MOTTO: „Nu vei fi niciodată prea bine îmbrăcat sau prea educat.” (Oscar Wilde)
Observ că gândurile mele sunt, în acest moment, ambivalente. Sau, cum zice foarte sec dicționarul, „posedă ambivalență”. Deși, dacă analizez mai bine, cele două „porniri” ale gândurilor mele de astăzi nu sunt chiar opuse. Unele gânduri sunt nerăbdătoare să iasă afară, împreună cu mine, bineînțeles, și să se bucure „activ” de ziua asta de noiembrie cu un soare timid dar frumos, și cu niște grade Celsius în plus, adică să trebăluiască prin grădină. În același timp, tot ele, gândurile din „grupul activ”, vor să scrie aici câteva cuvinte (din dexonline.ro) și niște titluri (din ziarulargesul.ro). Celelalte gânduri nu prea vor să facă nimic, dar pe ele nu le ascult. Cuvintele sunt următoarele:
* ȚĂRCĂLÁM, țărcălamuri, s.n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Pl. și: țărcălame. – Var.: țărcălán, țircălán s. n.] – Din magh. cirkalom. Sursa: DEX '09 (2009).
(Nu-l știam).
* TRIPOTEUR sm [At: DN3 / P: ~tor / Pl: ~i / E: fr tripoteur] (Frm) Persoană care face afaceri dubioase Si:falsificator, speculant. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: În 1777, s-a născut Francis Greenway, arhitect englez condamnat, în 1812, pentru fraudă și exilat în Australia. Acolo a devenit un arhitect influent și respectat atât de mult încât efigia sa a fost folosită pe bancnotele australiene de 10 dolari în 1960, devenind astfel singurul falsificator care a apărut pe o bancnotă.
(Nici pe ăsta nu-l știam. Poate vag, din franceză).
Cei de la dexonline.ro, exasperați și ei de circul politic din ultimul timp, și de măgăriile ce se petrec acolo, văd că au schimbat Cuvântul lunii, care este:
* CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: Cel mai căutat termen al lunii.
(Mda, au dreptate).
Și, în final, glume:
Doi amici discută, la o bere:
- Măi, să vezi ce mi s-a-ntâmplat...
- Ce?
- Ieri mergeam pe stradă, gândindu-mă la câte am petrecut noi împreună. La un moment dat, m-am sprijinit de un zid să-mi aprind o țigară și am auzit o voce ce-mi zicea: „Cine ești? Cine ești? Cine ești?”
– Era conștiința ta?
– Nu, mă sprijinisem de un interfon...
$
- Mami, la ușă sunt doi oameni care cântă!
- Dă-le câte 10 lei și spune-le să plece.
- Bine, dar nu știu dacă vor pleca, unul dintre ei este tata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu