Azi, procrastinare (în fapte, nu în gânduri)

   MOTTO: „Este important să îți recunoști progresul și să fii mândru de împlinirile tale. Împărtășește-ți realizările cu ceilalți. Laudă-te puțin. Recunoașterea și sprijinul celor din jur te ajută să evoluezi.”  (Rosemarie Rossetti) 

  Am avut o zi cu multă muncă fizică (adică, mai multă ca de obicei) și acum, după ce m-am odihnit un pic, stând pe canapea și citind, mă amenința un amăgitor somnuleț de după-amiază, așa că m-am ridicat imediat și am venit aici, pe blog, să scriu câte ceva. Altfel nu mai dorm la noapte! 

   Întâi, cum mi-am făcut deja un obicei, am căutat un cuvânt pe care-l știam, dar aveam dubii asupra folosirii lui. Acum l-am pus până și în titlu. Deci: PROCRASTINÁ, procrastinez, vb. I. Tranz. A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa. Din engl. procrastinate. (Sursa: dexonline). Verbul ăsta se potrivește cu ce simt eu acum, căci mi-am amânat, din cauza oboselii, oarece treburi pe mâine. Ceea ce am pus ca motto e foarte adevărat și motivant, dar eu una sunt prea modestă ca să mă laud și-apoi, nu prea am încredere că cei din jur mă sprijină și-mi recunosc meritele. Poate că exagerez, ca de obicei.

   „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înăuntru”, zice așa de frumos Nichita Stănescu. Eu aș restrânge referirea la „unii oameni”. Și e bine că e așa, pentru cei care într-adevăr au aripi crescute înăuntru, căci altfel sunt sigură că alți oameni (puțini, dar cred că sunt și din ăștia) s-ar repezi și le-ar tăia. Închei aici, căci optimismul meu devine molipsitor...