duminică, 19 aprilie 2026

Mda, iar sunt în pană de gânduri...

  
MOTTO: „Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie și e de ajuns doar să te apuci s-o povestești.” (Jean Paul Sartre)

Să ne-nțelegem, mai am eu oarece rezerve de idei puse de-o parte, am și gândurile de zi cu zi, neuronii mei sunt tot timpul ocupați, dar astăzi sunt în pană de gânduri din astea, de-ale blogului. Când, cu muuuulți ani în urmă, am început să scriu (mă rog, să postez) pe acest blog, din curiozitate, m-am uitat pe blogurile altora care scriau de mai multă vreme decât mine și păreau că știe „cu ce se mănâncă” activitatea asta de blogger (adicătelea, cum îi spun eu, blogăreală). Când am văzut însă ce număr imens de bloguri exista deja, cât de variate erau domeniile pe care se axau, cât de bine scriau unii și ce tâmpenii agramate debitau alții, m-am lăsat păgubașă. Așa că, de atunci, consider acest blog ca fiind un fel de „jurnal” pentru gândurile mele, unde mai las să tragă cu ochiul și vreo alte zece-cincisprezece persoane. Nu-mi pasă nici de clasamente, nici de câștiguri, nici de alte cifre fără niciun sens pentru mine, eu scriu, pur și simplu. Și astfel, mai învăț câte ceva, îmi mai reamintesc o carte, un cântec, o poezie, o trăire, iar în rest, mă mir, mă amuz, mă întreb, mă indignez, mă autoironizez (și lista verbelor reflexive poate continua la nesfârșit). Dar, când sunt în această pană de gânduri de care am făcut vorbire în titlu și la începutul postării, ei bine, recunosc că atunci sunt destul de frustrată și îmi spun că poate ar trebui să-mi văd de alte „activități creative” (olărit, ikebana, origami, goblenuri) și să nu mai încerc să scriu. Căci rezultatul scrierilor mele (când sunt în pană de gânduri) mă dezamăgește întotdeauna. Dar frustrarea nu ține mult și, deci, „recidivez”...
Cuvântul aleatoriu:
IZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). Et. nec.
Cuvântul zilei:
(A) PRESCHIMBA, preschimb, vb. I. 1. Tranz. A ceda un lucru în locul altuia (cam de aceeași valoare); a face schimb. 2. Tranz. și refl. A (se) transforma, a (se) schimba. Pre + schimba. Cheia alegerii: Getúlio Vargas s-a născut pe 19 aprilie 1883 în Brazilia. A fost politician, avocat, bogat proprietar de terenuri. A dominat politica braziliană timp de un sfert de secol, trecând prin mai multe ideologii: naționalism, autoritarism, reformism social și chiar socialism. Extrem de popular în rândul clasei muncitoare, a câștigat de mai multe ori președinția republicii, fie printr-o lovitură de stat, fie în mod democratic.
Bancul zilei:
Echipa unei televiziuni se duce într-un sat de munte din România să facă un reportaj despre viața ciobanilor de-acolo. Ajung ei la o stână și îl găsesc pe badea Gheorghe pe pășune cu mioarele. Îi spun cine sunt și ce vor și îl roagă să stea de vorbă cu ei:
– Bade, cum este o zi pentru dumneata aici, pe munte?
– Păi, dom’le dragă, mă trezesc dimineața pe la 6.30, beau un pahar de pălincă, după care ies să dau la animale. Vin înapoi și mai beau un pahar de tărie să-mi fac poftă de mâncare. Mănânc și niște slană cu ceapă și mai beau un pahar de tărie…
Reporterul îi face semn cameramanului să oprească filmarea și îi zice ciobanului:
– Bade, hm, nu e bine așa. Dai impresia că aici se bea tot timpul și nu vrem să facem imagine proastă satului, stânei și ciobanilor. Spune și dumneata că citești o carte în loc de băutul unui pahar de tărie.
Se reia filmarea, aceeași întrebare și începe baciul:
– Păi, dom’le dragă, mă trezesc pe la 6.30 și mă pun să citesc o carte. Ies afară să dau la animale și revin înăuntru să mănânc și eu. Și mai citesc o carte. După ce mănânc niște slană cu ceapă, mai citesc vreo două-trei cărți. Și încep ziua de muncă. No, așe, pe la prânz, vin acasă să mănânc și eu, apoi mai citesc vreo trei-patru cărți. Seara, când termin treaba, merg cu prietenii aici aproape, la bibliotecă, unde mai citim două-trei cărți și mai stăm la discuții. Seara, după ora 10, când se închide biblioteca, mergem la un prieten de-al meu care are, no, o tipografie foarte faină...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mda, iar sunt în pană de gânduri...

   MOTTO: „Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie și e de ajuns doar să te apuci s-o povestești.” (Jean Paul Sartre) Să n...