În loc de motto:
Te simți copleșit(ă) de gânduri și emoții pe care nu știi cum să le așezi? Simți că ai nevoie de un spațiu doar al tău, în care să fii sincer(ă) cu tine? În acest atelier vei învăța cum să folosești scrisul ca instrument concret de:
• clarificare interioară
• procesare emoțională
• reconectare cu adevărul tău
• integrare conștientă
Nu este curs de scriere creativă. Nu urmărim performanță. Lucrăm cu journaling ghidat, meditații și exerciții sistemice, într-un grup restrâns și sigur. Patru întâlniri online cu durata de două ore (9, 16, 23 martie, 1 aprilie)
Investiție: 900 lei. Locuri limitate.(Sursa: FB - „Viața ca o constelație” - Scrisul introspectiv - Atelier experiențial de reconectare cu adevărul interior - Facilitator: Alexandra Isac)
CITATUL ZILEI:
„Copilăria este lumea miracolului şi a magiei: este ca şi cum creația ar răsări trandafirie din noapte, totul fiind proaspăt şi uimitor. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci când lumea îţi dă senzația de déjà vu, când eşti rodat de existență, devii adult.” (Eugene Ionesco)
GLUME:
Soțul vine acasă și își găsește soția în pat cu amantul. Vizibil șocat, întreabă:
– Ce naiba se-ntâmplă aici?!
Soția, uitându-se către amant, zice:
– Deh, nu ți-am zis eu că-i prost!?
!!!
Două blonde într-un lift. La un moment dat, liftul se blochează între etaje. Ele intră în panică și încep să strige. Prima blondă:
– Ajutor!A doua:
– Ajutor!
Și tot așa... La un moment dat, se opresc, și prima zice către cealaltă:
– Fată, hai să strigăm amândouă deodată, c-așa avem șanse mai mari să fim auzite.
– Bine, zice cealaltă.
Și-ncep amândouă să strige:
- Deodatăăă! Deodatăăăă!
!!!
Un tip stă la coadă la casă într-un magazin când, deodată, observă că o blondă sexy, ce sta și ea la coadă, ceva mai în spate, îl salută cu un fluturat de mână și-i zâmbește prietenos. Tipului nu-i vine să creadă că o tipă atât de bine îl cunoaște și o întreabă:
- Scuzați-mă, ne cunoaștem cumva?
- Nu sunt chiar sigură, dar cred ca sunteți tatăl unuia dintre copiii mei, răspunde frumusețea.
Tipul își aduce brusc aminte de singura dată când și-a înșelat soția.
- Dumnezeule, cred că ești dansatoarea aia de strip-tease cu care mi-am cam făcut de cap în seara de dinaintea nunții, pe masa de ping-pong, de față cu toți amicii mei, în timp ce colega ta mă biciuia cu o țelină udă?
- Nu, domnule, răspunde ofuscată tipa, sunt profesoara de română a fiului dumneavoastră!
GÂNDURILE ZILEI:
Sunt foarte multe gândurile de astăzi, nu sunt ele chiar sistematice, dar lucrăm la asta. Termenul „sistemice” este doar o aluzie ușor ironică, nu la gândurile personale, ci la textul pus de mine în loc de motto. Și, după ce m-am hlizit la el (la text, adică) vreo cinci minute, mi-am zis: „Uite, măi Lavinia, cum ai scăpat tu, scriind pe blog, de cheltuirea unei treimi din pensia ta amărâtă pentru opt ore (online) ca să faci chestia asta „experiențială” de „reconectare cu adevărul interior”. Zău așa, cred că lumea nu mai știe cum să scoată un ban, deci inventează la greu.” Poza, vă dați seama, simbolizează introspecția, curiozitatea și, de ce nu, „clarificarea interioară”. Am râs iar vreo trei minute, ca de fiecare dată când dau cu ochii de ea. Mă opresc aici, căci mai am de sistematizat niște gânduri și pentru mâine. Cele de astăzi, ajungând să se reconecteze oleacă la „adevărul interior”, sunt ocupate să se tăvălească pe jos de râs...
P. S.
NOUTATEA ZILEI:
Am schimbat un pic „fața” blogului meu, ca să-mi fac curaj singură. Chiar am nevoie. Viața mea nu prea este acum „în roz”, dar mă încăpățânez să arunc măcar niște „bulinuțe” trandafirii peste griul ăsta posomorât. Uneori merge, alteori nu...
RELUAREA ZILEI:
Aseară, înainte de a mă cuprinde somnul, mi-a venit în minte ceva ce am tot întâlnit prin filmele polițiste și anume „omor justificat”. Și mi-am zis, pe jumătate adormită că, dacă nu uit peste noapte, o să fac azi niște „săpături”, să văd ce-i cu asta, pentru că mie mi se pare o contradicție în(tre) termeni. Deci, iupiii, iată că n-am uitat și, „săpând”, am aflat că și la noi se pomenește în legi de așa ceva: „Legitima apărare, excesul de apărare justificat și cel scuzabil în cazul infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. 1. C.p.” (Sursa: lege5.ro). Nu, nu poate fi adevărat, niciun omor nu este „scuzabil”. Deci, logic, ajung la: Contradicția în termeni (contradictio in adiecto) sau nonsensul ia naștere prin alăturarea unor cuvinte cu sens opus, incompatibile din punct de vedere semantic. Exemple: bicicletă cu trei roți, caligrafie urâtă, ortografie greșită (ortografie corectă – pleonasm), bifurcarea a trei drumuri, aniversarea a n-luni, edilul comunei, prioritate zero/a doua prioritate, etc. (Sursa: dictie.ro). (...) Bun, e cazul să ies din subiectul ăsta sumbru și să vă spun de ce gândurile (ca și sufletul meu) se simt, pentru nu-știu-cât-timp, „forever young” (mereu tinere): pentru că, tot aseară, butonând de zor telecomanda, am dat de „Las Fierbinți” (serial pe care nu-l urmăresc, dar mă mai amuz, din când în când, cu câte o secvență din el) și acolo văd că, pe portiera celebrului și unicului taxi (al lui „Nicu Rață”) din sat, scria mare FOREVĂR IANG. Am râs vreo cinci minute, deși acum mă cam întreb „de ce”. (Text din decembrie 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu