...), la început din presa scrisă, acum, ca mai toată lumea, de pe Internet. Ei bine, cred că mă las de „sportul” ăsta, căci în loc de informare și învățat ceva, mă aleg doar cu o mulțime de nervi. Printre urări de Sărbători de la diferite companii și reclame de care nu poți scăpa decât dacă ieși de pe pagina respectivă (dar fără niciun rezultat, pentru că ele apar peste tot, urmărindu-te diabolic), am dat de câteva știri, cum ar fi:
* „Cod galben de vânt, burniță şi ceaţă. Atenționare de vreme rea, astăzi, în mai multe județe din ţară”

*„RETROSPECTIVĂ 2017| Reforma din Justiție, guvernată de proteste, contestații şi demisii”

După ce am mai ocolit câteva reclame insistente, am mai aflat despre accidente, certuri politice, întâmplări din lumea largă, apoi au început știri de genul:

* „ȘOC! Cine este ACTORUL ROMÂN AMENDAT pentru că a raportat la 112 un FURT!”

* „Șoc pe plan mondial! (Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, e anchetat pentru rebeliune de autoritățile spaniole, după ce i-a îndemnat pe catalani să iasă la vot pe 1 octombrie, la referendumul pentru independenţă)

* Țiriac aruncă BOMBA! (Ion Țiriac vrea să transforme vechiul turn de testare a lifturilor în cea mai înaltă clădire din România)

Și multe altele, pe același ton. Adică cu titluri bombastice și conținut sărăcuț. Mi-am zis în sinea mea că trebuie să încetez, nu am nici timp și apoi, ce rost are să continui să mă enervez?! Și, într-adevăr, m-am oprit din citit când am dat de o știre care, spre indignarea și disperarea mea, începea cu: „Nați-o bună!” Ca o iubitoare a limbii române, cred că am leșinat (figurat vorbind) vreo câteva momente și apoi m-am revoltat, pentru că nu-i permis așa ceva! Bine, recunosc că sunt și articole excelente, scrise de oameni inteligenți și bine școliți, dar sunt și din astea care-ți încrețesc neuronii. O să închei brusc, pentru că nu mai am cuvintele cu mine, nu am nici vreme, și nici vreo soluție ca să remediem această stare de fapt. Și, ca să fiu în ton, o să zic: „Națio bună că țiam dreso!”