Gânduri parcimonioase

  Dis-de-dimineață, cam fără niciun chef de muncă, m-am așezat în fața calculatorului și, înainte de a căuta în dicționar un cuvânt care-mi era total necunoscut, am citit online câteva știri. Puah! Trec peste asta. Azi, în calendarul ortodox este trecut Sf. Emilian de la Durostor. Ca de obicei (la sărbători creștine sau la cele „ținute” conform tradiției populare) presa e plină de titluri panicarde care încep cu: „Ce nu ai voie să faci...”, „Este interzis să...”, „E păcat să...”, „Ce nu trebuie să faci...”. Zici că vine Apocalipsa. Ei bine, azi chiar mi-a convenit că „nu am voie să...”, pentru că „bioritmul” meu e cam dat peste cap. Așa că, în gândurile cam zgârcite (sau, mă rog, ponderate) de azi  (vezi titlu!) există doar idei și căutări de a-mi îmbunătăți STAREA ZILEI (văd eu cum). Și acum, explicarea cuvântului care mă intriga: APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din Antichitate); din fr. apophtegme. M-am lămurit. Păi, să închei cu o apoftegmă, deși nu-s deloc o personalitate celebră și, cu toată vârsta-mi înaintată, nu sunt chiar din Antichitate: „Ce îmbătrânește repede? Recunoștința.” (Aristotel).