Saluturi, citate și gânduri despre ele...

MOTTO: „Contrariul prostiei nu este inteligența, ci bunul simț.” (Alexandru Paleologu în „Bunul simt ca paradox”)

 

Am pornit scrierea de azi de la un cuvânt întâlnit mai zilele trecute într-un text, în forma sa de plural, cuvânt cu care nu mă mai „salutasem” de multă vreme. Am folosit verbul „a saluta” pentru a fi în temă, nu pentru că aș vrea să-l folosesc (pe el, sau alte saluturi decât cele în română, care-mi sunt tare dragi). Deci, deși am văzut prin filme sau am citit în cărți despre salutul  „Salam Aleikum”, aproape că uitasem că, în română, s-a transformat în substantiv. (SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec.) Citatul pus de mine ca motto e în legătură cu bunul simț și cu salutul (amândouă cam pe cale de dispariție în zilele noastre), și mă duce cu gândul la un alt citat, din Bertrand Russell: „Problema cu lumea aceasta în care trăim este că proștii și fanaticii sunt foarte siguri pe ei, iar oamenii înțelepți au întotdeauna îndoieli.” No comment. Și, dacă atunci când saluți pe cineva, îi și zâmbești, cât poți de sincer, miracolul este pe deplin înfăptuit. Iată ce spun vechii chinezi despre asta: „Omul care nu știe a zâmbi, nu trebuie să-și deschidă prăvălie. Un surâs nu costă nimic, dar înfăptuiește mult. Nu ține decât o clipă dar amintirea lui dăinuie câteodată o viață întreagă. Nu poate fi cumpărat, cerșit, împrumutat sau furat. Dar nu servește la nimic atâta timp cât nu a fost dăruit. Aşa că, dacă în drumul vostru întâlniți un om prea obosit ca să vă dăruiască un surâs, oferiţi-i-l pe al vostru. Deoarece nimeni nu are mai multă nevoie de un surâs decât acela care nu-l poate dărui.”