Povești de adormit gândurile

În loc de motto:

„Sfinte Nicolae,

Ce ne-aduci în barbă

Fulgii de zăpadă,

Lasă-ne-n galoși

Ursuleți frumoși,

Iepurași de plus,

Dulciuri și păpuși.” 

 

     E un fel foarte metaforic (și neinspirat) de a-mi face curaj, amintindu-mi de vremurile când chiar așteptam să primesc ceva în ghetuțele puse lângă intrare. Sau de vremea (nu foarte îndepărtată) când puneam eu ceva în simbolicele ghetuțe. Nu mai am chef și nici bani pentru asta. M-am apucat de scris pentru că, de obicei, rândurile înșirate aici îmi aduc un pic de liniște și o „ordonare” a gândurilor. Astăzi nu prea am succes cu asta. De aceea, am să și închei rapid, copiind mai jos o „poveste” (cu tâlc) care exemplifică, prin întrebarea finală, starea mea din ultima vreme - un fel de unitate a contrariilor, plus un simț acut al inutilității unor acțiuni, plus o brambureală a gândurilor. Parafrazând, ar trebui să mă întreb: „Și-n fond, de ce tot fac eu încercări inutile și nu las lucrurile să se desfășoare de la sine?” Panta rhei...

   Făt Frumos vrea s-o răpească pe Ileana Cosânzeana. Mama lui Făt Frumos îi dă trei obiecte, care să-l scoată din posibile încurcături: o oglindă, o perie şi o pilă de unghii. Se duce Făt Frumos la castelul zmeului şi o răpește pe Ileana Cosânzeana. Imediat ce află, zmeul vine după ei, furios din cale-afară. Aruncă Făt Frumos oglinda şi se face în urma lui un lac imens. Trece zmeul de lac, şi e gata să-i prindă iar. Aruncă Făt Frumos peria şi se face în urma lui o pădure deasă. Trece zmeul şi de pădure şi e la câțiva pași în spatele lui Făt Frumos. Făt Frumos, disperat, aruncă pila. Vine zmeul, ia pila, se uită la ea și zice: „Și-n fond, ce am eu cu băiatul ăsta?!”