Stereotipuri în gândurile de azi...

         Astăzi, după ce am făcut un pic de curățenie (mișcându-mă cam au ralenti, deci da, trebuie să recunosc că încep să îmbătrânesc), în timp ce întindeam niște rufe pe sârmă, mă gândeam, ușor revoltată, că asta nu e iarnă adevărată, e ciudat de caldă chiar și pentru o toamnă târzie. Pe urmă, e drept, m-am mustrat singură că gândesc mult prea stereotipic. (STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s. n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S. n. 1. Placă plană sau semicilindrică, turnată din metal, mulată în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui clișeu și folosită ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe condiționate care se formează prin repetarea acțiunii acelorași stimuli condiționali într-o succesiune determinată. II. Adj. 1. Tipărit după un stereotip (I 1). 2. Fig. Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype. Sursa: DEX '09). 

Dacă tot suntem la cuvinte (altele decât ale mele), iată cuvântul aleatoriu din dexonline.ro:
EXCOGITÁȚIE s. f. efort de gândire. (< lat. excogitatio, fr. excogitation). Sursa: MDN '00 (2000).

Cuvântul lunii e tot GENEROZITATE, iar cuvântul zilei este:

SFORZANDO, adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Făcând să iasă în evidență, prin accentuare, un anumit sunet; forțat. [Pr.: sforțándo] – Cuv. italian. Sursa: DEX '09. Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1770, compozitorul german Ludwig van Beethoven, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii.

 

   Și, în încheiere, ca un ecou la dorința mea de a veni și pe la noi o iarnă adevărată (meteorologii zic că va apare doar în anul viitor și că va fi cumplită, dar cunosc eu exagerările de prin ziare...), iată o poezie a lui Păunescu, ce se potrivește bine cu „tema” mea de azi:

„Împarte, Doamne, cu mine durerea

Din lacrima care te strigă,

Şi dă-mi alinarea

Şi dă-mi mângâierea

Împarte cu mine durerea.

Împarte, Doamne, cu mine tăcerea

Ce noaptea se lasă pe pleoape

Când somnul sau moartea

Sunt tot mai aproape,

Împarte cu mine tăcerea.

Dă, Doamne, iarnă

Să mă adoarmă,

Să mă îngroape

Cu tot cu toamnă,

Să cadă albă peste destine,

Să nu mai știe nimeni de mine.

Împarte, Doamne, cu mine trădarea

Cu care mă acoperiră,

Șterge-mi din lacrimă

Chinul şi sarea,

Împarte cu mine trădarea.

Împarte, Doamne, cu mine minciuna

Pornită pe singurătate

Şi liniște pune acum peste toate,

Împarte cu mine minciuna.

Împarte, Doamne, cu mine iubirea

Risipă ursită risipei

Şi lasă uitarea

La marginea clipei

Împarte cu mine iubirea!

Împarte, Doamne, cu mine tristețea

De-a-ţi pune pe umeri povara

Durerii, tăcerii, minciunii, trădării

Împarte cu mine tristețea!”

(Adrian Păunescu, „Dă, Doamne, iarnă!”)