joi, 23 aprilie 2026

O coșărcuță cu gânduri


greement
💒 „Niciodată să nu întrerupi un dușman când face o greșeală.” (Sun Tsu)


💒  Ieri tare aș fi vrut să vin la blogul meu și să-mi răspund (sincer) la întrebarea pe care mi-o pun adesea: „De ce scriu?” Dar m-am hotărât că, mai bine, această întrebare să rămână retorică. Cel puțin, pentru o vreme. Și aș mai fi scris din cauza pozei acesteia din dexonline.ro (de la cuvântul „greement”), desen care-i aparține Ștefaniei, dar gândurile mele, văzându-l, au oftat și au zburat care-ncotro pe urmele cărților și filmelor cu corăbii, așa că nu am mai avut cu cine lucra. Astăzi e sărbătoare și gândurile îmi sunt acasă, dar mă încearcă, încă de dimineață, o durere de cap, deci mă voi limita în a trece aici câteva cuvinte din Dexonline și câteva glume. Și muuulte gânduri bune și urări de BINE...
💒 Cuvântul aleatoriu:
COȘĂRCUȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță.
⤋
COȘARCĂ, coșărci, s. f. (Reg.) Coș de nuiele împletite. – Din coșar + suf. -că.
⤋
COȘAR, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereții din împletitură de nuiele, pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole. Bg., sb. košara.
💒 Dar și...
COȘAR, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri de nuiele sau coșuri pentru căruțe.
💒 Cuvântul zilei (azi):
CANCIONERO s.n. Culegere de poezii lirice spaniole din secolul XV. [Pr.: cansionero] Cuv. sp. Cheia alegerii: Ziua Limbii Spaniole (ONU).
💒 Cuvântul zilei (ieri):
GREEMENT, greemente, s. n. Ansamblu format din catargele, velele și parâmele unei nave sau ale unei ambarcațiuni cu pânze. [Pr.: gre-e-ment] Din fr. gréement. Cheia alegerii: În anul 1500, în urma unei erori de parcurs, câteva caravele portugheze ajung în dreptul unor coaste necunoscute din sud-vestul Oceanului Atlantic. Pedro Álvares Cabral și cei 1.200 de oameni ai săi tocmai descoperiseră ceea ce avea să devină Brazilia, principala colonie a Portugaliei.
💒 Glumele de azi ():
☺
Ceartă între iubiți:
- Tu să nu mă faci proastă, auzi?!
- Ce IQ ai?
- N-am IQ, am iPhone, tâmpitule!
☺
Badea Ion și-a cumpărat telefon mobil, ca să se dea mare la stână. Într-o dimineață, sună mobilul. Toate oile ridică brusc capetele și se uită spre cioban. Badea Ion acoperă microfonul și apoi le spune oilor:
- No, pe mine mă cată...
☺
Discuție între doi amici:
- Nu te întristează faptul că toți prietenii tăi sunt căsătoriți și tu nu?
- Mă întristează, dar n-am cum să-i ajut...
☺
Într-o farmacie:
- Bună ziua, aveți ceva contra tusei?
- Nu, puteți tuși cât doriți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multe gânduri în plină zâzanie

„Luând în ecuație toți acești factori variabili, oamenii de știință nu au putut, cel puțin până în prezent, decât să determine, prin RMN-uri...