joi, 27 decembrie 2018

Naivități și gânduri prudente...


 Imagini pentru picturi naive

Când ești mort, nu știi că ești mort. Pentru ceilalți e trist. La fel și când ești prost...” (Philippe Geluck) 

  Acest citat de la care pornesc în voiajul-gândurilor-de-azi, are o doză bună de adevăr. Dar nu despre oameni proști vreau eu să fac vorbire. Ci despre cei naivi, ca mine. Deci, parafrazând, „Când ești naiv și știi că ești naiv, nu e trist pentru ceilalți, e trist pentru tine”. Așa am ajuns să gândesc după o viață în care am fost, cu obstinație, naivă. Acum mă enervează să fiu așa. M-am uitat ce antonime are „naiv”. Păi, ar fi „bănuitor”, „sceptic”, „precaut”, „viclean”, „calculat”. Sigur, nu am să trec niciodată în tabăra asta, a antonimelor de mai sus, pur și simplu nu pot, nu-mi mai pot schimba acum firea. Dar palmele primite peste cap și cuțitele înfipte în spate (metaforic, desigur) de-a lungul timpului, m-au făcut un pic mai prudentă. În ultima vreme, poate și din cauză de înaintare în vârstă, această prudență are, față de anumite persoane (mai mult sau mai puțin apropiate mie), chiar unele nuanțe paranoice. Dar, tot din cauză de înaintare în vârstă, asta implicând, zic eu, și un plus de înțelepciune, am ajuns la concluzia că mi-e mai bine așa, pentru că m-am săturat până peste cap să fiu mințită și să rămân mereu cu un gust amar, pentru că intențiile mele bune au fost înțelese pe dos, pentru că mai toată lumea are un interes ascuns și, în fine, pentru că încercările mele de a fi politicoasă și a mulțumi pe toți nu mi-au adus decât sute de cuie în talpă. Deci, cu riscul de a fi tratată ca fiind nepăsătoare sau egoistă, voi încerca să mai spun și NU sau, mai argotic și jemanfișist, NU-MI PREA PASĂ. O să închei tot cu zicere a lui Philippe Geluck, comedian și umorist belgian: „Să adormi la volan, este foarte periculos. Să adormi pe bicicletă, se întâmplă destul de rar. Să adormi în timp ce mergi pe jos, este foarte stupid”. Nu, nu are nicio legătură cu textul „bășicat” de mai sus, dar îmi place și mă binedispune, deci...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...