MOTTO: „Leacul împotriva plictiselii este curiozitatea. Nu există niciun leac pentru curiozitate.” (Ellen Parr)
Acum vreo trei (sau patru) zile am hotărât să nu-mi mai fac „publicitate” la postările de pe blog, asta așa, ca un fel de experiment care să-mi confirme că foarte puțini sunt realmente interesați de bla-bla-bla-urile scrise de mine aici. Și, da, iată că vizitele „cititorilor” la blogul meu s-au rărit dramatic. Nu-mi prea place chestia asta, dar îmi va face bine, în timp, căci nu voi mai continua să mă amăgesc singură că am veleități de prozatoare. Deci, o să scriu de-acum încolo numai pentru sufletul meu. Încep astăzi cu niște glume vechi (cred că le voi învăța pe de rost dacă le mai repet), apoi cuvintele din Dexonline și, la post-scriptum, un fragment dintr-o postare a mea de acum zece ani (văleleu!), atât de „la zi” și acum, încât mi s-au „mâhnit” mai toți neuronii, cu sinapse cu tot. Mda, asta e...
👉👈 Glume...
- Îmi puteți pune restul la pachet, vă rog!? Nu pot mânca tot.
- Doamnă, aici este bufet suedez...
☺
În tren, un bătrânel nimerește într-un compartiment în care erau doar trei tineri. El îi întreabă:
– Măi, băieți, mergeți la mare?
– Da.
– Pot să vă rog ceva? Eu sunt tare obosit, dacă adorm, mă treziți și pe mine la Brăila?
– Sigur că da, dormi liniștit.
Moșul adoarme, iar tinerii își văd de poveștile lor și se apucă de jucat cărți. După ceva timp, un tânăr se uită pe geam și vede că trenul este oprit în stație la Brăila. Imediat îl trezesc:
– Tataie, trezirea, că am ajuns la Brăila!
Trenul se pune în mișcare. Bătrânelul zice, agitat:
– Și ce fac acum? Nu am cum să cobor, că-mi rup gâtul...
Un tânăr îi explică:
– Las' că te învăț eu cum să cobori. Sari din tren și nu te oprești, continui să alergi în dreptul trenului și nu o să-ți pierzi echilibrul. Când simți că ești stabil, te oprești.
Bătrânul face exact cum îi spusese tânărul și coboară fără să se lovească. Tinerii se felicită că au reușit să îl ajute pe om să se dea jos din tren, dar nu trece mult timp și acesta apare din nou în compartiment.
– Păi, ce-ai făcut, tataie? Am văzut că ai sărit…
– Da, măi băieți, am sărit și am făcut exact așa cum ați spus voi. Alergam pe lângă tren și încercam să mă opresc. La ultimul vagon, un munte de om m-a luat de subțioară și mi-a zis: „Hai, tataie, că te ajut eu să urci! Hopa sus!”
☺
Un tânăr se duce cu iubita acasă la el. Maică-sa îi zice:
- E prietena ta?
- Da, mamă.
- N-ai putut găsi ceva mai bun?
- Mamă, nu începe iar, eu o iubesc pe...
- Taci, că acum vorbeam cu ea!
☺
La birou, un tip i se confesează unui coleg:
- Cred că am să divorțez...
- De ce?
- Nu mai pot, nevastă-mea e prea copilăroasă.
- Cum adică?
- De câte ori fac baie, vine pe la spate și îmi îneacă toate rățuștele din cadă...
👉👈 Cuvântul zilei:
(A) PROFETIZA, profetizez, vb. I. Tranz. A profeți. Din fr. prophétiser. Cheia alegerii: Pe 16 februarie 1857, o profeție a determinat grupul etnic xhosa din Africa de Sud să-și distrugă culturile și să-și ucidă animalele, pentru că asta ar fi asigurat învierea morților, ceea ce a dus la o mare foamete printre ei. Coloniștii englezi au profitat de situație și i-au supus fără luptă.
(A) PROFEȚI, profețesc, vb. IV. Tranz. A face profeții, a prezice viitorul (în calitate de profet); a proroci, a profetiza, a prevesti. Din profet.
PROFET, profeți, s.m. Predicator religios, trimis al lui Dumnezeu pe Pământ și ales de acesta să perceapă cuvântul divin și să primească viziuni pe care le va interpreta; proroc. ♦ (Art.) Nume dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Vizionar ale cărui presupuneri sunt susceptibile de a se împlini ori s-au împlinit deja. Din fr. prophète.
👉👈 Cuvântul aleatoriu:
ENTELEHIE s.f. Noțiune filosofică indicând perfecțiunea ca scop lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor. Din fr. entéléchie.
👉👈 P. S.
👉Asteriscul (*) este un semn tipografic convențional în formă de steluță (de obicei cu 6 brațe), utilizat pentru a indica note de subsol, trimiteri, cuvinte reconstituite în lingvistică sau liste. Termenul provine din greaca veche asteriskos ("steluță"). (Rezumat generat de IA)
👈 În timp ce savuram cafeluța de dimineață, nu știu ce mecanism al memoriei mele s-a declanșat, pentru că mi-am amintit bancul acela din perioada ceaușistă, cu grupul de oameni ce se întorcea de la unul dintre "celebrele" congrese ale Partidului Comunist Român. Oamenii, osteniți şi stresați, au urcat în compartimentul trenului şi, după câteva minute, au adormit buștean. Un ospătar de la vagonul-restaurant deschide ușa compartimentului şi întreabă, politicos: "Vrea cineva cafea?" La care oamenii sar imediat în picioare şi încep să aplaude, scandând: "Cafea! Cafea! Cafea!" Eu am trăit în vremurile acelea şi, chiar dacă primul impuls e să mă distrez când mai aud vreun banc de pe atunci, al doilea gând este că-mi pare rău că ajunsesem așa de îndobitociți, priviți ca niște automate ce trebuie doar să muncească şi, în plus, să mai şi aclame pe cei ajunși, samavolnic, la putere. După ce am terminat cafeaua, gândindu-mă la cele de mai sus, ca la fiecare început de zi, mi-am zis să las amintirile triste şi să aplic chestia aia foaaarte uzitată cu "gândirea pozitivă". Ei bine, cel mai pozitiv gând la care m-am oprit este acesta: acum e şi mai rău! Marea Familie Mafiotă, formată din câteva partide de fațadă, ne sfidează şi ne umilește zilnic. Bine, eu nu-mi pot lua libertatea de a vorbi în numele întregului popor român, dar mie una mi-au luat ceva foarte de preț, vital chiar: speranța. (Un fragment dintr-o postare din februarie 2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu