Având atât timp liber, m-am gândit că imaginația mea va zburda veselă și voi avea nu unul, ci muuulte subiecte de abordat. Aș! Nu mi-a venit nicio idee mai acătării, așa că m-am uitat pe la niște postări mai vechi și am „studiat” și cam câte persoane citesc ce scriu eu pe-aici. Păi, între 20 și 378, depinde de cât de interesați sunt de „temă”. Dar am avut o mare surpriză: una dintre postări, din 24 decembrie 2009, intitulată „Gânduri serioase despre râs” a avut 1.149 de vizitatori. Îl declar recordul meu absolut și sunt convinsă că nu-l voi depăși niciodată. Nu pot să-mi explic de ce a fost așa, pentru că eu nu-mi fac reclamă la blog, nu știu să-l pun în valoare (și nici „să facă” bani) sau să-l „modernizez”, eu pur și simplu scriu. Bun, să trecem. Azi o să mai scriu ceva (iar) despre iepurașul de Paști, cum a apărut el și pe unde țopăie mai asiduu. Iată ce am găsit pe www.historia.ro/, într-un articol scris de Irina-Maria Manea (articol ce a avut 11.708 vizualizări):
„Ca şi Crăciunul sau alte sărbători creștine, Paștele se hrănește din plin din tradițiile păgâne. Una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite imagini pascale, iepurașul, are în spate o întreagă simbolistică ce ne duce până în vremuri mitice. Iepurele se înscrie în linia bestiarului selenar şi a arhetipurilor asociate clarului de lună. (...) Stabilirea unor paralele cu ouăle pascale poate fi datată în secolul al 15-lea în Germania, când catolicismul domină zona şi asimilează credințele păgâne preexistente. Primele legende ale iepurașului care face daruri datează din aceeași perioadă. Ba, prin 1680, se şi publică o poveste despre iepurele care ascunde darurile pascale într-o grădină. Aceste legende au fost exportate cu succes în SUA datorită imigranților germani care au colonizat Pennsylvania, contaminate curând de imagini cu cuiburi în care apar iepurași şi ouă colorate.”
M-am lămurit cât de cât, dar m-am și plictisit, deci o să închei aici, poate voi mai relua subiectul altă dată, deși n-aș crede... Închei cu urări de bine, sănătate și bucurii pentru domniile voastre și cu speranța că în zilele următoare inspirația se va întoarce spășită la mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu