Treisprezece gânduri (azi, încă trei...)

  

MOTTO:
- Nu vă supărați... pot să vă zic „tu”?
- Daaa... Dacă vă face plăcere, poți să-mi spui chiar din clipa asta! 

(Replici din schița lui Ion Băieșu „Iubirea e un lucru foarte mare”)

  Astăzi, doar trei gânduri, din cele treisprezece (de la care am pornit „odiseea” asta). Doar trei gânduri din zecile de mii care îmi umblă prin tărtăcuță, pentru că nu am timp, pentru că celelalte sunt doar ale mele, și pentru că nu vreau să plictisesc.   

I. Mai întâi, despre serialul acela, care făcea furori pe vremuri, cu personajele Tanța și Costel, interpretate admirabil de Coca Andronescu și Octavian Cotescu, după un scenariu al lui Ion Băieșu. Melodia de început a serialului (pam-pam-pam-pam-pam-pam-pa-rar-ra...) îmi tot zumzăie vioaie prin minte de azi-dimineață, iar replicile pe care mi le-am reamintit mi-au făcut ziua mai veselă. Așa că am notat aici gândul...  

II. Mi-am mai amintit azi, când am căutat cu totul altceva pe întinderea fără sfârșit a Internetului, de Marilyn Monroe. Și de cât de puțin a fost înțeleasă, cât de greșit a fost judecată uneori. Ia uitați-vă ce a spus: „Uneori, este de ajuns să fii lângă cineva. Nu ai nevoie să îl atingi. Nici măcar să vorbiți. Un sentiment trece de la unul la altul. Nu ești singură”. Din păcate, astăzi nu mai avem vreme să stăm un minut lângă cineva, tăcând și totuși comunicând. Și sunt din ce în ce mai rari oamenii care sunt „bolnavi de empatie”.

III. Al treilea gând este că, la ora asta, filosofia-de-doi-bani pe care o „prestez” eu acum în minte, nu-mi ajută la nimic, așa că dau fuga să găsesc un banc pentru ridicarea a zâmbet a colțurilor gurii:  

Într-o bună zi, Ion se gândește să-i facă o vizită prietenului său Văsălie. Ajungând la casa acestuia, vede o pancartă mare la poartă: „CÂINE RĂU! Intrați pe propria răspundere! Mai aveţi timp să vă răzgândiţi!” Ion intră în curte cu frică, dar nu apare niciun câine. Pe ușa casei vede un alt afiș: „CÂINE RĂU! Dacă ţineţi la viaţa voastră, întoarceţi-vă ACUM!” Speriat de-a binelea, deschide uşor uşa şi păşeşte sfios în tindă, unde îl întâmpină Văsălie. Într-un colţ, un câine apatic.                    

- Servus, mă, Văsălie, zice Ion.  Dar ce-i cu toate scrierile astea, căci văd că dulău' ăsta al tău e foarte liniştit !? Nu ziceai tu că-i rău?                                                                  

- No, Ioane, îi rău, mă, îi tare rău, da’ ţâne-n el, e introvertit…