E miercuri și iată niște gânduri...

 

MOTTO: „Multe gânduri, mare grijă; niciun gând, și mai mare grijă.” (George Geafir în „Capul piramidal și efectul de piramidă”)

     Mi-am promis alaltăieri că o să „aprofundez” (un verb incompatibil, de altfel, cu felul meu de a fi și a gândi) problema cu o carte, necunoscută mie, a lui Dimitrie Cantemir, și anume „Imaginea de nezugrăvit a științei sacrosancte”. Păi, nu mă pot ține de cuvânt, căci deja nu mai am chef, „problema” mă depășește clar, așa că doar m-am chinuit oleacă să găsesc explicația unor termeni pe care nu-i știam. Mai întâi, expresia „per speculum et in aenigmate” (tradusă, destul de neconvingător, „ca printr-o oglindă și confuz”) m-a băgat ușor în ceță. M-am dus apoi la dicționar pentru a vedea ce e cu cunoașterea catafatică și apofatică. Nu știa nici el. Chiar mi-a „replicat” că aceste cuvinte nu există. Am mai căutat până ce neuronii au început să scoată fum și, în fine, am găsit textul următor (la sursa pe care o dau la sfârșit):

„Cunoașterea (gr. gnosis, lat. co-gnoscere), ca sesizare sau percepere spirituală a adevărului lui Dumnezeu descoperit în Cuvântul Său întrupat. Posibilitatea cunoașterii stă în faptul descoperirii lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi în capacitatea omului de a intra în dialog cu Dumnezeu. Totuşi, teologia a recunoscut totdeauna caracterul limitat al cunoaşterii de Dumnezeu şi al cunoașterii persoanei, în general. Cu toate că este obiectul experienţei spirituale, prezenţa lui Dumnezeu, ca de altfel a oricărei persoane, nu se poate defini şi limita, fiind mai presus de orice noţiune, atribut şi simbol : «Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate» (Acatistul Preasfintei Treimi, icosul 1). Personalitatea lui Dumnezeu rămâne învăluită chiar în actele Sale de dezvăluire, de aceea se poate spune că «nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Există două căi sau moduri generale de cunoaştere :
a) Calea catafatică sau afirmativă, care indică ceea ce este Dumnezeu în raport cu realităţile create, văzute, luate ca simbol al Său. Dumnezeu este deci cunoscut din prezenţa şi din lucrările Sale în Creaţie, atribuindu-I-se însuşirile acesteia. Trei activităţi ale lui Dumnezeu pot fi identificate pe această cale: creatoare, lumea însăşi dând o mărturie evidentă că Dumnezeu este «creatorul cerului şi al pământului»; proniatoare, care se exprimă în legea naturală înscrisă în raţiunea omului ca şi în legea scrisă, pe care Dumnezeu le foloseşte în mod liber pentru a ridica pe om de la cele văzute şi temporale la cele nevăzute şi veşnice; de judecată, întrucât Dumnezeu Se «acomodează», adică ajută, intervine şi ceartă, atât prin cuvinte cât şi prin evenimente.

b) Calea apofatică sau negativă, care încearcă să arate ce nu este Dumnezeu în raport cu creaturile, luându-se ca simbol realităţile necreate, inteligibile. Pe această cale, Dumnezeu este cunoscut nu din creaţia şi lucrările Sale în lume, ci din experienţa nemijlocită a prezenţei Sale inefabile, această prezenţă fiind accesibilă omului, ea depăşind atributele create.

Sursa: https://ro.orthodoxwiki.org/ 

P. S. V-am zis, nu-i de mine, deja am ostenit. Și, apropo de motto, în acest moment nu am decât un gând: MI-E FOAME!