MOTTO: „În certitudinea de a fi neînțeles încape atâta orgoliu câtă rușine.” (Emil Cioran)
De vreo câteva săptămâni îmi pusesem în gând să scriu aici câte ceva despre o carte pe care am găsit-o anul trecut (online, căci de cumpărat îmi e cam greu...) și anume, „Zilele amanților” de Corina Ozon. Nu am scris pentru că nu am reușit (din lipsă de timp) să termin de citit volumul despre care fac vorbire. Și nu poți să-ți spui părerea despre cineva sau ceva dacă nu știi destul de multe amănunte. Am citit despre Corina Ozon, am văzut că are o mulțime de „fani”, cărțile ei au succes, că este timișoreancă, stabilită în capitală, că-i tânără, frumoasă, deșteaptă și foarte școlită. Totuși, mie, care mă dau în vânt după stilul oral, după cum se vede și în micile mele notițe de pe blog, mi s-a părut ușor exagerată, la ea, această oralitate. Dar, mă rog, asta-i doar părerea mea și eu, trebuie să recunosc, sunt „de modă veche” și destul de pudică de felul meu. Nu pudibondă, însă. Ei, dar mai bine, să vă dau un mic exemplu din cartea Corinei Ozon:
„Pe lângă noi treceau tot felul de fufe cu rochiile de li se vedea curul, gălăgioase şi tupeiste, vorbeau ca nişte birjari. Mircea parcă uitase că eram acolo, îi făcea capul ca pe arcuri uitându-se după alea de dansau dezbrăcate. Vai de mama lor, transpirate şi obosite, li se lăsaseră şi bucile de la efort. Nu, că deja Mircea întrecea orice măsură! Rămăsese cu gura căscată, uitându-se la curul uneia. „Săracele fetele astea, ce mai muncesc!”, mi-a strigat în ureche. Hai, că îşi bate joc de mine! După ce că l-am invitat, se uită ca prostul la altele, chiar că e nesimțit. Cum a zis psihopupu ăla? Că e vânător. Halal! Când el nu e în stare să se culce cu mine! Băusem deja vreo trei cocktailuri, iar Mircea era la al nu știu câtelea pahar, îi sticleau ochii, iar eu eram pusă pe arțag. Se făcuse aproape ora două şi făcusem bătături la cur de cât stătusem pe scaun. Îmi venea să-l sun pe psihologul lui peşte şi să-l bag în pizda mă-sii cu clubul lui. Cine ştie ce afacere o avea el aici, de ne-a trimis, escrocul dracului. Iar asta de lângă noi ce se uită aşa la Mircea? Curva naibii! Ia, fii atent, s-a dus lângă el şi au intrat în vorbă. Nu, că mi se urcă sângele la cap, chiar îi permite el să-l agaţe sub ochii mei? M-am dus şi am luat-o pe aia de păr: „Fă, dintre toţi bărbaţii, l-ai găsit pe al meu?!” Aia a început să ţipe, iar Mircea a scăpat paharul din mână.”
Ei, ce părere aveți, domniile voastre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu