Gânduri „la minut”

     Singurul motiv pentru care scriu astăzi este pentru a nu uita (hm) o întâmplare și niște gânduri legate de ea. Deci, pe la ora șapte fără un sfert, când am deschis fereastra să aerisesc în cameră, am văzut un porumbel (sau un guguștiuc) care se așezase pe cutia mea poștală. Până să mă duc să-mi iau telefonul ca să-i fac o poză „la minut” întru aducere aminte, pasărea a zburat. Ceea ce m-a necăjit un pic, dar apoi m-a dus cu gândul la cuvintele din refrenul unui cântec de demult: „Un minut, tic-tac, a trecut!” Și, de aici, la niște panseuri pseudo-filosofice despre trecerea timpului. Și despre cum am pierdut (și pierd în continuare) niște prilejuri, importante sau mai puțin importante. Când am văzut zburătoarea aceea pe cutia poștală, eram destul de somnoroasă, cam tristă și fără niciun gând dar, pe moment, vreo trei (sau patru?) gânduri s-au îmbulzit în mintea mea. Primul susținea că e un semn bun (mi-a și explicat de ce), al doilea că e ceva obișnuit, pasărea s-a așezat unde i s-a părut că e mai în siguranță, al treilea că porumbelul (sau guguștiucul) obosise și se odihnea acolo câteva minute. În fine, al patrulea gând a sugerat, ironic, că poate Poșta Română a început să folosească porumbei (sau guguștiuci?!) voiajori pentru a duce corespondența. Gândul ăsta de pe urmă a luat un premiu de la mine...