Astăzi a fost tare frig, iar acum burează (adică, brrr, din cer pică o bură rece). Renunțasem să mai fac focul, dar am revenit la gura sobei rapid, rugând-o să nu dea fum. Am făcut oarece treburi prin casă, dar, în linii mari, m-am simțit „ca musca la arat”. De aici, gândul m-a dus imediat la fabula cu același titlu a lui Alecu Donici, pe care o amintesc pe loc și domniilor voastre:
„De la arat un plug
Venea încet spre casă
Şi, la un bou pe jug,
O muscă se-aşăzasă.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:
- De unde, dragă sor'?
- Şi mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.
Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat?!
Spre laudă deșartă
Mulți zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.”
Bun, să rămânem tot la insecte, am citit acum câteva minute ceva pe Facebook și m-am trezit că știu doar vag ce-i aia „cicadă”. Deci:
CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei.
Așa deci, cu aceste „cicade” bâzâindu-mi printre gânduri, m-apuc să scriu despre ce voiam de fapt: despre incendiul de luni, de la Catedrala Notre Dame din Paris. Mare tragedie, într-adevăr. Dar noi ar trebui să ne plângem singuri de milă pentru sutele de monumente istorice, clădiri și opere de artă, lăsate să de degradeze, pentru că în România, pe nimeni nu mai interesează azi istoria, cultura și rădăcinile noastre. Și mi-am mai adus aminte cum, în 2015, toată lumea de pe la noi striga „Je suis Charlie”. De aici, mi-a fugit gândul la o replică din filmul „Spartacus”, pe care am văzut-o repetată, ironic, în diverse filme și seriale. Atunci, m-a emoționat. Era vorba de sclavii care, ca să nu fie prins Spartacus, atunci când soldații au întrebat cine-i conducătorul, au răspuns, rând pe rând, „Eu sunt Spartacus!” Ei bine, asta nu mai avem noi azi, solidaritate, grijă față de semeni, dorință de sacrificiu. Nu suntem uniți, am devenit indiferenți, iar bomboana de pe colivă este că scârbele astea de partide politice fac totul ca să de învrăjbească și să ne „încaiere”, pentru ca să nu-i vedem pe unii și pe alții cum fură. Și asta o spun eu, care nu fac politică, care-s retrasă „departe de lumea dezlănțuită” și-mi văd, cum pot, de viața mea. Căci, totuși, sunt afectată de toate astea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu