MOTTO:
La întrebările fundamentale „de ce?” și „în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: „d-aia”. (Petre Țuțea)
Am vrut, de vreo trei zile încoace, să scriu câte ceva aici, dar nu am avut timp și nici chef. Așa că, prevăzătoare, mi-am notat ce voiam să scriu. Deci, m-am trezit, într-una dintre diminețile trecute, având obsesiv în minte aceste două cuvinte (rimă absolut întâmplătoare, scuze): comisie rogatorie. Nu prea aveam habar ce-i aia, dar mi-am zis că omul cât trăiește învață, așa că m-am dus fuga la un site de-al științelor juridice și am găsit un text, destul de stufos, care m-a lămurit cât de cât, text din care citez doar puțin, iar cei interesați pot să-l studieze în continuare:
„Comisie rogatorie (c.r.), procedură utilizată pentru administrarea unor dovezi de o altă instanţă decât aceea care judecă fondul litigiului. Procedura c.r. constituie o excepție de la principiul nemijlocirii, reglementată de codul de procedură civilă pentru administrarea probei cu martori şi a expertizei; ea poate fi utilizată însă şi pentru administrarea altor dovezi. Efectuarea c.r. se justifică doar în acele situații în care proba nu poate fi administrată la sediul instanței sesizate cu cererea principală (de exemplu, martorul se află în imposibilitate de a se deplasa şi locuiește într-o localitate îndepărtată faţă de aceea în care se află sediul instanței).” (Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/comisie-rogatorie)
Apoi, căutând un motto pentru scrierea de azi, am dat de citatul acesta absolut genial, dar iată că uitasem cam ce-i cu „aporetica” asta. Deci, fuga la DEX (2009):
APORÉTICĂ s.f. (În filozofia antică) Metodă de a descoperi contradicțiile și dificultățile teoretice în scopul găsirii adevărului sau pentru a fundamenta o îndoială agnostică. [< fr. aporétique, cf. gr. aporein – a se îndoi].
Bun, m-am lămurit și cu asta. Și mi-am zis că parcursul gândurilor mele este un fel de lanț al slăbiciunilor. Mda, mi-am pus eu întrebarea, în continuare, dar de unde vine această expresie? Ei bine, Internetul nu a auzit decât de schița foarte cunoscută a lui Ion Luca Caragiale și de emisiunea pe care o avea, cândva, la TV Andrei Gheorghe. Altceva, nimic. Deci mi-am dat „temă pentru acasă” să văd ce-i cu expresia asta, deși cam știu eu ce-i cu ea, dar e un mod de a continua „lanțul slăbiciunilor” (pe care, cu ironie, l-am ilustrat destul de terre-à-terre). Pe curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu