Gânduri bătute cu buncăul

MOTTO:

Rugăciunea de fiecare zi a Sf. Ierarh Filaret al Moscovei: „Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuințele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Lovește-mă şi mă tămăduiește, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învață-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!”

 

     Am pus acest titlu destul de prozaic pentru că azi chiar am vrut să bătătoresc niște gânduri și să le înghesui în memorie, dar fiind ele destul de stufoase și eterogene, m-am lăsat păgubașă, așa că, după ce am citit de câteva ori rugăciunea de mai sus, am adunat și eu câte ceva, „lucruri” vechi și noi, și le-am „tasat” aici:

   Autobiografie

„Am fost director la o mare întreprindere socialistă. Cafeaua de dimineață era pregătita de o secretară sexy, mergeam la serviciu cu "Dacia" neagră. Odată, am fost întrebat dacă fabrica nu contribuie cu zece mii de lei pentru înmormântarea unui tovarăș din Comitetul Central. Am spus că, cu atâția bani, aş înmormânta întregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o întreprindere mai mică. Cafeaua zilnică era pregătită de o secretara mai în vârstă, la serviciu mergeam cu furgoneta fabricii. Odată, am fost apostrofat că nu am fost la ultima ședință de partid. Am răspuns că dacă știam ca e ultima, m-aş fi dus sigur. Din acest moment, am lucrat ca maistru. La serviciu mergeam cu mașina proprie și eu făceam cafeaua de dimineață. În atelier aveam pe perete poza lui Ceaușescu şi pe cea a Lollobrigidei. Mi-au spus că de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui Ceaușescu. Din acest moment am lucrat zilier la săpat șanțuri. Mergeam la lucru cu bicicleta și duceam cafeaua de acasă în termos. Odată, în timp ce săpam șanțul, au venit și mi-au spus să îmi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegație de partid de la București. Am răspuns că să nu-și facă probleme, deoarece bicicleta este închisă cu un lacăt şi, logic, din acest moment am rămas fără lucru. O vreme am fost șomer, până la schimbarea orânduirii. M-am reabilitat, am intrat în politică, am intrat într-un partid (ba nu, ca să fiu sincer, în vreo două-trei). Cafeaua îmi este servită de o secretară sexy, la serviciu merg cu un "Audi" cu șofer personal. În rest, îmi țin gura și, din când în când, ridic mâna să votez. Îmi crește nivelul de trai...”

Cuvântul aleatoriu:

Buncắu. sm [At: ALRM II/I h. 412 / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) Mai (de bătut pământul). Sursa: MDA2 (2010).

Cuvântul zilei:

CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 1924 au început primele Jocuri Olimpice de Iarnă în Franța, la Chamonix.

Și, inevitabil, repetabil și indubitabil, glume:

Într-un compartiment de tren, doi ardeleni, Ion și Văsălie. Intră un negru și ia loc pe bancheta de vizavi:

- Bre, zice Ion, d-apăi matale nu ești de pe-aici...

- Da, tatăl meu este din Africa, doar mama mea este din partea locului....

- D'apăi, cum?!

- Păi, tata a fost odată pe aici și a văzut-o pe mama, și a început să alerge după ea, și a alergat, și a alergat, și a alergat... și așa m-am născut eu!

Apoi negrul iese pe coridor, la o țigară. După vreo zece minute de tăcere, Ion zice:

- Mă Văsălie, prins-o negru` ăla pă femeie or n-o prins-o?!

((()))

La palatului unui șeic oprește un autocar plin cu femei în vârstă. Șeicul își întreabă servitorii, destul de sastisit:

- Cine sunt? Iar turiști?

- Nu, stăpâne, sunt soacrele dumneavoastră...